Dan M. Costescu, Directorul General al CFR Călător a discutat cu personalul din toate ramurile (tracțiune, vagoane și comercial) despre planurile de invesții în procesul tehnologic, condițiile de muncă și odihnă a angajațiilor dar și despre școlarizarea personalului în unitățile din Arad, Timișoara, Simeria și Sibiu.
27 februarie 2020 În data de 11 ianuarie 2020, Dorin Bejan a fost șeful trenului IR 1743 Timișoara – Baia Mare, în care trei migranți au încercat să fure bunurile călătorilor. Cu riscul de a cădea victima unor agresiuni fizice, Dorin Bejan a intervenit ferm în apărarea călătorilor.Atitudinea șefului de tren față de situația cu care s-a confruntat punând mai presus de orice siguranța călătorilor depășește atribuțiile standard de serviciu. Desigur, astfel de inițiative și comportamente nu trec neobservate de conducerea CFR Călători, sunt apreciate și remunerate. Conducerea CFR Călători îi mulțumește domnului Dorin Bejan, șef de tren din comanda de personal Stația Arad, pentru curajul de care a dat dovadă, implicarea și spiritul civic în realizarea serviciului.
CFR Călători a fost prezentă în perioada 20-23 februarie 2020 la Târgul de Turism al României. La standul CFR Călători vizitatorii au putut beneficia de: 🚂45% reducere la cumpărarea de bilete emise la standul CFR Călători; 🚂vouchere pentru cumpărarea biletelor de tren în trafic intern cu reducere 45% din preţul final al unei călătorii simple individuale. Totodată au aflat detalii despre ofertele tarifare disponibile la călătoria cu trenul în ţară şi în străinătate.
Ești pasionat de trenuri, de călătorii și de tot ce înseamnă CFR? Hai să adunăm împreună o colecție specială de amintiri feroviare. Participă la concursul nostru “Colecția mea de amintiri feroviare”. Postează o fotografie cu un obiect drag din colecția ta personală (bilete de tren emise de CFR înainte de anul 2000, instrucții/reglementări vechi ale CFR, elemente ale uniformelor personalului de tren CFR sau vederi vechi/machete cu trenuri de călători CFR). Scrie o scurtă poveste despre obiectul tău, care să îl pună în valoare. Ce câștigi? Sunt puse în joc trei carduri TrenPlus nominale și o călătorie inedită în locomotiva de tren. Concursul se derulează în secțiunea Evenimente a paginii a paginii Facebook CFR Călători în perioada 13 februarie, ora 20:00 – 20 februarie 2020, ora 09:00….
We use optional analytics, marketing and external content services only with your consent. Strictly necessary cookies remain active for the operation and security of the website.
Strictly necessary
These ensure operation, security and storage of your consent preference.