foto control tren 

În după-amiaza zilei de 12 iulie a.c, CFR Călători în colaborare cu Poliţia Transporturi Feroviare București (TF) și Inspectoratul de Jandarmi Județean Ilfov (IJJ Ilfov) au desfăşurat o amplă acţiune de control trenuri care a vizat atât combaterea călătoriei fără bilet precum şi evaluarea modului în care personalul feroviar îşi îndeplineşte atribuţiile de serviciu.

 

 

Acţiunile de control se vor derula şi în perioada următoare pe întreaga rețea feroviară, acestea fiind parte dintr-un demers CFR Călători cu scopul de a STOPA furturile de orice fel şi de a oferi pasagerilor un transport în condiţii decente de călătorie.

 

Două trenuri Regio (8003 București Obor - Constanța și 8013 București Obor- Fetești) au fost oprite pentru efectuarea controlului în halta Pasărea, în apropiere de București. Echipele de supracontrol împreună cu angajaţii Poliţiei TF și ai Jandarmeriei (peste 50 de persoane) au identificat, dintr-un total de peste 760 de călători, 99 de pasageri care se aflau în ilegalitate şi cărora le-au fost eliberate bilete cu suprataxă. Alți 24 de pasageri au fost coborâți din tren și le-au fost eliberate procese verbale de contravenție deoarece au refuzat achitarea biletului la tarif de taxare în tren.

 

În contextul prezenței echipelor de supracontrol CFR Călători, Poliție și Jandarmerie, în Gara din București Obor, la al doilea tren cu destinația Fetești s-a emis un număr mai mare de bilete, aproape triplu, față de ziua anterioară controlului.

 

De asemenea, și la nivelul sucursalelor CFR Călători IASI și CRAIOVA au avut loc acțiuni similare, în colaborare cu Poliția TF și Jandarmeria.

 

Despre CFR Călători:

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de transport feroviar de pasageri de calitate, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

Arhivă Comunicate de presă