10 august 2022

Astăzi – 10 august 2022, în jurul orei 20:40, în stația Ploiești Sud, s-a produs o degajare de fum la locomotiva trenului R-E 5003 în relația București Nord-Mărășești, din cauza supraîncălzirii și defectării compresorului.

Conform procedurilor aferente unor asemenea situații a fost avizat serviciul 112, o echipă de intervenție deplasându-se la fața locului, între timp mecanicul actionând pentru limitarea efectelor degajării de fum.

Siguranța și securitatea pasagerilor nu au fost afectate.

CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate și le mulțumește pentru înțelegere.

Restituire contravaloare bilete

Pasagerii care au bilete la trenul afectat sau care doresc să renunțe la călătorie din motive personale vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie.