20 august 2025

Urmare a unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile  Dej Călători – Jibou solicitate și realizate de către CNCF CFR SA – managerul căii ferate, vor interveni următoarele modificări în circulația trenurilor, astfel:

    În perioada 10/11 septembrie – 9/10 decembrie 2025

  • trenul IR 406 Brașov – Valea lui Mihai – Nyirabrany – Budapestava circula conform graficului de circulaţie în relaţia Jibou – Valea lui Mihai – Nyirabrany – Budapesta şi ca tren IR 12406  în relația Braşov (plecare ora 19.05) – Dej Călători (sosire ora 01.09).  Între stațiile Dej Călători – Jibou se va asigura transportul călătorilor cu mijloace auto.
  • trenul IR 407 Budapesta – Nyirabrany – Valea lui Mihai – Brașov va circula conform graficului de circulaţie în relaţia Budapesta – Nyirabrany Valea lui Mihai – Jibou şi ca tren IR 12407 în relaţia Dej Călători (plecare ora 03.04) – Braşov (sosire ora 09.46). Între stațiile  Jibou – Dej Călători  se va asigura transportul călătorilor cu mijloace auto.

   În perioada 9/10 septembrie – 10/11 decembrie 2025, trenul IR 1641 București Nord – Dej Călători – Satu Mare va circula conform graficului de circulaţie  în relaţia Bucureşti Nord – Dej Călători şi ca tren IR 12641 în relaţia Jibou (plecare ora 08.31) – Satu Mare (sosire ora 10.56). Între stațiile Dej Călători – Jibou se va asigura transportul călătorilor cu mijloace auto.

  În perioada 10/11 septembrie – 10/11 decembrie 2025

  • trenul IR 1642 Satu Mare – Dej Călători – București Nordva circula conform graficului de circulaţie în relaţia Dej Călători – Bucureşti Nord şi ca tren IR 12642 în relaţia Satu Mare (plecare ora 16.20) – Jibou (sosire ora 18.46). Între stațiile Jibou – Dej Călători  se va asigura transportul călătorilor cu mijloace auto.
  • trenul IR 366 Brașov – Valea lui Mihai – Nyirabrany – Budapestava circula conform graficului de circulaţie în relaţia Jibou Valea lui MihaiNyirabrany Budapesta şi ca tren IR 12366 în relaţia Braşov (plecare ora 08.05) – Dej Călători (sosire ora 14.35). Între stațiile Dej Călători – Jibou se va asigura transportul călătorilor cu mijloace auto.
  • trenul IR 367 Budapesta – Nyirabrany – Valea lui Mihai – Brașovva circula conform graficului de circulaţie în relaţia Budapesta – Nyirabrany – Valea lui Mihai – Jibou şi ca tren IR 12367 în relaţia Dej Călători (plecare ora 16.40) – Braşov (sosire ora 23.06). Între stațiile Jibou – Dej Călători  se va asigura transportul călătorilor cu mijloace auto.

Restituire contravaloare bilete

Pasagerii care au bilete la trenurile afectate pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie.

Informații despre circulația trenurilor:

  • la telefon 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
  • la numerele de telefon din stațiile CFR, ce sunt publicate pe cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
  • în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), se introduce numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Se obțin informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
  • pe site-ul companiei cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
  • pe site-ul  cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern.
  • de la personalul nostru din staţii.

Despre CFR Călători:

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de transport feroviar de pasageri de calitate, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

Pentru a facilita cunoaşterea în ansamblu a celor trei companii feroviare de stat, facem precizarea că acestea sunt distincte şi au obiecte de activitate diferite:

  • Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători “CFR Călători” SA (SNTFC „CFR Călători” SA) // CFR Călători = operatorul naţional feroviar de pasageri ce efectuează doar transport public de călători pe calea ferată. Serviciul de transport public este asigurat în baza unui contract de servicii publice încheiat cu statul român, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). Site – cfrcalatori.ro
  • Compania Națională de Căi Ferate “CFR “ SA (CNCF „CFR” SA) // CFR Infrastructură = managerul infrastructurii feroviare din România (inclusiv stații de cale ferată/gări, peroane, treceri la nivel cu calea ferată, pasaje, pasarele pietonale, înlocuirea şi întreţinerea şinelor de cale ferată, întreţinerea şi repararea firelor de înaltă tensiune – de contact- ce permit transportul locomotivelor electrice,) care organizează şi dirijează circulaţia tuturor trenurilor pe calea ferată și alocă capacitatea de trase tuturor operatorilor de transport feroviar de călători. Site – www.cfr.ro
  • Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă “CFR Marfă” SA (SNTFM “CFR Marfă” SA) // CFR Marfă = operatorul naţional de transport feroviar de marfă. Site – cfrmarfa.com.