Precizare

13 august 2021

 Referitor la postarea din data de 13 august 2021 a unui angajat CFR Călători pe pagina personală de Facebook, CFR Călători face următoarea percizare:

 În prezent în stația Deda, din motive independente de CFR Călători, nu există deocamdată dormitor în care personalul de deservire a trenurilor să poată efectua odihna. În acest sens activitatea este proiectată în conformitate cu prevederile instrucționale astfel încât personalul de tren care sosește cu garnitura în stația Deda să continue să se afle în serviciu până la reintroducerea trenului în cursă, fiind aplicate și respectate toate prevederile prevăzute în contractul colectiv de muncă.

 

Adaptarea capacităţii de transport de Sărbătoarea Sfintei Maria Mare

13 august 2021

În contextul unui trafic de călători crescut, prilejuit de Sărbătoarea Sfintei Maria, CFR Călători operează cu întregul parc tehnic disponibil de material rulant și are în vedere, operativ, sporirea capacităţii (vagoane suplimentare) de transport pe rutele la care se înregistrează cele mai mari solicitări, în funcție de disponibilități.

De asemenea, în perioada 13-15 august 2021, pentru ca pelerinii să ajungă la slujbele de prăznuire a Adormirii Maicii Domnului:

  • trenurile R și IR care circulă pe distanța Cluj Napoca – Gherla – Dej Călători și retur precum și trenurile cu destinația Cluj Napoca dinspre/spre Moldova și Banat vor fi suplimentate cu vagoane pentru preluarea fluxulului de călători spre/dinspre Mănăstirea Nicula de lângă Gherla și la 45 de km de Cluj Napoca.
  • trenurile CFR Călători care circulă pe liniile spre Putna și Cacica, vor fi suplimentate cu vagoane și vor avea modificări în orarul de circulație, pentru transportul pelerinilor la centrele de pelerinaj.

Totodată, în aceeași perioadă vor fi suplimentate cu vagoane și Trenurile Soarelui, pentru ca turiștii care ajung pe litoral în acest sfârșit de săptămână să se poată bucura de serbările organizate pentru Ziua Marinei Române.

Pentru a preîntâmpina situațiile neplăcute generate de epuizarea locurilor la trenuri, CFR Călători recomandă pasagerilor să folosească toate trenurile puse la dispoziție de CFR Călători din graficul unei zile de circulație și să îşi cumpere legitimaţiile de călătorie utilizând canalele de distribuție:

  • online de pe cfrcalatori.ro;
  • din aplicaţia mobilă “CFR Călători mersul trenurilor și bilete online”;
  • de la automatele de vânzare bilete din gări;
  • și dacă nu este posibil altfel, direct de la casele de bilete din gări, agenții de voiaj CFR Călători și distribuitori autorizați (agenții de turism).

În data de 15 august vor fi deschise doar agențiile de voiaj CFR Călători care funcționază în incinta centrelor comerciale Titan, Carrefour Colentina din București și Iulius Mall Iași.

Mențiune! CFR Călători face eforturi susținute pentru menținerea în circulație a tuturor unităţilor de material rulant dotate constructiv cu instalații de climatizare. Întregul parc de vehicule feroviare este verificat din punct de vedere tehnic – funcțional înainte de plecarea în cursă, pentru evitarea defectărilor în parcurs. Pot aparea situații în care, din cauza temperaturilor exterioare crescute de peste 35 de grade care la nivelul şinei şi a cutiei vagonului pot însemna și peste 50 de grade Celsius sau a deschiderii geamurilor în parcurs, instalaţiile de climatizare să funcționeaze fără a mai asigura răcirea în parametri normali.  Mulțumim tuturor pentru înțelegere.

Pentru derularea traficului în condiţii de siguranţă, în contextul posibilității apariției avertizărilor meteo locale emise de Administrația Națională de Meteorologie, CFR Infrastructură poate reduce viteza de circulație a trenurilor în anumite intervale orare, pe anumite porțiuni de cale ferată. Aceasta este o măsură obligatorie pentru siguranţa traficului feroviar, aplicată de majoritatea administraţiilor de cale ferată din lume, nu doar din România.

Rugăm pasagerii ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre posibilele întârzieri ale trenurilor. În caz de nevoie, în unele trenuri și în gări personalul feroviar este pregătit să ofere apă călătorilor.

Recomandări pentru pasageri la călătoria cu trenul în condiții de caniculă

Pentru toți pasagerii și în special pentru persoanele cu sensibilitate crescută la căldură sau care nu suportă temperaturile ridicate din cauza unor afecțiuni medicale, recomandăm:

  • să se hidrateze permanent şi să aibă cel puţin o sticlă cu apă în bagaj;
  • să aibă medicația necesară în caz de nevoie;
  • să alerteze imediat personalul de tren dacă se simt rău în timpul călătoriei sau dacă observă o persoană care are nevoie de ajutor.

Info utile

Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile utilizând:

Restituire contravaloare bilete

Pasagerii care au bilete/abonamente şi nu pot să efectueze călătoria în situații de forță majoră, vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie.

Purtarea măștii de protecție bordul trenurilor CFR Călători este obligatorie pe toată durata călătoriei.

Modificări temporare în circulația trenurilor

10 august 2021

Pentru efectuarea de către CNCF CFR SA a unor lucrări la infrastructura feroviară între staţiile Buzău – Buzău Sud(fir II), staţia Buzău, Hm C.A. Rosetti, distanţa C.A. Rosetti – Făurei (fir II), începand cu data de 18 Aug. 2021,  vor avea loc următoarele modificări în circulaţia trenurilor de călători:

  1. Trenul IR 1571 se anulează pe distanța Bucureşti Nord–Buzău–Galaţi şi CIRCULĂ tren IR 12571 (în locul trenului 1571) în relația Bucureşti Nord–Buzău–Galaţi cu plecare din Bucureşti Nord  la ora 5.30 și sosire în staţia Galaţi la ora 09.42;
  2. Trenul IR 1572 se anulează pe distanța Galaţi–Buzău–Bucureşti Nord şi CIRCULĂ tren IR 12572 (în locul trenului 1572) în relația Galaţi–Buzău–Bucureşti Nord cu plecare din Galaţi la ora 8.20 şi sosire în staţia Bucureşti Nord la ora 12.47;
  3. Trenul IR 1573 se anulează pe distanța Bucureşti Nord–Buzău–Galaţi şi CIRCULĂ tren IR 12573 (în locul trenului 1573) în relația Bucureşti Nord–Buzău–Galaţi cu plecare din Bucureşti Nord la ora 8.25 și sosire în staţia Galaţi la ora 12.49;
  4. trenul IR 1574 se anulează pe distanța Galaţi–Buzău–Bucureşti Nord şi CIRCULĂ tren IR 12574 (în locul trenului 1574) în relația Galaţi–Buzău–Bucureşti Nord cu plecare din Galaţi la ora 14.30 şi sosire în staţia Bucureşti Nord la ora 18.45;
  5. trenul IR 1575 se anulează pe distanța Bucureşti Nord–Buzău–Galaţi şi CIRCULĂ tren IR 12575 (în locul trenului 1575) în relația Bucureşti Nord–Buzău–Galaţi cu plecare din Bucureşti Nord la ora 13.15 și sosire în staţia Galaţi la ora 17.26;
  6. trenul IR 1731 se anulează pe distanța Braşov–Buzău–Galaţi şi CIRCULĂ tren IR 12731 (în locul trenului 1731) în relația Braşov–Buzău–Galaţi cu plecare din Braşov la ora 17.15 și sosire în staţia Galaţi la ora 22.52;
  7. trenul IR 1732 se anulează pe distanța Galaţi–Buzău–Braşov şi CIRCULĂ tren IR 12732 (în locul trenului 1732) în relația Galaţi–Buzău–Braşov cu plecare din Galaţi la ora 6.40 şi sosire în staţia Braşov la ora 12.41;
  8. De la data de 05/06 septembrie 2021 trenul 1862 se anulează pe distanţa Iaşi–Buzău–Constanţa şi CIRCULĂ tren IR 12862 (în locul trenului 1862) în relația Iaşi–Buzău–Constanţa cu plecare din Iaşi la ora 22.30 și sosire în staţia Constanţa la ora 06.50;
  9. De la data de 06/07 septembrie 2021 trenul 1861 se anulează pe distanța Constanţa–Buzău–Suceava Nord şi CIRCULĂ tren IR 12861 (în locul trenului 1861) în relația Constanţa–Buzău–Iaşi cu plecare din Constanţa la ora 22.00 şi sosire în staţia Iaşi la ora 06.16;
  10. Trenul RE 7001 se anulează pe distanța Bucureşti Nord–Buzău–Galaţi şi CIRCULĂ tren RE.13701 (în locul trenului 7001) în relația Bucureşti Nord–Buzău–Galaţi cu plecare din Bucureşti Nord la ora 18.09 și sosire în staţia Galaţi la ora 22.27;
  11. Trenul RE 7002 se anulează pe distanța Galaţi–Buzău–Bucureşti Nord şi CIRCULĂ tren RE.13702 (în locul trenului 7002) în relația Galaţi–Buzău–Bucureşti Nord cu plecare din Galaţi la ora 17.30 şi sosire în staţia Bucureşti Nord la ora 21.47;
  12. De la data de 18/19 august 2021 și până la data de 4/5 septembrie 2021 trenul 1952 se anulează pe distanţa Suceava Nord–Buzău–Mangalia şi CIRCULĂ tren IR 12952 (în locul trenului 1952) în relația Suceava Nord–Buzău–Mangalia cu plecare din Suceava Nord la ora 22.32 și sosire în staţia Mangalia la ora 05.49;
  13. De la data de 18/19 august 2021 și până la data de 5/6 septembrie 2021 trenul 1953 se anulează pe distanta Mangalia–Buzău–Suceava Nord şi CIRCULĂ tren IR 12953 (în locul trenului 1953) în relația Mangalia–Buzău–Suceava Nord cu plecare din Mangalia la ora 21.35 şi sosire în staţia Suceava Nord la ora 07.43;

De asemenea, intervin modificări și în circulația trenurilor regio ce vor fi anunțate la nivel local.

Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la:

Purtarea măștii de protecție la bordul trenurilor CFR Călatori este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum și în zonele de așteptare a trenurilor  – stații de cale ferată, peroane, săli de așteptare.

 

 

Degajare de fum la locomotiva trenului IR 1789

6 august 2021

Astăzi, 6 august, la locomotiva trenului IR 1789 pe relația București Nord – Pitești, in stația Găiești s-a produs o degajare de fum.

Conform procedurilor CFR Călători aferente unor asemenea situații, a fost contactat serviciul 112. Personalul locomotivei a acționat prompt, iar până la sosirea organelor de intervenție degajarea de fum a fost înlăturată.

Siguranța și securitatea pasagerilor nu au fost afectate. Atât vagoanele, cât și călătorii au fost preluați de către trenul R 9025 și și-au continuat călătoria în condiții de siguranță.

Cauzele care au generat degajarea de fum se vor stabili de comisia de cercetare, după sosirea locomotivei în depou.

CFR Calatori cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile create de acest incident și le mulțumește pentru înțelegere.

Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la:

 

Purtarea măștii de protecție la bordul trenurilor CFR Călatori este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum și în zonele de așteptare a trenurilor  – stații de cale ferată, peroane, săli de așteptare.

 

 

Informare de presă

CFR Călători informează că din cauza condițiilor meteo nefavorabile înregistrate în cursul serii de 05.06.2021 si al noptii de 05/06 august 2021:

– între stațiile Vatra Dornei – Năsăud și Măgura Ilvei – Ilva Mică, s-au produs deranjamente ale infrastructurii feroviare şi în intreruperi în alimentarea cu energie electrica la rețeaua de tracțiune a trenurilor. Acest fapt a generat întârzieri în circulația trenurilor care au tranzitat zona afectată, la unele trenuri fiind necesară chiar transbordarea călătorilor cu mijloace auto. Trenurile CFR Călători care tranzitează Suceava – Ilva Mică şi retur şi –au reluat circulaţia începând cu ora 06.30, ca urmare a redeschiderii circulaţiei feroviare.

– pe secția de circulație Craiova – Petroșani, s-au produs produs deranjamente în alimentarea cu energie electrica la rețeaua de tracțiune a trenurilor de calatori, existand intarzieri ale trenurilor de calatori. Deranjamentele au fost remediate inca din cursul noptii de 05.06.2021.

Astăzi, 06 august a.c., sunt posibile întârzieri pentru trenurile care au tranzitat zonele ce au fost afectate, dar și a altor trenuri de pe relații adiacente, generate de necesitatea preluarii călătorilor de la trenurilor întârziate.

Personalul de tren este instruit să ofere informații călătorilor despre legăturile existente pentru trenurile afectate, fiind în permanent contact cu pasagerii din tren și comunică dispeceratului central necesități de asigurare a legăturilor pentru alte trenuri în stațiile de pe traseu.

Ne cerem scuze călătorilor pentru întârziere şi pentru disconfortul întâmpinat.

CFR Călători și CFR SA țin în permanență legătura operativ cu personalul de serviciu din trenurile aflate în parcurs pentru a se putea lua cele mai bune măsuri pentru asigurarea condițiilor optime de călătorie.

Recomandăm pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să se informeze despre condiţiile meteo şi să solicite informaţii despre eventualele întârzieri şi posibilele modificări survenite în circulaţia trenurilor:

RESTITUIRE contravaloare bilete, renunțare la călătorie

Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate vor primi, la cerere, contravaloarea contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie.

Prioritatea CFR Călători este ca transportul pasagerilor să se desfășoare conform procedurilor specifice privind siguranţa circulației.

Purtarea măștii de protecție bordul trenurilor CFR Călători este obligatorie pe toată durata călătoriei.

Hai cu trenul CFR Călători la Festivalul Electric Castle de la Bonțida

4 august 2021

Alege să mergi la festivalul Electric Castle cu CFR Călători, de la Cluj Napoca la Bonțida cu doar 4,40 lei. În perioada 5-9 august 2021, mai multe trenuri ale CFR Călători vor avea programată o oprire suplimentară la BONȚIDA pentru ca tu să ajungi rapid și fără griji la festivalul tău preferat. Din toată țara ajungi la Electric Castle cu CFR Călători, verifică mersul trenurilor pe www.cfrcalatori.ro sau pe aplicația mobilă CFR Călători și alege trenul potrivit nevoilor tale.

Nr. crt. TREN RUTA Oprire doar în perioada festivalului EC OBSERVAȚII
1 IR 1838 Timișoara – Iași 01.55 10
2 IR 12406 Brașov – Cluj Napoca– Episcopia Bihor –Biharkeresztes 02.08
3 IR 12407 Biharkeresztes– Episcopia Bihor– Cluj Napoca -Brașov 03.47
4 IR 1837 Iași – Timișoara 03.06 10
5 R 4112 Cluj Napoca – Sighetul Marmației 03.52
6 R 4301 Dej Călători – Cluj Napoca 04.37 1
7 R 4101 Bistrița – Cluj Napoca 05.36 2
8 R 4094 Cluj Npoca – Jibou 06.03  
9 R 4303 Dej Călători – Cluj Napoca 06.08  
10 R 4107 Bistrița – Cluj Napoca 06.42  
11 R 4302 Cluj Napoca – Dej Călători 07.18  
12 R-E 4009 Dej Călători – Cluj Napoca 07.20 5
13 R-E 4006 Baia Mare – Cluj Napoca 09.16 3;6
14 R 4103 Bistrița – Cluj Napoca 09.53  
15 IR 1832 Cluj Napoca – Galați 10.02
16 R 4102 Cluj Napoca – Bistrița 11.51  
17 R-E 4001 Baia Mare – Cluj Napoca 12.18  
18 R 4705 Dej Călători – Cluj Napoca 12.38 1
19 IR 1834 Timișoara – Iași 13.26  
20 IR 366 Brașov – Cluj Napoca– Episcopia Bihor –Biharkeresztes 13.58  7
21 IR 1833 Iași – Timișoara 14.28  
22 R-E 4002 Cluj Napoca – Baia Mare 14.42  
23 R 4110 Cluj Napoca – Sighetul Marmației 15.14 2
24 R 4104 CLUJ NAPOCA – Bistrița Nord 16.02  
25 R-E 4005 CLUJ NAPOCA – Baia Mare 16.12 4
26 IR 367 Biharkeresztes – Episcopia Bihor – Cluj Napoca – Brașov 16.54  7
27 R 4306 Cluj Napoca – Dej Călători 17.09  
28 R 4105 Bistrița – Cluj Napoca 18.02  
29 R 4308 Cluj Napoca – Dej Călători 18.05
30 R-E 4004 Cluj Napoca – Baia Mare 18.59 1
31 R 4095 Baia Mare – Cluj Napoca 19.18  
32 IR 1831 Galați – Cluj Napoca 19.23  
33 R-E 4010 Cluj Napoca – Dej Călători 19.43 9
34 R 4106 Cluj Napoca – Bistrița 20.17  
35 R 4113 Sighetul Marmației – Cluj Napoca 22.29 9
36 IR 1766 Timișoara – Iași 23.01 8
37 IR 1765 Iași – Timișoara 23.51 11

 

1 -Nu circulă în zilele de sâmbătă, dumicică și sărbători legale

2 – Nu circulă în zilele de duminică

3 – Circulă doar în zilele de sâmbătă și duminică

4 – Circulă doar în zilele de vineri și sâmbătă

5 – Are vagoane de la București Nord, de la tren 1641

6 -Are grupa de vagoane pentru Constanţa, tren 1587

7 -Are vagoane de la/pentru Târgu Mureş, 

8 -Are vagoane pentru Botoşani, tren 5560

9- Are vagoane pentru Bucureşti Nord, pentru trenul IR 1642

10- Nu circula sâmbătă/duminică

11 -Are vagoane de la Botoşani, 

 

Astfel, un bilet de tren pentru un adult de la București Nord la Bonțida cu schimbare în Cluj Napoca la tren InterRegio + Regio Expres, clasa a 2-a este 90,05 lei. Pe distanța Cluj Napoca – Bonțida, un bilet pentru un adult la clasa a 2-a este de 4,40 lei la tren Regio și de 9,20 la tren Interregio. Înainte de plecare verifică și facilitățile oferite, de exemplu elevii beneficiază de gratuitate, iar studenții de 50% reducere la călătoria în vagoanele clasa a 2-a.

Modalități de cumpărare bilete de tren:

  • online de pe ro;
  • din aplicaţia mobilă “CFR Călători mersul trenurilor și bilete online”;
  • de la automatele de vânzare bilete din gări;
  • și dacă nu este posibil altfel, direct de la casele de bilete din gări și distribuitori autorizați (agenții de turism).

**

Comuna Bonțida, aflată la 30 km distanță de Cluj și la 17 km de Gherla, este străbătută de magistrala feroviară 401 care asigură legătura între Cluj Napoca și nodul feroviar Dej Călători, comuna fiind deservită de haltele CFR Bonțida și Răscruci.

Festivalul Electric Castle se desfășoară în perioada 6-15 august 2021 și este primul festival din România care a mutat muzica electronică și concertele live pe scenele indoor sau în aer liber ale unui castel, desfășurându-se în incinta Castelului Banffy din Bonțida.

Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numărul de telefon 021/9521 sau să se adreseze personalului nostru din stații.

Purtarea măștii de protecție la bordul trenurilor CFR Călatori este obligatorie pe toată durata călătoriei.

Despre CFR Călători:

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de calitate de transport feroviar de pasageri, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.