CFR Călători informează că în perioada 31 octombrie – 25 noiembrie 2016, pentru efectuarea unor lucrări la infrastructura feroviară între Orţişoara şi Hm Vinga (pe secţia Aradu Nou – Timişoara), vor interveni modificări în circulaţia trenurilor, astfel:

în intervalul orar 08.45 – 12.40, fără zilele de sâmbătă şi  duminică:

  • trenul IR 1531/-2 Cluj Napoca – Arad – Timişoara, pe distanţa Cluj Napoca – Arad va circula conform graficului de circulaţie, iar de la Arad la Timişoara Nord, prin Radna, ca tren IR 1537 /-2 cu plecare din Arad  la ora 10:41 şi sosire în Timişoara la ora 12:35.

CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru disconfortul creat de aceste modificări şi le mulţumeşte  pentru înţelegere. 

Înainte de călătorie, recomandăm tuturor pasagerilor să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea   taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.

Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să se adreseze personalului nostru din stații, să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro sau să ne contacteze la numerele de telefon 021/9521.

Restituire contravaloare bilete, renunțare la călătorie

Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie, vor primi, la cerere , contravaloarea pentru parcursul neefectuat, conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Mai multe detalii despre condiţiile de restituire a tarifelor de transport  sunt disponibile pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Tarife în ţară.

Despre CFR Călători:

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de transport feroviar de pasageri de calitate, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

Arhivă Comunicate de presă