Conditii minime de pregatire

- Absolvenţi ai învăţământului obligatoriu conform legislaţiei în vigoare şi curs de calificare şef tren, IDM, cu autorizare în funcţia de şef tren sau declaratie;

- Bune abilităţi de comunicare;

- Limba engleză prezintă avantaj.

Vechime minima in specialitate

La incadrarea în funcţia de sef tren, absolvenţii cursului şef tren vor efectua un stagiu efectiv de minim 3 luni cu atribuţii de conductor tren.

Conditii admitere la concurs

- Candidați din afara S.N.T.F.C. „CFR Calatori” SA,  care îndeplinesc integral condiţiile minime de pregătire şi vechime în specialitate din anunţ;

- Vârsta minimă de 18 ani împliniţi;

- Foşti salariaţi CFR care să nu fi avut desfacere disciplinară a CIM.

Acte necesare inscriere

-Cerere tip de participare la concurs;

-Diploma de studii, original şi copie;

-Certificat calificare „şef tren sau IDM”, original şi copie;

-Autorizaţia în funcţia de şef tren şi alte autorizaţii necesare exercitării funcţiei, original şi copie sau declaraţie conf.cond.minime;

-Cazier Judiciar;

-Adeverinţe care atestă vechimea în muncă, respectiv în funcţia de conductor tren, şef tren;

-Recomandare de la ultimul loc de muncă;

-C.I. sau B.I. , originalul şi copie;

-Certificat naştere original şi copie;

-Certificat căsătorie original şi copie;

-Curriculum Vitae;

-Dovada încetării CIM pentru foştii salariaţi CFR.

Tematica de concurs/ Bibliografie/ Alte informaţii

Tematica de concurs, bibliografia şi alte informaţii se pot obţine de la la Serviciul RUO din cadrul S.R.T.F.C. TIMISOARA, str. Garii nr.2A,telefon 0731990437.