22 septembrie 2023
În urma solicitării primite de la managerul infrastructurii – CFR SA pentru efectuarea unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Palanca şi Ghimeş, în perioada 26 – 30 septembrie 2023, vor interveni modificări în circulaţia trenurilor, astfel:
- în locul trenului IR 1541 Iași – Braşov vor circula trenurile: IR 12041 în relaţia Iași (pl. ora 08.03) – Palanca (sos. ora 12.51) şi IR 12541 în relaţia Ghimeş (pl. ora 15.05) – Braşov (sos. ora 17.58). Între stațiile Palanca (de la tren 12041) – Ghimeş (pentru tren 12541) se va asigura transportul pasagerilor cu mijloace auto.
- la trenul IR 1543 Brașov – Ghimeş – Iași se va asigura transportul călătorilor cu mijloace auto între staţiile Ghimeş (de la tren 1543) – Palanca (pentru tren 12543). În relaţia Palanca (pl.ora 14.39) – Iaşi (sos. ora 19.37) va circula cu orar modificat trenul IR 12543.
De asemenea, vor interveni modificări și în circulația unor trenuri regio care vor fi anunțate la nivel local, în stațiile de cale ferată.
Pasagerii care au bilete la aceste trenuri și doresc să renunțe la călătorie pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie.
Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la:
- 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
- numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
- în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
- pe site-ul companiei CNCF „CFR” SA – administratorul infrastructurii feroviare www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
- pe site-ul www.cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern.
- la personalul nostru din staţii.