ANUNŢ DE RECRUTARE PENTRU POZIŢIA DE MEMBRU ÎN CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE

AL SOCIETĂȚII NAȚIONALE DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI “CFR CĂLĂTORI” – SA

Ministerul Transporturilor și expertul său în recrutare Pluri Consultants România anunţă declanşarea procedurii de recrutare și selecție de candidaţi pentru nominalizarea in vederea numirii membrilor Consiliului de Administraţie in cadrul SOCIETĂȚII NAȚIONALE DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI “CFR CĂLĂTORI” – SA. Procesul de recrutare si selecţie are ca scop identificarea, recrutarea și selectarea celor mai potriviți 7 (șapte) candidaţi pentru ocuparea postului de membru în Consiliul de Administrație al SOCIETĂȚII NAȚIONALE DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI “CFR CĂLĂTORI” – SA. Acest proces de recrutare și selecție se derulează în conformitate cu prevederile O.U.G. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice cu completările și modificările ulterioare, aprobata prin Legea 111/2016 si Hotărârea nr. 722 din 28 septembrie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice precum și cu cele ale Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal.

  1. PROCESUL DE RECRUTARE SI SELECTIE

Procesul de recrutare și selecție a candidaților pentru cele 7 posturi de membru în Consiliul de Administrație aflate în recrutare are următoarele etape:

Nr.crt ETAPA Durata estimată DERULARE REZULTAT
1. Depunerea dosarelor de candidatură 30 de zile de la data publicării anunțului

Termen limită  23.11.2018

Candidaţii depun atât în format fizic, cât şi electronic documentele cerute în dosarele de candidatură Lista lungă provizorie
2. Evaluarea dosarelor de candidatură 1-2 zile de la expirarea anunțului de recrutare

Termen limită 27.11.2018

Evaluăm conformitatea administrativă a dosarelor şi eligibilitatea candidaturilor. În caz de neclarităţi solicităm candidaţilor clarificări. Lista lungă definitivă
3. Selecţia iniţială 2-3 zile de la data elaborării listei lungi
Termen limită 29.11.2018
Candidaţii aflaţi pe lista lungă definitivă vor completa 2 chestionare electronice de evaluare si apoi vor fi intervievați. Se face o primă evaluare a competenţelor şi trăsăturilor şi o primă ierarhizare a candidaţilor. Lista scurtă
5. Depunerea declaraţiilor
de intentie
15 zile de la data elaborării listei scurte
Termen limită 14.12.2018
Candidaţii nominalizaţi pe lista scurtă elaborează şi depun, atât in format fizic cât şi electronic, declaraţia de intenţie, care va fi punctată în etapa de selecție finală
6. Selecţia finală 3-5 zile de la data depunerii
declarației de intenție
Termen limită 18.12.2018
În această etapă evaluăm competenţele şi trăsăturile candidaţilor, atât pe baza interviului, cât şi a declaraţiei de intenţie. La final se elaborează lista ierarhizată a candidaţilor din care se vor face propunerile de nominalizare. Candidații propuși spre nominalizare şi acceptați vor semna contractul de mandat. Propunerile
de nominalizare

Toate aceste etape sunt eliminatorii.

Candidaţii vor fi informaţi în mod operativ şi transparent, telefonic şi pe e-mail, referitor la eventualele schimbări apărute în planul de derulare  a acestor etape, precum şi de rezultatele obţinute de fiecare dintre ei pe fiecare etapă a acestui proces.

2. CONDIȚII DE PARTICIPARE

Candidaţii pe care dorim să îi identificăm în procesul de selecție pentru nominalizare în vederea numirii membrilor Consiliului de Administraţie al SOCIETĂȚII NAȚIONALE DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI “CFR CĂLĂTORI” – SA. trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele cerinţe:

  1. au cetățenie română sau cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene, cu condiția să aibă domiciliul în România;
  2. cunosc foarte bine limba română (scris și vorbit) ;
  3. cunosc la nivel minim B2 şi o altă limbă de circulație internațională (engleză, franceză, germană);
  4. sunt absolvenți(te) ai (ale) unui program de studii superioare finalizat cu diplomă de licență (sau echivalent) în cadrul unei instituţii de învățământ superior; studiile postuniversitare absolvite într-un domeniu relevant constituie avantaj;
  5. au cel puțin 8 ani vechime în muncă și competențe profesionale dovedite prin minimum 3 ani de experiență în administrarea sau managementul unor entități, persoane juridice sau în cadrul autorităților administrației publice centrale sau locale ori instituțiilor publice și prin îndeplinirea pentru o perioadă continuă de cel puțin 1 an de atribuții de administrare, conducere, reglementare sau control în domeniul transportului feroviar de calatori;
  6. au cel puțin 8 ani vechime în muncă și cel puţin 5 ani experienţă în domeniul economic, juridic, contabilitate, de audit sau financiar; acest criteriu e aplicabil candidaţilor care aplică pentru cele minim 2 posturi din structura Consiliului de Administraţie ce trebuie ocupate de administratori cu studii și expertiză în domeniile economic, juridic, contabilitate, de audit sau financiar. În cazul consiliilor de administraţie al căror număr de membri se încadrează în prevederile art. 28 alin. (2) din OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016, nu pot fi mai mult de 2 membri din rândul funcţionarilor publici sau altor categorii de personal din cadrul autorităţii publice tutelare ori din cadrul altor autorităţi sau instituţii publice și nu se află în conflict de interese care să îi(le) facă incompatibili(e) cu exercitarea funcției de administrator în Consiliul de Administraţie al SOCIETĂȚII NAȚIONALE DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI “CFR CĂLĂTORI” – SA.;
  7. nu au fost destituiți(te) dintr-o funcție din cadrul unor instituții publice în ultimii 7 ani, nu au fost revocați dintr-o funcție de administrator sau manager al unei societăți publice sau private sau al unei regii autonome din motive imputabile lor în ultimii 2 ani și să nu fi avut încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimele 12 luni;
  8. nu au fost condamnați(te) definitiv printr-o hotărâre judecătorească pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, infracțiuni de corupție şi de serviciu, infracțiuni contra înfăptuirii justiției, infracțiuni de fals, infracțiuni contra patrimoniului, pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancționarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanțării terorismului, cu modificările şi completările ulterioare, sau pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 85/2014 privind procedurile desăvârșite cu intenție care ar face-o incompatibile cu exercitarea funcției;
  9. nu au făcut poliţie politică, așa cum este definită prin lege;
  10. îndeplinesc criteriile cerute prin OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016 şi Hotărârea Guvernului nr. 722/2016;
  11. au capacitate deplină de exerciţiu;
  12. sunt apți din punct de vedere medical făcând dovada prin adeverință medicală;
  13. nu exercită concomitent mai mult de 3 mandate de administrator şi/sau de membru al consiliului de supraveghere în societăţi sau întreprinderi publice conform art. 33 din O.U.G. nr. 109/2011 aprobată prin Legea nr. 111/2016 – declaraţie pe propria răspundere. -.

3. DEPUNEREA DOSARELOR DE CANDIDATURĂ

Dosarele de candidatură vor fi depuse până cel târziu în data de 23.11 2018, ora 12.00, pe suport hârtie, în plic închis şi sigilat, pe care se va menţiona următorul text: „Candidatură pentru Consiliulul de Administraţie al SNTFC CFR CALATORI SA. / Nume şi Prenume candidat, la sediul Pluri Consultants România, situat pe str. Barbu Văcărescu Nr. 164 A, incintă Hotel CARO, cod poștal 020285, sector 2, București. Sugerăm ca dosarul de candidatură să fie trimis şi în format electronic, pe adresa de e-mail 109@pluri.ro . Depunerea pe suport hârtie a tuturor documentelor pentru candidatură este obligatorie. Dosarele de candidatură pe suport hârtie pot fi depuse personal sau pot fi trimise prin poştă sau curier la adresa mai-sus menţionată. Mesajele e-mail de depunere a candidaturilor electronice, cât şi documentele ataşate vor trebui să conţină în mod obligatoriu numele şi prenumele candidatului şi denumirea societăţii (de exemplu „Candidatura CA CFR Călători Nume_Prenume” respectiv „CV Nume_Prenume CFR Călători”).

4. DOCUMENTE NECESARE PENTRU DEPUNEREA CANDIDATURII

Dosarele de candidatură vor conţine în mod obligatoriu următoarele documente:

  1. Opis documente;
  2. Curriculum vitae, potrivit modelului comun european;
  3. Adeverință medicală;
  4. Cazierul judiciar;
  5. Cazier fiscal;
  6. Copii: Copia actului de identitate; Copia certificatului de căsătorie sau a altor acte, doar în cazul în care numele de pe actele depuse este diferit de cel de pe actul de identitate; Copia diplomei de licenţă sau echivalentă; Copii ale documentelor care dovedesc experiența profesională cerută (obligatoriu extras Reges/Revisal și copie carnet de muncă, contracte de mandat/management, adeverințe eliberate de angajatori, etc.)
  7. Formulare:
    1. F1 – Cererea de înscriere;
    2. F2 – Declarație pe propria răspundere privind conformitatea documentelor şi informațiilor prezentate în dosar, lipsa conflictului de interese şi a situațiilor de incompatibilitate;
    3. F3 – Acordul cu privire la obținerea de date în vederea verificării informațiilor;
    4. F4 – Consimțământ de prelucrare a datelor cu caracter personal;
    5. F5 – Declarația de interese.

Modelele de formulare pot fi descărcate de pe site-urile www.mt.gov.ro.,   www.cfrcalatori.ro și www.pluriconsultants.ro .

În cazul în care unul dintre documentele menționate mai sus lipsește din dosarul de candidatură, iar candidatul nu îl transmite în timp util, candidatura sa va fi respinsă.

5. CRITERII DE SELECŢIE

Mai întâi în etapa de selecție inițială și apoi în cea de selecție finală, vor fi constatate și consemnate competențele candidaților iar trăsăturile comportamentale vor fi evaluate. Principalele criterii de selecție folosite în aceste 2 etape sunt:

1. COMPETENȚE A. SPECIFICE SECTORULUI
B. STRATEGICE
C. DE GUVERNANȚĂ CORPORATIVĂ
D. SOCIALE ȘI PERSONALE
2.TRĂSĂTURI COMPORTAMENTALE Comportament și atitudine specifică profilului de membru CA

6. ALTE INFORMAȚII

a. Depunerea declarației de intenţie

Declaraţia de intenţie se elaborează şi se depune numai de către candidaţii nominalizati pe lista scurtă, în termen de 15 zile de la anunțarea nominalizării pe lista scurtă.

Pentru elaborarea acesteia candidaţii vor folosi Scrisoarea de Aşteptări publicată de către Ministerul Transporturilor pe pagina proprie de internet, precum și pe pagina de internet a SNTFC CFR CALATORI S.A. şi toate informaţiile publice disponibile despre contextul actual al companiei. Formatul declarației de intenţie trebuie să respecte prevederile HG nr. 722/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

Depunerea acestui document se face la fel ca şi depunerea dosarului de candidatură., cu diferenţa că pe plic se specifică „Declaraţie de Intenţie, Nume Prenume, _CFR” iar documentul Word ce va fi trimis pe e-mail se va salva cu titlul „CFR DI Nume Prenume” (de exemplu „ CFR DI Ion Popescu”). Documentele scanate nu vor fi luate în considerare.

b. Comunicarea cu candidaţii

Pe întreg parcursul acestui proces de selecţie, comunicarea cu candidaţii se va face prin e-mail şi telefonic, de aceea este imperios necesar ca adresa de e-mail şi numărul de telefon trecute în CV să fie corecte.

Lista lungă, lista scurtă şi propunerile de nominalizare au caracter confidenţial şi nu vor fi publicate; rezultatele obţinute de candidaţi pe fiecare din etapele procesului de selecţie le vor fi comunicate acestora individual prin modalitaţile descrise mai sus.

c. Contestaţii

Legislaţia specifică guvernanţei corporative a întreprinderilor publice nu prevede contestaţii. Totuşi, din dorința de a asigura maximă transparenţă a procesului de recrutare şi selecţie, vom răspunde prompt cererilor de clarificări formulate de către candidaţi, cu condiţia ca aceştia să solicite numai informaţii care se referă la candidatura lor şi care nu implică rezultatele obţinute de către ceilalţi candidaţi. Eventualele cereri de clarificări se depun la fel ca şi dosarele de candidatură sau declaraţiile de intenţie, cu specificaţia pe plic „ Cerere de clarificări privind rezultatele etapei de __(evaluare a dosarelor, sau selecţie initială sau selecţie finală) CFR Călători_ Nume Prenume”, iar documentul trimis prin e-mail va fi salvat cu titlul „Cerere clarificări Nume Prenume”.

Cererile de clarificări se depun în termen de maxim 24 ore de la primirea rezultatelor şi li se va răspunde în acelaşi termen de maxim 24 de ore de la înregistrarea cererii.

d. Protecția datelor personale

 Acest proces de recutare și selecție descris în detaliu mai sus se va desfășura conform Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal. În acest sens, se vor respecta următoarele:

  1. Toți candidații își vor da acordul cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.
  2. Toate datele personale pe care candidații le vor furniza vor fi utilizate doar de către consultant sau de către reprezentanții Ministerului Transporturilor în scopul selectării celui mai competent și mai motivat candidat care să ocupe funcția de membru în Consiliul de Administrație.
  3. Toate datele personale furnizate de către candidați vor fi șterse după un an de la data nominalizării.
  4. Cât timp datele personale ale candidaților se află în posesia noastră, nici o informație nu va fi pusă la dispoziția nici unei altei părți, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
  5. Dacă doresc, candidații ne pot solicita în orice moment informații despre modul în care sunt păstrate și utilizate datele lor personale.
  6. Oricând un candidat decide să se retragă din acest proces de recrutare și selecție, ne vom asigura că datele sale personale vor fi șterse din baza noastră de date, în conformitate cu prevederile legale aplicabile.
Anunț de recrutare pentru poziția de membru în Consiliul de Administrație al SNTFC “CFR Călători“ SA Descarcă
F1 – Cerere de înscriere Descarcă
F2 – Declaratie de conformitate Descarcă
F3 – Acordul de obtinere a datelor Descarcă
F4 – Consimtamant de prelucrare a datelor Descarcă
F5 – Declaratia de interese Descarcă