19 ianuarie 2023

 

În urma solicitării primite de la administrația feroviară ungară – MAV referitor la efectuarea unor lucrări la infrastructura feroviară din Ungaria (între stațiile Bekescsaba şi Lokoshaza), CFR Călători informează că vor interveni modificări în circulaţia trenurilor IR 346 și IR 404, precum și IR 347 și IR 405, astfel:

 În perioada 11/12  aprilie – 27/28  aprilie 2023, în locul trenurilor IR 346 şi IR 404 va circula suplimentar trenul IR 12346 în relaţia Bucureşti Nord (pl. ora 14.07)  – Braşov – Sighişoara – Teiuş – Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor (sos.ora 01.45/pl.02.01) – Biharkeresztes.

În perioada 12 aprilie – 28 aprilie 2023, în locul trenurilor IR 347 şi IR 405 va circula suplimentar trenul IR 12347 în relaţia Biharkeresztes – Episcopia Bihor (sos. ora  04.29/pl. ora 05.10) – Oradea – Cluj Napoca – Teiuş – Sighişoara – Braşov –Bucureşti Nord (sos. ora 17.55).

Pasagerii care au bilete la aceste trenuri în trafic intern și doresc să renunțe la călătorie pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie.

Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la:

 

Despre CFR Călători:

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional de transport feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de calitate de transport feroviar de pasageri, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.