16 iulie 2025

Referitor la dezinformările apărute în spațiul media privind plata salariilor CFR Călători, pentru corecta informare a opiniei publice, compania aduce următoarele clarificări:

  • La data de 15 iulie 2025, CFR Călători a fost înștiințată prin e-mail de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), la ora 09:30, că a fost plătită compensația.
  • Compensația a intrat în conturile CFR Călători în data de 16 iulie 2025, la ora 10:30, dată la care sumele au fost virate către sucursalele teritoriale ale companiei, pentru plata salariilor.
  • Având în vedere că viramentul se realizează din Trezorerie către bănci comerciale, durata tranzacției poate dura 24 de ore.
  • Pentru operativitate, fiind vorba despre salariile angajaților, CFR Călători a transmis Trezoreriei o adresă de operare în regim de urgență.
  • Precizăm că CFR Călători a efectuat viramentele în aceeași zi în care a avut loc încasarea, respectiv 16 iulie 2025. Acest fapt se poate verifica de către organele abilitate.