București,  28  iunie 2019

În cursul nopții (27/28 iunie 2019), vremea nefavorabilă a afectat circulația trenurilor CFR Călători de pe segmentul feroviar Lainici – Pietrele Albe, de pe secția Târgu Jiu – Pietroșani.

CFR SA a intervenit pentru eliberarea căii ferate de arborii prăbușiți de pe versanți în gabaritul căii, iar traficul feroviar a fost redeschis la ora 03:00 cu tracțiune Diesel pe zona afectată.

Până la acest moment trenurile care au înregistrat/ înregistrează întârzieri, sunt:

  • R 2024 Simeria – Târgu Jiu (sosit)
  • IR 1835 București Nord – Cluj Napoca
  • R 2023 Târgu Jiu – Simeria
  • IR 1922 Arad – Mangalia.

Călătorilor din trenul IR 1922 le-au fost oferite alimente și apă în stația Craiova, urmând ca în stația București Nord să primească din nou alimente și apă, iar garnitura să fie supusă unor igienizări suplimentare.

Restituire contravaloare bilete, renunțare la călătorie

Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie, vor primi, la cerere, contravaloarea pentru parcursul neefectuat, conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Mai multe detalii despre condiţiile de restituire a tarifelor de transport sunt disponibile pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea Tarafic intern.

CFR Călători cere scuze călătorilor pentru disconfort şi îi asigură că toate măsurile operative întreprinse de angajaţii feroviari au ca principal realizarea circulaţiei feroviare în condiţii de deplină siguranţă.

Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon din stațiile CFR (https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/), 021/9521 (pentru traficul intern plecări/sosiri din București Nord) sau să se adreseze personalului nostru din stații.

De asemenea, pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web http://cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/4023-camere-web-2 din gările București Nord, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor, precum și programul trenul meu http://cfr.ro/index.php/cauta-tren  care oferă informații în timp real cu privire la localizarea trenurilor înscrise în circulație.