Trenul, cel mai potrivit mijloc de transport pentru păstrarea distanței sociale. Dacă trebuie neapărat să călătoriți, vă așteptăm! Dacă nu trebuie neapărat să călătoriți, #stațiacasă!  

12 aprilie 2020

CFR Călători și-a adaptat mersul de tren la condiţiile de circulație impuse prin Ordonanțele Militare și prin instituirea stării de urgenţă, pentru prevenirea răspândirii infecției cu COVID 19. CFR Călători face posibile deplasările atât pentru navetă, cât și cele inter-regionale cu respectarea măsurilor adoptate de autoritățile abilitate. Persoanele care trebuie neapărat să călătorească în această perioadă trebuie să respecte toate prevederile Ordonanțelor, dar și regulile de comportament și igienă impuse de Ministerul Sănătății.

Pentru asigurarea distanței sociale, în trenuri se aplică regula “un loc liber, un loc ocupat”. Principiul se aplică şi la vagoanele de dormit şi cușetă. Măsura este luată pentru a preveni răspândirea infecției cu COVID 19 și pentru a asigura un transport în condiții de siguranță pentru pasagerii noștri și personalul propriu.

Personalul de tren și mecanicii de automotor au fost instruiți să anunțe călătorii din tren prin instalațiile de sonorizare și/sau verbal referitor la păstrarea unei distanțe minime de siguranță între ei, respectiv cel puțin un loc liber între persoane.

Vă recomandăm și dumneavoastră să faceți acest lucru din proprie inițiativă și atunci cândbocupați locurile, dar și atunci când urcați în trenuri. Evitați aglomerarea pe peroane, la un singur vagon sau la o singură urcare a acestuia.

La verificarea biletelor, personalul de tren nu atinge biletele ci doar le vizualizează pentru a păstra o distanță sigură față de călătorii noștri și îi îndrumă către locurile /vagoanele libere pentru a respecta distanța în trenurile fără regim de rezervare.

CFR Călători a suplimentat și suplimentează capacitatea de transport cu vagoane clasă, iar pe perioada sărbătorilor pascale si pentru vagoane de dormit și cușetă, pentru a asigura mai mult spațiu între călători și pentru evitarea aglomerării trenurilor. Acolo unde există această tendință sunt introduse vagoane suplimentare pentru respectarea principiului ”un loc liber, un loc ocupat”.

Recomandăm cumpărarea online de bilete de tren pentru a evita manipularea banilor în numerar, este indicată efectuarea plății la ghișeu cu card bancar sau telefon în punctele de vânzare unde este posibil acest lucru și respectarea unei distanțe de minim de 2 m între  călători la ghișeele caselor de bilete/ birouri de informații.

De asemenea, recomandăm cumpărarea cu anticipație pentru a ne putea dimensiona cât mai bine numărul de locuri. Rezervarea biletelor se poate face în această perioadă, înainte de plecare cu 10 zile.

Pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, CFR Călători dezinfectează materialul rulant înainte de îndrumarea în fiecare cursă în revizii/depouri. În plus, personalul de tren este dotat cu un kit personal de materiale dezinfectante.

Măsurile luate în această perioadă de companie au ca scop restrângerea răspândirii infecției cu Covid-19, protecția, siguranța și securitatea călătorilor și a personalului propriu.

Facem apel la călători să nu urce în tren fără bilet în situația în care la casa de bilete/ghișeu li se comunică faptul că locurile au fost epuizate. Recomandarea este valabilă și pentru persoanele posesoare de abonamente /autorizații.

În această perioadă dificilă, trenul rămâne mijlocul de transport cel mai potrivit pentru asigurarea distanței sociale. Datorită spațiilor interioare generoase pe care le oferă vehiculele feroviare, am constatat o reorientare a călătorilor, care renunță la alte moduri de transport și preferă calea ferată. În consecință am luat la CFR Călători măsuri suplimentare pentru a proteja sănătatea pasagerilor și a personalului nostru. În afara acțiunilor întreprinse pentru igienizare și protecție individuală am creat și un sistem pentru evitarea în cât mai mare măsură a aglomerărilor.

Astfel, pe rutele solicitate intens, trenurile pleacă din stațiile de formare cu vagoane suplimentare. Decizia de a suplimenta se ia în funcție de media numărului de călători din perioadele similare precedente. Gradul de ocupare este însă permanent monitorizat pentru trenurile cu sisteme de rezervare și sunt alocate vagoane și atunci când gradul de ocupare în timp real o impune. Șefii de tren raportează și ei în dispecerate tendința de aglomerare, iar echipele de control trenuri monitorizează la rândul lor procentele de utilizare, pe care le transmit operativ pentru implementarea de măsuri.

Ne asigurăm călătorii că facem tot ce ne stă în putință, în ciuda dificultăților pe care le întâmpinăm, pentru a face posibile deplasările lor care sunt neapărat necesare și care respectă prevederile ordonanțelor militare. Pe toți ceilalți vă așteptăm la bordul trenurilor noastre în momentul în care se încheie această perioadă dificilă. #stațiacasă! #Româniavafibine!a afirmat Dan M. Costescu Directorul General al CFR Călători.

De exemplu, pentru câteva din trenurile de navetă, compunerile aprobate sunt:

Tren Relația Compunere înaintea stării de urgență Compunere actuală Suplimentare la:
9303 București Nord – Roșiori Nord 3 vagoane etajate 6 vagoane etajate 200%
9001 București Nord – Craiova 4 vagoane 8 vagoane 200%
9003 București Nord – Craiova 3 vagoane 4 vagoane 133%
9305 București Nord – Roșiori Nord 3 vagoane etajate 6 vagoane etajate 200%
1593 București Nord – Craiova 3 vagoane 8 vagoane 266%
9005 București Nord – Craiova 2 vagoane etajate 4 vagoane etajate 200%
1597 București Nord – Craiova 4 vagoane 8 vagoane 200%
9307 București Nord – Roșiori Nord 3 vagoane etajate 6 vagoane etajate 200%

Tren Relația Compunere înaintea stării de urgență Compunere actuală

Suplimentare la:
9302 Roșiori Nord – București Nord 5 vagoane etajate 9 vagoane etajate 180%
9304 Roșiori Nord – București Nord 3 vagoane etajate 6 vagoane etajate 200%
1822 Arad – București Nord 5 vagoane 14 vagoane 280%
1594 Craiova – București Nord 6 vagoane 8 vagoane 133%
9002 Craiova – Buc. Nord (cerere mică) 2 vagoane etajate 2 vagoane etajate
1596 Craiova – București Nord 4 vagoane 8 vagoane 200%
9306 Roșiori Nord – București Nord 3 vagoane etajate 5 vagoane etajate 166%
9010 Craiova – București Nord 6 vagoane 10 vagoane 166%

Vă rugăm informați-vă doar din surse oficiale! Nu dați curs informațiilor, părerilor sau opiniilor nefundamentate!

Vă reamintim că biletele pot fi achiziționate cu anticipație de 10 zile de pe următoarele canale:

  • online de pe www.cfrcalatori.ro;
  • de la automatele de vânzare bilete din gări;
  • și dacă nu este posibil altfel, direct de la casele de bilete din gări și distribuitori autorizați (agenții de turism), unde este recomandată păstrarea distanței de cel puțin 1,5 metru față de celelalte persoane.

Recomandăm pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să se informeze despre posibilele modificări survenite în circulaţia trenurilor la personalul nostru din staţii sau:

Despre CFR Călători:

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de calitate de transport feroviar de pasageri, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

     Mai multe vagoane de dormit și cușetă pe perioada sărbătorilor Pascale. Plătești doar un loc și mergi singur în cabina dublă.

11 aprilie 2020

CFR Călători va suplimenta trenurile de lung parcus (vezi tabel) cu vagoane de dormit și cușetă, pentru a veni în sprijinul calătorilor noștri care se deplaseză spre casă în perioda sărbătorilor Pascale. Numărul acestor vagoane speciale va fi mai mare, pentru a putea asigura distanța între călători și confortul acestora pe distanțe lungi.

Astfel pentru vagoanele de dormit se va putea cumpăra un loc single în cabina dublă. Pasagerul va călători în regim single și va achita prețul unui singur loc. La cușetă se vor vinde doar jumătate din locuri. În vagoanele clasă se menține regula “un loc liber, un loc ocupat”. Măsura este luată pentru a preveni răspândirea infecției cu COVID 19 și pentru a asigura un transport în condiții de siguranță pentru pasagerii noștri și personalul propriu.

Tren Stație plecare Stație sosire Observații
IR 1641 București Nord Baia Mare
IR 1648 București Nord Bistrița Nord Ramura la trenul IR 1641
IR 1639 București Nord Cluj Napoca Ramura la trenul IR 1641
IR 1642 Baia Mare București Nord
IR 12391 Bistrița Nord București Nord Ramura la trenul IR 1642
IR 1638 Cluj Napoca București Nord Ramura la trenul IR 1642
IR 1695 București Nord Timișoara Nord
IR 1696 Timișoara Nord București Nord
IR 1741 București Nord Satu Mare
IR 1742 Satu Mare București Nord
IR 472 București Nord Arad
IR 1822 Arad București Nord

De exemplu, cumpărând un loc într-o cabină de 2 locuri (2 paturi) de la vagonul de dormit, pasagerii vor călători în regim single (singur în cabină). În ceea ce privește locurile la vagoanele cușetă, într-o cabină de 6 locuri vor călători 3 pasageri, iar într-o cabină prevăzută cu 4 locuri vor călători 2 pasageri. Practic, pasagerii noștri vor beneficia de mai mult spațiu și siguranță, neplătind în plus.

De asemenea, în zilele cu vârf de trafic din perioada sărbătorilor Pascale, trenurile care circulă pe rutele cele mai solicitate au numărul de locuri suplimentat, pentru a respecta regula „un loc liber, un loc ocupat”.

Facem apel la călători să nu urce în tren fără bilet de călătorie, dacă la ghișeu/casa de bilete li se comunică faptul că locurile au fost epuizate

Biletele pot fi achiziţionate cu anticipație de 10 zile de pe următoarele canale:

  • online de pe www.cfrcalatori.ro;
  • de la automatele de vânzare bilete din gări;
  • și dacă nu este posibil altfel, direct de la casele de bilete din gări și distribuitori autorizați (agenții de turism), unde este recomandată păstrarea distanței de cel puțin 1,5 metru față de celelalte persoane.

Recomandăm pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să se informeze despre posibilele modificări survenite în circulaţia trenurilor la personalul nostru din staţii sau:

Despre CFR Călători:

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de calitate de transport feroviar de pasageri, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

Măsuri circulație trenuri pentru asigurarea protecției călătorilor pe perioada stării de urgență

5 aprilie 2020

Ca urmare a măsurilor adoptate de autoritățile abilitate pentru prevenirea răspândirii infecției cu COVID 19, CFR Călători rearanjează mersul de tren pe câteva secții, astfel că anumite trenuri InterRegio vor avea opriri suplimentare pentru a prelua și călătorii din stațiile mai mici. În aceste condiții, CFR Călători modifică orarul unor garnituri și suspendă temporar circulația altor trenuri atfel încât să fie asigurate în această perioadă legăturile în nodurile feroviare.

Tren Relația de circulație Opriri suplimentare / Retrasare tren
IR 1789 București Nord – Pitești Fusea și Mătăsaru
IR 1890 Craiova – București Nord Corbu, Hârșești, Sinești, Pârvu Halta
IR 1897 București Nord – Craiova Corbu, Hârșești, Sinești, Pârvu Halta
IR 1630 Brașov – București Nord Crivina, Periș si Buftea
R 4136 Sighet – Beclean pe Someș – Cluj Trenul se îndrumă din Sighetu Marmației la ora 16:25 în loc de 17:25 pentru a asigura în stația Beclean pe Someș legătura pentru București la trenul IR 1642
IR 1649 Baia Mare – București Nord Trenul IR 1649 se îndrumă din Bistrița Nord la ora 21:18 în loc de 23:10. În stația Sărățel garnitura trenului IR 1649 se va atașa la tren IR 1642
IR 12665 București Nord – Iași Trenul se îndrumă din stația București Nord, la ora 17:00 în loc de 15:55
R 8202 Constanța – Buzău Dunărea și Ovidiu
IR 1654 Bacau- București Nord Buftea
IR 1586 Constanţa – București Nord Fundulea
IR 1585 București Nord – Constanţa Fundulea
IR 1577 București Nord – Galați Buftea
Tren Relația de circulație Suspendare tren
IR 1643* Brașov – Beclean pe Someș suspendat începând cu data de 06.04.2020
IR 1644** Beclean pe Someș- București Nord suspendat începând cu data de 07.04.2020
IR 472 București Nord – Arad suspendat sâmbăta începând cu data de 11.04.2020
IR 347 Arad – București Nord suspendat  duminica începând cu data de 11.04.2020
IR 1585 București Nord – Constanța suspendat sâmbăta, duminica începând cu data de 11.04.2020
IR 1584 Constanța – București Nord suspendat sâmbăta, duminica începând cu data de 11.04.2020
IR1501 București Nord – Buftea suspendat începând cu data de 06.04.2020
IR 1502 Buftea – București Nord suspendat începând cu data de 06.04.2020
IR 1503 București Nord – Buftea suspendat începând cu data de 06.04.2020
IR 1504 Buftea – București Nord suspendat începând cu data de 06.04.2020
IR 1507 București Nord – Buftea suspendat începând cu data de 06.04.2020
IR 1508 Buftea – București Nord suspendat începând cu data de 06.04.2020
IR 1884 Târgoviște – Titu suspendat începând cu data de 06.04.2020
IR 1885 Titu – Târgoviște suspendat începând cu data de 06.04.2020
R 5027 București Nord – Ploiești Sud suspendat începând cu data de 06.04.2020
R 8082 Fundulea – Bucureşti Nord suspendat începând cu data de 07.04.2020
R 8083 Bucureşti Nord – Fundulea suspendat începând cu data de 07.04.2020
R 8086 Fundulea – Bucureşti Nord suspendat începând cu data de 07.04.2020
R 8087 Bucureşti Nord – Fundulea suspendat începând cu data de 07.04.2020
R 8088 Fundulea – Bucureşti Nord suspendat începând cu data de 07.04.2020
R 8089 Bucureşti Nord – Fundulea suspendat începând cu data de 07.04.2020
R 8090 Fundulea – Bucureşti Nord suspendat începând cu data de 07.04.2020
R 8091 Bucureşti Nord – Fundulea suspendat începând cu data de 07.04.2020
IR 1623 Bucureşti Nord – Sibiu suspendat începând cu data de 07.04.2020
IR 1624 Sibiu – Braşov suspendat începând cu data de 07.04.2020

*Circulă la Salva/Beclean/Sighet garnitura R 4135 de la Cluj Napoca. Legătura în staţia Beclean cu trenul IR 1641 care circulă de la București la Baia Mare / Cluj Napoca.

**Pentru retur R 4136 pleacă mai devreme din Sighet -16:25 în loc de 17:25 pentru legătura în stația Beclean la IR 1642 care circulă de la

Baia Mare / Cluj Napoca la Bucureşti.    

Recomandăm pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să se informeze despre posibilele modificări survenite în circulaţia trenurilor la personalul nostru din staţii sau:

 RESTITUIRE contravaloare bilete

Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile cu circulație suspendată în trafic intern vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie.

De asemenea, călătorii care au bilete cumpărate la trenurile internaționale suspendate pot solicita restituirea integrală a contravalorii legitimațiilor de călătorie. Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic internațional/ Informații de călătorie.

Despre CFR Călători:

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de calitate de transport feroviar de pasageri, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

  Măsuri în urma instituirii carantinei în orașul Țăndărei

4 aprilie 2020

Având în vedere prevederile Ordonanței Militare nr.7 din data de 4 aprilie 2020, CFR Călători nu va emite tichete de călătorie pentru orașul Țăndărei decât pentru persoanele la care face referire articolul 2 din Ordonanța Militară: 

Art.2 – În zona carantinată prevăzută la art.1 este permisă intrarea, respectiv ieșirea pentru:

  1. b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată dar care desfășoară activități

economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale,

sanitar, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și

protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii

alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor și transporturilor.  

Eliberarea legitimațiilor de călătorie se face în baza adeverinței de la angajator și a legitimației de serviciu.

Recomandăm pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să se informeze despre posibilele modificări survenite în circulaţia trenurilor la personalul nostru din staţii sau:

 RESTITUIRE contravaloare bilete

Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile cu circulație suspendată în trafic intern vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie.

Despre CFR Călători:

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de calitate de transport feroviar de pasageri, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

Măsuri circulaţie trenuri în urma instituirii carantinei în municipiul Suceava

 31 martie 2020

În urma Ordonanței Militare numărul 6 din data de 30 martie 2020, CFR Călători adaptează circulația trenurilor la noile măsuri impuse de autoritățile abilitate.

Zilnic circulă spre Suceava, din marile orașe (București, Timișoara, Cluj Napoca, Galați) un număr de 7 trenuri de lung parcurs, pe sens. Astfel anumite trenuri care aveau ca stație finală Suceava, vor opri în stații care preced zona carantinată, iar altele vor fi rerutate sau suspendate pe durata instituirii carantinei.

Modificări în graficul de circulație a trenurilor Interregio începând de miercuri 1 aprilie 2020:

Număr Tren Relaţia de circulaţie Observații
Staţie plecare Staţie Soșire
IR 380 Bucureşti Nord Suceava ANULAT pe distanța Pașcani – Suceava  și va circula pe distanța București Nord – Pașcani – Iași
IR 381 Suceava Bucureşti Nord ANULAT pe distanța Suceava – Pașcani  și va circula pe distanța Iași – Pașcani – București Nord
IR 1653 Bucureşti Nord Vatra Dornei Băi ANULAT pe distanța Bacău – Vatra Dornei Băi și va circula pe distanța București Nord – Bacău
IR 1654 Vatra Dornei Băi. Bucureşti Nord ANULAT pe distanța Vatra Dornei Băi – Bacău  și va circula pe distanța Bacău – București Nord
IR 1665 Bucureşti Nord Iaşi Va circula  cu orar modificat – plecare din stația București Nord la ora 17:00  în loc de ora 15:55
IR 1667 Bucureşti Nord Iaşi ANULAT
IR 1668 Iaşi Bucureşti Nord ANULAT
IR 1751 Bucureşti Nord Suceava ANULAT pe distanța Pașcani – Suceava  și va circula pe distanța București Nord – Pașcani – Iași
IR 1752 Suceava Nord Bucureşti Nord ANULAT
IR 1754 Suceava Bucureşti Nord ANULAT pe distanța Suceava – Pașcani  și va circula pe distanța Iași – Pașcani – București Nord
IR 1755 Bucureşti Nord Suceava ANULAT
IR 1765 Iaşi Timişoara Nord ANULAT pe distanța Iași – Vatra Dornei și va circula pe distanța Vatra Dornei – Timișoara Nord
IR 1766 Timişoara Nord Iaşi ANULAT pe distanța Cluj Napoca – Iași și va circula pe distanța Timişoara Nord – Cluj Napoca
IR 1831 Galaţi Cluj Napoca ANULAT pe distanța  Iași – Cluj Napoca și va circula pe distanța Galați – Iași
IR 1832 Cluj Napoca Galaţi ANULAT pe distanța  Cluj Napoca – Iași și va circula pe distanța Iași – Galați
IR 1833 Iaşi Timişoara Nord ANULAT pe distanța Iași – Cluj Napoca și va circula pe distanța Cluj Napoca – Timișoara Nord
IR 1834 Timişoara Nord Iaşi ANULAT pe distanța Vatra Dornei – Iași și va circula pe distanța Timișoara Nord – Vatra Dornei
IR 1858 Piatra Neamţ Bacău ANULAT – Ramură de la tren IR 1752
R 5560 Suceava Botoşani ANULAT – Ramură de la tren IR 1766
R 5565 Botoşani Suceava ANULAT – Ramură de la tren IR 1765
R 5582 Botoşani Vereşti ANULAT – Ramură de la tren IR 1754
R 5583 Vereşti Botoşani ANULAT – Ramură de la tren IR 1751
R 5562 Suceava Nord Botoşani ANULAT – Ramură de la tren IR 1833
R 5567 Botoşani Suceava Nord ANULAT

În ceea ce privește trenurile Regio (locale), circulația acestora este reconfigurată în totalitate pentru a asigura mobilitatea cetățenilor în noile condiții impuse de Ordonanța Militară.

Modificări în graficul de circulație a trenurilor Regio în zona carantinată si conexiunile lor, începând de miercuri 1 aprilie 2020:

Trenul De la staţia Oră Plecare La staţia Oră Sosire Observații
R 5431 Bacău 02.40 Suceava Nord 06.17
R 5432 Suceava Nord 07.11 Bacău 10.06
R 5423 Bacău 13.26 Pașcani 15.02
R 5503 Pașcani 15.15 Suceava Nord 16.33
R 5608 Suceava Nord 16.50 Iași 19.55
R 6443 Iași 20.40 Pașcani 22.03
R 6442 Pașcani 04.25 Iași 05.50
R 5603 Iași 06.57 Pașcani 08.25
R 5606 Pașcani 16.55 Iași 18.09
R 5442 Pașcani 07.30 Bacău 09.09
R 5413 Bacău 16.34 Suceava Nord 19.32
R 5506 Suceava Nord 20.55 Pașcani 22.10
R 13602 Câmpulung Moldovenesc 04.23 Cacica 07.20 Circulă prin Suceava Vest – Suceava Nord
R 13603-2 Cacica 07.40 Câmpulung Moldovenesc 10.34 Circulă prin Suceava Vest – Suceava Nord
R 13604 Câmpulung Moldovenesc 15.12 Cacica 18.03 Circulă prin Suceava Vest – Suceava Nord
R13605-2 Cacica 18.30 Câmpulung Moldovenesc 21.25 Circulă prin Suceava Vest – Suceava Nord

Modificarea graficului de circulație este și va fi făcută în acord cu deciziile Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență şi a autorităților abilitate. Orice modificare va fi anunțată public.

Facem apel la pasageri să respecte atât setul de reguli emis de Ministerul Sănătăţii pentru a preveni răspândirea infecţiei pe teritoriul ţării noastre, cât și deciziile luate de Ministerul Afacerilor Interne și Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență.

Recomandăm pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să se informeze despre posibilele modificări survenite în circulaţia trenurilor la personalul nostru din staţii sau:

RESTITUIRE contravaloare bilete

Călătorii care au bilete cumpărate la trenurile internaționale suspendate pot solicita restituirea integrală a contravalorii legitimațiilor de călătorie.