Miercuri, 24 august a.c, CFR Călători în colaborare cu Poliţia Transporturi Feroviare București (TF) și Inspectoratul de Jandarmi Județean Ilfov (IJJ Ilfov) au desfăşurat o amplă acţiune de control trenuri care a vizat atât combaterea călătoriei fără bilet precum şi evaluare acondițiilor de călătorie și a modului în care personalul feroviar îşi îndeplineşte atribuţiile de serviciu.

foto control trenuri  aug 2016

 

2,4 lei sau 25 de lei ? / material video: 24 aug 2016, actiune control trenuri

Dintr-un total de aproximativ 1000 de pasageri care au călătorit în trei trenuri verificate, 236  au fost taxați la tarif de taxare în tren, iar pentru 33 pasageri au fost întocmite procese verbale de contravenție deoarece au refuzat achitarea biletului la tarif de taxare în tren.

Următoarele trenuri au fost verificate:

  • R 9109, București Nord – Târgoviște. Din cei aproximativ 80 de călători, 10 au fost taxați la tarif de taxare în tren, iar pentru 13 pasageri au fost întocmite procese verbale de contravenție.
  • R 8013, București Obor – Fetești, cu aproximativ 550 de călători, din care 112 au fost taxați la tarif de taxare în tren, iar altor 20 le-au fost întocmite procese verbale de contravenție.
  • IR 1597, București – Craiova, cu peste 400 pasageri, din care 114 au fost taxați la tarif de taxare în tren.

Acţiunile de control se vor derula şi în perioada următoare pe întreaga rețea feroviară. Acestea fac parte dintr-un demers CFR Călători de a aduce SCHIMBĂRI în activitate și de a oferi pasagerilor un transport în condiţii decente, demers care are nevoie de participarea tuturor. În comunitate e important să avem grijă de bunurile comune și să respectăm regulile.

 

CFR Călători mulțumeşte tuturor pasagerilor care își cumpără de fiecare dată bilet de tren!

**

Înainte de efectuarea călătoriei, rugăm pe toți pasagerii să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. În punctele de oprire unde nu sunt case de bilete, călătorii au obligaţia de a-şi cumpăra legitimațiile de călătorie de la personalul de tren, la un tarif similar celui de la casa de bilete.

Despre CFR Călători:

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de transport feroviar de pasageri de calitate, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

Arhivă Comunicate de presă