1. Material VIDEO1
  2. Material VIDEO2

 actiune control trenuri 14 sept 2016

Miercuri, 14 septembrie a.c, CFR Călători, Poliţia Transporturi Feroviare București (TF) și Inspectoratul de Jandarmi Județean Ilfov (IJJ Ilfov) au desfăşurat o acţiune maraton de control în trenuri, pe parcursul  întregii zile.

Dintr-un total de aproximativ 1500 de pasageri care au călătorit în trenurile verificate, au fost fost depistaţi 234 de călători în neregulă, care au plătit bilet cu suprataxă (25 lei), iar pentru 42 pasageri au fost întocmite procese verbale de contravenție* (cu valori de peste 550 lei/persoană) deoarece au refuzat achitarea biletului la tarif de taxare în tren.

CFR Călători acordă o atenție sporită campaniei de îmbunătățire a calității călătoriei cu trenul. În acest demers, compania derulează acţiuni care sunt parte din Planul Sectorial de Acțiune privind implementarea Strategiei Naționale Anticorupție și care au drept scop atât îmbunătăţirea calităţii serviciilor feroviare pe termen mediu şi lung, cât șidescurajarea călătoriilor fără bilet pe calea ferată. Un aspect important este acordat atitudinii personalului feroviar față de călători și a modului în care îşi îndeplinesc atribuţiile de serviciu angajaţii din funcţii comerciale şi de control. Sprijinul susținut al reprezentanţilor Poliției TF și ai Jandarmeriei în aceste acțiuni este foarte important, analizele și statisticile ulterioare conducând la rezultate încurajatoare.

Situația detaliată pe fiecare tren verificat în 14 septembrie:

  • R 8003, Bucureşti Obor – Constanţa, cu aproximativ 300 de călători, din care 54 au au plătit bilet cu suprataxă, iar pentru 5 pasageri au fost întocmite PVC.
  • R 9005, Bucureşti Basarab – Craiova, cu aproximativ 330 de călători, din care 11 au plătit bilet cu suprataxă, iar pentru 5 pasageri au fost întocmite PVC.
  • R 9309,  Bucureşti Basarab – Roşiori  Nord, cu aproximativ 500 de călători,  din care 36 au plătit bilet cu suprataxă, iar pentru 11 pasageri au fost întocmite PVC.
  • R 8015, Bucureşti Obor – Feteşti, cu aproximativ 350 de călători, din care 133 au plătit bilet cu suprataxă, iar pentru 21 pasageri au fost întocmite PVC.

Acţiunile de control se vor derula şi în perioada următoare, în toate trenurile de pasageri, la nivelul întregii rețele feroviare, în special în zonele generatoare de fluxuri importante de trafic. Acestea fac parte din demersul CFR Călători de a aduce SCHIMBĂRI în activitate și de a oferi pasagerilor un transport în condiţii decente, demers care are nevoie de participarea tuturor, cu atât mai mult cu cât fiecare persoană plătitoare de taxe participă la subvenționarea transportului de călători cu trenul, iar un efort comun aduce beneficii pentru realizarea unor călătorii civilizate.

CFR Călători încurajează persoanele care folosesc în mod repetat trenul, elevii și studenții care călătoresc zilnic spre/dinspre instituțiile de învățământ, să își achiziționeze abonamente cu reduceri foarte avantajoase. (75% REDUCERI din tariful de bază la abonamentele pentru elevi și studenți!)

Înainte de efectuarea călătoriei, rugăm pe toți pasagerii să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. În punctele de oprire unde nu sunt case de bilete, călătorii au obligaţia de a se prezenta imediat după urcarea în tren pentru a-şi cumpăra bilete  de la personalul de tren, la un tarif similar celui de la casa de bilete.

CFR Călători mulțumeşte tuturor pasagerilor care își cumpără de fiecare dată bilet de tren!

* Pentru un călător care refuză achitarea biletului de taxare în tren, se întocmeste un proces verbal de contravenţie (PVC) conform HG 203/1994, a cărui valoare se compune din:
- amendă contravanţională, care este cuprinsă între 250-400 lei;
- tariful de transport (bilet taxare în tren) pentru distanţa aferentă;
- tarif suplimentar în valoare de 300 lei;
- speze poştale şi tarif de identificare în valoare de 30,8 lei.

 Despre CFR Călători:

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de transport feroviar de pasageri de calitate, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

Arhivă Comunicate de presă