Interrail Global Pass: premiu la concursul de fotografie Ziua Libertății de Mișcare 2019

24 septembrie 2019

De astăzi și până luni, 30 septembrie 2019- ora 12:00, se desfășoară concursul de fotografie Ziua Libertății de Mișcare 2019 ce are ca temă  mobilitatea și plăcerea călătoriei cu trenul.

Regulamentul de participare la concursul de fotografie ZLM 2019 şi detalii despre celelalte premii sunt disponibile pe site-ul www.cfrcalatori.ro  precum și pe linkul  http://s9.ro/rki.

=============

16  septembrie 2019

Data de 24 septembrie este ziua în care companiile de transport de sub tutela Ministerului Transporturilor sărbătoresc Ziua Libertății de Mișcare (ZLM). Pentru al cincilea an la rând, CFR Călători marchează această zi prin organizarea unui concurs de fotografie despre plăcerea călătoriei cu trenul și despre mobilitate.

Dacă ai cel puțin 16 ani și dorești să participi la concursul ZLM trebuie să trimiți fotografii originale care să promoveze ideea libertății de mișcare cu trenul, la adresa presa@cfrcalatori.ro, încărcate pe un link, prin intermediul oricărui portal de transmitere de fişiere (precum https://ro.filemail.com/, https://wetransfer.com/  etc.).

Concursul se va derula de la data de 24 septembrie 2019, ora 00:00 până la data de 30 septembrie 2019, ora 12:00.

După încheierea concursului, CFR Călători va realiza un Top 10 al celor mai bune imagini, iar imaginea nr. 1 din top va fi premiată cu 2 bilete de călătorie cu trenul în Europa  – Interrail  Global Pass (pentru persoana câștigătoare + însoțitor), cu valabilitate de o lună, la clasa 1.

Biletul Interrail Global Pass permite efectuarea unui număr nelimitat de călătorii în 31 de ţări europene, din Scandinavia până în Turcia şi, în plus, traversarea maritimă cu vaporul între Italia şi Grecia. Data începerii călătoriei cu Interrail Global Pass poate fi stabilită cu o anticipație maximă de 90 de zile de la momentul ridicării biletelor de la sediul CFR Călători din București (cel mai tâziu 29 noiembrie 2019). De asemenea, biletul poate fi utilizat și pe parcursul ţării de rezidenţă, pentru o călătorie dus-întors.

Regulamentul de participare la concursul de fotografie ZLM 2019 şi detalii despre celelalte premii pot fi vizualizate mai jos și pe linkul  http://s9.ro/rki.

Regulament de participare ZLM 2019 Vezi

 

Modificări temporare în circulația unor trenuri

13  septembrie  2019

În zilele de  14  și 15 septembrie, pentru efectuarea unor lucrări de către CNCF CFR SA la infrastructura feroviară dintre stațiile Brașov – Hărman, au loc următoarele modificări în circulația trenurilor operate de CFR Călători:

În zilele de 13/14 septembrie – 14/15 septembrie 2019:

  • IR 407, Episcopia Bihor – Cluj Napoca – Hărman – Brașov, circulă pe ruta Episcopia Bihor (plecare 23.23) – Cluj Napoca – Hărman – Brașov Triaj – Brașov (sosire 09.56).
  • IR 406, Brașov – Hărman – Cluj Napoca – Episcopia Bihor, circulă pe ruta Brașov (plecare 18.47)- Brașov Triaj – Hărman – Cluj Napoca – Episcopia Bihor (sosire 05.10).

În data de 14 septembrie:

  • IR 367, Episcopia Bihor – Cluj Napoca – Hărman – Brașov, circulă pe ruta Episcopia Bihor (plecare 13.17) – Cluj Napoca – Hărman – Brașov Triaj – Brașov (sosire 23.54).

În data de 15 septembrie:

  • IR 406, Brașov – Hărman – Cluj Napoca – Episcopia Bihor, circulă pe ruta Brașov (plecare 07.01)Brașov Triaj – Hărman – Cluj Napoca – Episcopia Bihor (sosire 17.36).

În data de 14/15 septembrie:

  • IR 1641, București Nord – Brașov – Hărman – Baia Mare, circulă ca tren IR 12641 pe ruta București Nord (plecare 21.05) – Brașov – Brașov Triaj – Hărman – Baia Mare (sosire 09.44).
  • IR 1642, Baia Mare – Hărman – Brașov – București Nord, circulă ca tren IR 12642 pe ruta Baia Mare (plecare 17.52) – Hărman – Brașov Triaj -Brașov – București Nord (sosire 06.18).
  • IR 1643, București Nord – Brașov – Hărman – Beclean pe Someș, circulă ca tren IR 12643 pe ruta București Nord (plecare 18.00) – Brașov – Brașov Triaj – Hărman – Beclean  pe Someș (sosire 03.07).
  • IR 1644, Beclean pe Someș – Hărman – Brașov – București Nord, circulă ca tren IR 12644 pe ruta Beceal pe Someș (plecare 22.45) – Hărman – Brașov Triaj -Brașov – București Nord (sosire 08.36).
  • În zilele de 14 și 15 septembrie:
  • IR 1645, București Nord – Brașov – Hărman – Târgu Mureș, circulă ca tren IR 12645 pe ruta București Nord (plecare 12.15) – Brașov – Brașov Triaj – Hărman – Târgu Mureș (sosire 21.18).
  • IR 1646, Târgu Mureș – Hărman – Brașov – București Nord, circulă ca tren IR 12646 pe ruta Târgu Mureș (plecare 13.33) – Hărman – Brașov Triaj -Brașov – București Nord (sosire 22.18).

De asemenea intervin modificări și în circulația trenurilor Regio din zonă, acestea fiind anunțate la nivel local în stațiile de cale ferată.

CFR Călători cere scuze călătorilor pentru disconfort şi îi asigură că toate măsurile operative întreprinse de angajaţii feroviari au ca principal realizarea circulaţiei feroviare în condiţii de deplină siguranţă.

Înainte de efectuarea călătoriei, rugăm pe toți pasagerii să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.

Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon din stațiile CFR (https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/), 021/9521 (pentru traficul intern plecări/sosiri din București Nord) sau să se adreseze personalului nostru din stații.

De asemenea, pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web http://cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/4023-camere-web-2 din gările București Nord, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor, precum și programul trenul meu http://cfr.ro/index.php/cauta-tren  care oferă informații în timp real cu privire la localizarea trenurilor înscrise în circulație.

 

Despre CFR Călători:

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de transport feroviar de pasageri de calitate, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

Modificări temporare în circulația trenurilor Oravița – Anina și retur

12 septembrie 2019

Începând cu data de 25 septembrie 2019, vor interveni modificări în circulația trenurilor de pe ruta Oravița – Anina și retur ca urmare a numărului redus de călători din unele zile lucrătoare ale săptămânii.

Astfel, trenurile vor circula numai în zilele de vineri, sâmbătă și duminică:

R 9695 Oraviţa plecare 11:15 Anina sosire 13:08 începând cu data de 25 septembrie
R 9696 Anina plecare 14:40 Oraviţa sosire 16:34 în perioada 25 septembrie –  31 octombrie
R 9694 Anina plecare 13:30 Oravița sosire 15:24 începând cu data de 01 noiembrie

Totuși, agențiile de turism și grupurile organizate de cel puțin 30 de persoane care doresc să călătorească cu trenul pe această rută în celelalte zile ale săptămânii, își pot planifica călătoria cu cel puțin 15 zile înainte și se pot programa la numărul de telefon: 0372.561.600, fax: 0372.561.602 – de luni până joi, între orele 08:00-16:00 și vineri între orele 08:00-14:00.

Tarife și procurare bilete

Un bilet pentru călătoria pe secția Oravița – Anina și retur costă 13,9 lei / sens (cuprinde și rezervarea locului). De asemenea, elevii și grupurile organizate beneficiază de reducere. 

Legitimațiile de călătorie se pot cumpăra în limita locurilor disponibile, cu anticipație de 30 de zile, de la orice casă de bilete cu emitere electronică, din stațiile de cale ferată și agențiile de voiaj CFR Călători, precum și ONLINE.

În ziua plecării trenului, biletele se pot procura atât din staţia Oraviţa cât şi de la personalul de tren la același preț (inclusiv cu rezervarea locurilor) în limita locurilor disponibile. Emiterea legitimațiilor de călătorie fără rezervare se poate efectua numai în ziua plecării trenului, după epuizarea locurilor disponibile, în număr limitat.

Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei: www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon din stațiile CFR, 021/9521 (pentru traficul intern) sau să se adreseze personalului nostru din stații.

 

REDUCERI AVANTAJOASE PENTRU ELEVI

Bucureşti,  4 septembrie 2019

În contextul începerii noului an şcolar, CFR Călători recomandă elevilor să îşi achiziţioneze din timp biletele/abonamentele pentru a călători spre/dinspre locul în care învaţă. Călătoria elevilor la transportul feroviar este reglementată de HG 42/2017.

Reduceri la bilete

Elevii  din învăţământul obligatoriu, profesional – inclusiv postliceal, liceal acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu 50% pentru transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri (Regio și InterRegio), clasa a 2-a, pe tot parcursul anului calendaristic.

În plus, elevii orfani, elevii cu cerinţe educaţionale speciale, precum şi cei pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială, în condiţiile legii, sau tutelă beneficiază de gratuitate pentru transportul intern feroviar, pe tot parcursul anului calendaristic. Pentru aceștia se vor elibera gratuit legitimaţii de călătorie/abonamente la toate categoriile de tren.

 Reduceri la abonamente

Elevii beneficiază de abonamente  lunare la toate trenurile cu reducere 50% sau 100%, după caz. Reducerile sunt valabile pentru călătoriile la clasa a 2-a, se eliberează pentru distanţe de până la 300 km, iar numărul călătoriilor incluse este nelimitat.

De exemplu, un elev plăteşte doar  55,65 lei pe un abonament lunar Regio, clasa a 2-a pe ruta Titu – Târgovişte, în loc de 111.30 lei cât ar costa călătoriile la preţ redus 50%, timp de 21 de zile lucrătoare pe lună.

Alte exemple de tarife la abonamentele lunare, tren Regio clasa a 2-a, pe următoarele rute:

  • Ciulniţa – Slobozia Veche: 40,95 lei
  • Huedin – Cluj Napoca: 71.40 lei
  • Băile Tuşnad – Miercurea Ciuc: 46,20 lei
  • Roşiori Nord – Alexandria: 55,65 lei
  • Ianca – Brăila: 71,40 lei
  • Sântana – Arad: 46,20 lei
  • Crasna- Vaslui: 75,60 lei.

Eliberarea biletelor/abonamentelor pentru elevi, cu tarife reduse cu 50% se face astfel:

  • pentru elevii din învăţământul obligatoriu, profesional – inclusiv postliceal, liceal acreditat/autorizat se va prezenta carnetul de elev vizat pentru anul şcolar în curs (având CNP completat pe prima pagină).
  • pentru  elevii claselor pregătitoare se va prezenta adeverința doveditoare şi certificatul de naștere în copie;
  • în cazul  elevilor care beneficiează de gratuitate, conducerea unităţilor de învăţământ va menționa pe carnet la rubrica “menţiuni” atestarea dreptului de acordare a gratuității.

La verificarea legalităţii călătoriei în tren, conform prevederilor HG nr. 42/2017, elevii vor prezenta legitimaţia de călătorie/abonamentul lunar, carnetul de elev vizat pentru anul şcolar în curs şi un act de identitate, respectiv carte de identitate sau paşaport; elevii din învăţământul primar şi gimnazial vor prezenta numai legitimaţia de călătorie şi carnetul de elev.

Înainte de efectuarea călătoriei, rugăm pe toți pasagerii să se asigure că au achiziționat legitimaţie de călătorie pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon din stațiile CFR, 021/9521 (pentru traficul intern plecări/sosiri din Bucureşti Nord) sau să se adreseze personalului nostru din stații.

 

Despre CFR Călători:

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de transport feroviar de pasageri de calitate, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

 

A fost semnat noul Contract Colectiv de Muncă la  S.C.R.L. Brașov SA

București,  30 august 2019

CFR Călători a fost avizată de către Administratorul special al Societății Comerciale de Reparații Locomotive C.F.R. – S.C.R.L. Brașov SA că, la data de 28 august 2019, a fost semnat și depus pentru înregistrare la ITM Brașov Contractul Colectiv de Muncă (CCM) al acestei societăți pe anul 2019-2020,  ca urmare a stingerii conflictului de muncă care a debutat la începutul lunii august.

S.C.R.L. Brașov SA,  filială a CFR Călători SA, este pentru companie un furnizor de servicii care pe bază contractuală asigură și realizează mentenanța curentă, reparații planificate și accidentale ale materialului rulant motor al CFR Călători.

În atenția pasagerilor care călătoresc cu trenul DACIA: Viena – Budapesta – București Nord în 23/24 august

București, 23 august 2019

Călătorii care au legitimații de călătorie pentru data de 23/24 august 2019 la trenul internațional DaciaIR 347, Viena (plecare 19:42) – Budapesta – București Nord, vor călători de la Viena la Budapesta în vagoane clasă  aparținând companiei MAV Start, iar de la Budepesta la București Nord, în vagoanele românești (clasă/cușetă/dormit).

Acest fapt este generat de limitarea, din motive de circulație, la stația Budapesta a trenului Dacia IR 346 București Nord – Budapesta – Viena, cu plecare în data de 22/23 august 2019.

CFR Călători cere scuze clienților săi pentru aceste inconveniente.

Pasagerii care vor să renunţe la călătorie, vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare: https://www.cfrcalatori.ro/informatii-de-calatorie/.