Tarifele biletelor de tren de la 1 iulie 2022, ca urmare a aplicării OMT

Postat acum 3 ani ago

București, 30 iunie 2022 CFR Călători informează că, începând cu data de 1 iulie 2022, vor fi puse în aplicare prevederile Ordinului Ministrului Transporturilor și Infrastructurii (OMT) nr. 548 din 25 mai 2022 privind aprobarea tarifelor de deservire generală din transportul feroviar public de călători.  Măsura vine în sprijinul redresării şi echilibrării activității economice a tuturor operatorilor de transport feroviar de călători din România pe fondul creşterii preţurilor la diferite materiale cu pondere mare în activitatea de transport feroviar: combustibil, energie, piese etc. Ultima ajustare de tarife la călătoria pe calea ferată, aplicabilă tuturor operatorilor de transport feroviar de călători, a fost în anul 2013. Facilităţile de călătorie acordate de CFR Călători până în prezent sunt valabile în continuare şi după aplicarea prevedrilor OMT, menţinându-se…

Citește mai mult

Modificări în circulația trenurilor din 1 iulie 2022

Postat acum 3 ani ago

30 iunie 2022 Conform comunicării CNCF “CFR” SA, în scopul adaptării circulaţiei trenurilor la condiţiile reale ale infrastructurii feroviare, începând cu data de 1 iulie 2022, următoarele trenuri ale CFR Călători vor avea orarul de circulație modificat: Listă trenuri afectate Descarca Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la: 0219521 – INFO CFR (trafic intern). numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/ în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire. pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web http://cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/4023-camere-web-2 din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca…

Citește mai mult

Informare

Postat acum 3 ani ago

29 iunie 2022 Ca urmare a întreruperii a traficului feroviar între stațiile de cale ferată Sârca si Podu Iloaiei (Iasi – Pascani) pe Firul 1 de circulație (Firul 2 fiind închis pentru lucrări), din cauza deraierii astăzi, 29 iunie 2022, în jurul orei 17:30, a unui tren aparținând unui operator de transport feroviar de marfă privat, la acest moment este afectată circulația următoarelor trenuri de călători: ▪ IR 1832 Cluj Napoca – Galați și IR 1543 Brașov – Iași care staționează în Târgu Frumos și vor traversa zona afectată  pe Firul 2 de circulație. ▪ R 6463 Iași – Pașcani, R 5606 Suceava Nord – Iași ai căror călători sunt transbordați cu mijloace auto pe distanța Sârca – Podu Iloaiei și retur. ▪ R 6441 Iași – Pascani staționează în…

Citește mai mult

Degajare fum locomotivă

Postat acum 3 ani ago

29 iunie 2022 Astăzi – 29 iunie 2022, în jurul orei 10:13, în halta Mănăstirea Turnu, s-a produs o degajare de fum la locomotiva trenului R 2064 care circulă pe ruta Sibiu – Râmnicu Vâlcea. Conform procedurilor aferente unor asemenea situații, a fost avizat serviciul 112, o echipă de intervenție deplasându-se la fața locului pentru limitarea efectelor degajării de fum. Siguranța și securitatea pasagerilor și a personalului propriu nu au fost puse în pericol.  Cei 60 călători care se aflau în tren au coborât până la reluarea în condiții de siguranță a circulației trenului remorcat de o locomotivă de ajutor sosită de la Râmnicu Vâlcea. CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate și le mulțumește pentru înțelegere.

Citește mai mult

Modificări temporare în circulația trenurilor / urmare lucrari Bretea Streiului, Vărădia

Postat acum 3 ani ago

Actualizare 18 iulie 2022 în perioada 19- 22 iulie 2022, trenul IR 1823 București Nord – Târgu Jiu – Deva, circulă conform graficului din Mersul Trenurilor, fără să mai fie necesară transbordarea călătorilor cu mijloace auto pe distanța Târgu Jiu – Deva. în perioada 20 – 22 iulie 2022, trenul IR 1824 Deva – Târgu Jiu – București Nord, circulă conform graficului din Mersul Trenurilor, fără să mai fie necesară transbordarea călătorilor cu mijloace auto pe distanța Deva – Târgu Jiu. ================== 29  iunie 2022 Pentru efectuarea de către CNCF CFR SA a unor lucrări la infrastructura feroviară în perioada următoare, vor interveni modificări în circulația trenurilor, astfel:  1. Ca urmare efectuare de lucrări între stațiile Băiești – Bretea Streiului: în perioada 04 – 22 iulie…

Citește mai mult