Deranjamente în circulaţia trenurilor IR 1993 şi RE 8008

18  iulie  2021

CFR Călători informează că astăzi după amiază, au avut loc două deranjamente în circulaţia trenurilor de călători pe secţia Bucureşti – Constanţa, astfel:

  • Trenul IR 1993 Mangalia – Bucureşti –  Craiova a staţionat în zona Medgidia din cauza lipsei tensiunii în linia de contact, iar în staţia Perişoru mecanicul a declarat locomotiva defectă. O nouă locomotivă a fost trimisă din staţia Feteşti, preluând trenul în condiţii de siguranţă.Trenul a acumulat o întârziere de 140 de minute. În staţia Bucureşti Băneasa s-a defectat locomotiva. Trenul IR 1993 a plecat cu 192 de minute de întârziere, după ce mecanicul de locomotivă a remediat defecţiunea survenită. În staţia Bucureşti Nord, călătorilor în tranzit li se va oferi apă.
  • La trenul RE 8008 Medgidia – Bucureşti Nord a apărut o degajare de fum în staţia Jegălia. Mecanicul locomotivei a procedat conform instrucţiunilor în vigoare, prin apelarea  Serviciului 112 şi evacuarea în siguranţă a călătorilor care au fost preluaţi de trenul IR 1686 Constanţa – Braşov .

Cerem scuze călătorilor pentru întârziere şi pentru disconfortul întâmpinat.

Restituire contravaloare bilete, renunțare la călătorie

Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie, vor primi, la cerere, contravaloarea pentru parcursul neefectuat, conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Mai multe detalii despre condiţiile de restituire a tarifelor de transport sunt disponibile pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea Trafic Intern.

Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon din stațiile CFR (https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/), 021/9521 (pentru traficul intern plecări/sosiri din București Nord) sau să se adreseze personalului nostru din stații.

De asemenea, pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web http://cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/4023-camere-web-2 din gările București Nord, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor, precum și programul trenul meu http://cfr.ro/index.php/cauta-tren  care oferă informații în timp real cu privire la localizarea trenurilor înscrise în circulație.

 

Cu CFR Călători de la București Nord la Parc Mogoșoaia și retur în doar 11 minute!

15 iulie 2021

Începând cu 15 iulie 2021, ai la dispoziție 56 de trenuri directe CFR Călători din București Nord către Parc Mogoșoaia și retur. Urcă-te în tren și scapă de grija traficului. Durata unei călătorii cu trenurile de Aeroport pe distanţa București Nord – Parc Mogoșoaia este de 11 minute, iar prețul biletului este de 4 lei.

CFR Călători îți oferă o alternativă mai rapidă de transport, sustenabilă și cu prețuri accesibile, fie că faci naveta sau doar îți dorești să vizitezi Parcul si Palatul Mogoșoaia. Transportul viitorului este cel feroviar.

Profită de ofertele CFR Călători la abonamente și poți beneficia de reduceri de până la 50%:

  • Abonamente de călătorie lunare “Nelimitat 30” – sunt legitimaţii de călătorie cu număr nelimitat de călătorii în perioada de valabilitate şi se eliberează tuturor persoanelor pentru deplasare pe relaţia solicitată, cu valabilitate din orice zi a lunii. Tarifele sunt calculate cu o reducere de până la 50% din tariful de transport.

Abonamentele se emit la casele de bilete ale stațiilor și agențiilor CFR Călători, pentru călătoria la clasa a 2-a cu trenuri Regio sau Interregio, iar pentru mai multe informații acesează site-ul: https://www.cfrcalatori.ro/abonamente-de-calatorie/

Rezervă-ți locul și urcă-te în tren! CFR Călători este partenerul tău de drum!

Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numărul de telefon 021/9521 (pentru traficul intern) sau să se adreseze personalului nostru din stații.

Purtarea măștii de protecție la bordul trenurilor CFR Călatori este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum și în zonele de așteptare a trenurilor  – stații de cale ferată, peroane, săli de așteptare.

 

 

 

 

 

Informare

12 iulie 2021

În urma unui deranjament care s-a produs în această dimineață în traficul feroviar din stația Beia (jud Brașov) din cauza unui tren de marfă, trenul R 3500 Teiuș- Brașov staționează în stația Sighișoara de la ora 06:50. Până la remedierea deranjamentului și redeschiderea traficului în condiții de siguranță sunt posibile și alte întârzieri în mersul trenurilor care circulă în zona afectată în prima parte a zilei.

Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la:

Informare CFR Călători

 8 iulie 2021

CFR Călători informează că astăzi, 8 iulie 2021, in zona Câmpia Turzii – Valea Florilor s-a produs un deranjament în circulația trenului R 3081. Călătorii din tren au fost preluați de trenurile în circulație către destinația finală.

Nu a fost afectată siguranța călătorilor. Cauzele care au condus la producerea acestui deranjament sunt în curs de cercetare de o comisie care s-a deplasat la fața locului.

Ne cerem scuze pasagerilor pentru disconfortul creat și îi asigurăm că măsurile care se iau au ca principal scop siguranța călătoriei.

Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon din stațiile CFR (https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/), 021/9521 (pentru traficul intern plecări/sosiri din București Nord) sau să se adreseze personalului nostru din stații.

De asemenea, pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web http://cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/4023-camere-web-2 din gările București Nord, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj-Napoca, Aeroport Henri Coandă și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor, precum și programul trenul meu http://cfr.ro/index.php/cauta-tren care oferă informații în timp real cu privire la localizarea trenurilor înscrise în circulație.

Din 15 iulie, trenurile spre/dinspre Aeroport vor avea oprire şi la Parc Mogoșoaia

02 iulie 2021

CFR Călători este atentă la nevoile de transport ale comunităților locale și vine în sprjinul lor atunci când e nevoie, deoarece călătorii sunt în centrul deciziilor sale

Pentru a răspunde nevoilor de trafic pe ruta București Nord –  Mogoșoaia – Aeroport Henri Coandă și pentru a oferi totodată accesibilitate la transportul pe calea ferată unei categorii cât mai largi de călători, începând din data de 15 iulie 2021, toate trenurile CFR Călători care circulă în intervalul orar 06:00-23:00 spre/ dinspre Aeroportul Henri Coandă vor avea oprire și în punctul de oprire Parc Mogoșoaia.

Trenurile circulă în regim de mers cadenţat, la intervale orare egale, oferind astfel pasagerilor mai multă mobilitate şi un program previzibil al orelor de plecare/ sosire.

Călătoria cu trenul în zona metropolitană a Capitalei spre/dinspre Parc Mogoșoaia reprezintă o alternativă verde de transport mai accesibilă din punct de vedere al costurilor și mai rapidă pentru pasageri, fie în scopuri de business sau navetă, fie recreaționale.

Durata unei călătorii cu trenurile de Aeroport pe distanţa București Nord – Parc Mogoșoaia este 11 minute, iar prețul biletului este de 4 lei.

Mersul trenurilor CFRCălători spre/dinspre Parc Mogoșoaia și biletele de tren pentru noua oprire vor fi disponibile începând cu data de 15 iulie 2021 și vor putea fi accesate pe www.cfrcalatori.ro de la aceeași dată.

Vă așteptăm la bordul trenurilor CFR Călători!

Biletele de tren se pot cumpăra:

  • ONLINE, de pe site-ul www.cfrcalatori.ro;
  • din aplicaţia mobilă “CFR Călători mersul trenurilor și bilete online”
  • de la casele de bilete ale staţiilor de cale ferată şi agenţiilor de voiaj CFR Călători cu emitere electronică a legitimațiilor de călătorie;
  • de la automatele de vânzare bilete aparţinând CFR Călători.

Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la:

Purtarea măștii de protecție la bordul trenurilor CFR Călatori este obligatorie pe toată durata călătoriei .

De astăzi, circulă 60 de trenuri CFR Călători pe ruta București Nord – Aeroportul Henri Coandă și retur

1 iulie 2021

Pentru a permite în continuare mobilitatea cetățenilor, începând de astăzi, 1 iulie 2021, CFR Călători va opera 60 de trenuri pe ruta București Nord- Aeroportul Henri Coandă și retur, după ce un operator privat de transport feroviar de călători a renunțat la această rută.

CFR Călători își concentrează atenția pe creșterea calității serviciilor asigurate călătorilor și face în continuare demersuri pentru a dezvolta și îmbunătăți serviciul de transport oferit.

Trenurile sunt formate din automotoare Desiro, cunoscute ca Săgeata Albastră și circulă în regim de tren Regio cu un tarif de 4 lei, accesibil tuturor. Circulaţia trenurilor CFR Călători este cadenţată şi acoperă aproape întreaga durată a zilei. Traficul de călători este astfel deservit în mod optim, asigurând nevoile de transport atât pentru traficul de călători ocazional cât şi pentru cel de navetă.

De ce să circuli cu CFR Călători până la aeroport?

  • Ajungi rapid, în siguranță și fără griji (durata medie este de 20 de min)
  • Scaune confortabile
  • Locuri pentru bagaje și rafturi aeriene
  • Aer condiționat
  • Posibilitatea de a călători cu animale de companie

Rezervă-ți locul și urcă-te în tren! CFR Călători este partenerul tău de drum!

Recomandăm planificarea din timp a călătoriei și cumpărarea cu anticipație a legitimaţiilor de călătorie. Biletele pot fi achiziţionate cu anticipație de 20 zile, de pe următoarele canale:

  • online de pe www.cfrcalatori.ro;
  • de la automatele de vânzare bilete din gări;
  • și dacă nu este posibil altfel, direct de la casele de bilete din gări și distribuitorii autorizați (agenții de turism), unde este recomandată păstrarea distanței față de celelalte persoane.

Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la:

Purtarea măștii de protecție la bordul trenurilor CFR Călatori este obligatorie pe toată durata călătoriei.