Acord MAV (Ungaria) privind călătoria gratuită a refugiaților din România în Ungaria

5 martie 2022

În urma discuțiilor dintre CFR Călători și MAV Start, din această seară călătoria refugiaților care pleacă din România spre Ungaria este gratuită. Astfel, CFR Călători va emite biletul gratuit până în frontieră, iar conductorul MAV, mai departe pe teritoriul Ungariei până la Budapesta sau până la următoarea frontieră.

De asemenea, ca urmare a cererii ridicate în traficul internațional, CFR Călători a luat măsuri pentru deschiderea a 7 case de bilete in trafic intern si 2 international în Gara de Nord. Biletele acordate cu titlu gratuit vor permite circulația pe teritoriul național pentru persoanele refugiate dar și continuarea călătoriei dincolo de frontieră, după ce vor primi de la operatorul feroviar ungar, în tren, alte bilete cu titlu gratuit.

Pentru cetățenii care nu au statut de refugiat și care doresc să achiziționeze bilet pentru cursele feroviare internaționale rămân deschise cele 2 puncte de vânzare dedicate.

Pentru deplasările interne, cetățenii care nu beneficiază de gratuitate, pot achiziționa bilete de la toate celelalte ghișee.

Cetățenii străini care provin din Ucraina, călătoresc gratuit pe teritoriul României cu CFR Călători.

Informare de presă

5 martie 2022

Actualizare ora 9:00

CFR Călători adaptează constant garniturile de tren la nevoile de circulație actuale. Astfel, vagoanele cu refugiați de la trenul 13603 sunt transportate cu trenurile în circulație la stația Pașcani, de unde vor fi preluate de trenul IR 1752 Suceava – București Nord și vor ajunge în București Nord in jurul orei 14:52.

======

În această dimineață trenul CFM a ajuns în România la ora 7:31 cu aproximativ 765 de refugiați. Pentru preluarea acestora din stația Cristești Jijia a fost pusă în circulație garnitura trenului 13603, format din 10 vagoane, care va prelua refugiații din stația Cristești Jijia spre stația Iași. În funcție de timpul de îmbarcare, vagoanele cu pasageri străini vor fi atașate unui tren în circulație.

Un nou tren cu refugiați din Republica Moldova va intra mâine dimineață în România

4 martie 2022

Trenul căilor ferate moldovene vine cu un număr de 10 vagoane și se așteaptă să ajungă în România în jurul orei 5:30. Pentru acesta CFR Călători va pune la dispoziție un tren cu 10 vagoane, de la Cristești Jijia, ca acest aflux de persoane refugiate să fie preluat încă din momentul sosirii lor pe teritoriul României.

În funcție de numărul de călători se va lua decizia formării unui tren special pentru această situație sau atașarea de vagoane la un tren în circulație cu destinația București Nord.

Un tren din Republica Moldova cu aproximativ 400 de refugiați a sosit în România

4 martie 2022

Un trenul al căilor ferate moldovene a sosit în România în stația Cristești Jijia de unde a fost făcută transbordarea călătorilor către Iași – București. Trenul 13601 a plecat din Cristești Jijia ora 14:50 și a ajuns la Iași la ora 15:14. În tren sunt aproximativ 400 de călători cu destinația București. Din stația Iași vagoanele trenului 13601 se vor atașa trenului IR 1664 care va pleacă din Iași la ora 16:00 și va sosi în București Nord la ora 22:10.

Cei aproximativ 400 de pasageri, cetățeni străini care provin din Ucraina, călătoresc gratuit pe teritoriul României.