Preţul integral al legitimațiilor de călătorie este format din tariful de transport, stabilit în funcție de rangul de tren, clasa comercială (clasa 1, clasa a 2-a) și zona kilometrică tarifară (distanța ce se parcurge cu fiecare tren), la care, pentru trenurile cu regim de rezervare obligatoriu, se adaugă tariful unic de rezervare loc stabilit funcție de rangul de tren (indiferent de distanța parcursă).
Important:
- tarifele de transport afișate nu conțin tariful tichetului de rezervare;
- la trenurile fără regim de rezervare, în cazul grupurilor de călători, se pot rezerva locurile, cu achitarea tarifului de rezervare pentru fiecare loc rezervat.
Informaţiile privind regimul de rezervare a locului pentru fiecare tren operat de CFR Călători sunt oferite la achiziționarea biletului online, la automatele de vânzare sau la casele de bilete.
În aplicațiile online, trenurile cu regim de rezervare au simbolul “R”, cu mențiuni legate de tipul acestui regim: obligatoriu sau facultativ/ opțional.
| Tarife de transport tren Intercity – valabile din 14.12.2025 | Descarcă |
| Tarife de transport tren Interregio – valabile din 14.12.2025 | Descarcă |
| Tarife de transport tren Regio – valabile din 14.12.2025 | Descarcă |
| Tarife tichet de rezervare loc – valabile din 14.12.2025 | Descarcă |






