1336 comunicate disponibile

Comunicat de presă

Tren Interregio suplimentar pe ruta București Nord – Constanţa în perioada 6 – 8 iulie 2019

1 minut de citit

Bucureşti,  5 iulie 2019 CFR Călători informează că pentru adaptarea capacităţii de transport la cererea crescută a publicului călător, în perioada 6 – 8 iulie a.c,  va circula suplimentar un tren interregio pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa, cu plecare din Bucureşti Nord la ora 11.15 şi sosire în Constanţa la ora 13.37. Înainte de efectuarea călătoriei, rugăm pe toți pasagerii să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.  Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon din stațiile CFR, 021/9521 (pentru traficul intern plecări/sosiri din București Nord) sau să se adreseze personalului nostru din stații.

Citește comunicatul
Comunicat de presă

Modificări temporare în circulația trenurilor IR 1832 şi IR 1833

2 minute de citit

Bucureşti,  3 iulie 2019 CFR Călători informează că pentru efectuarea unor lucrări de către CNCF CFR SA la infrastructura feroviară dintre stațiile Nimigea –Salva – Năsăud şi respectiv Grădiniţa – Larion, vor avea loc următoarele modificări: în zilele de 23 şi 24 iulie 2019 trenul IR 1832/-1 Cluj Napoca – Dej Călători – Ilva Mică – Suceava – Paşcani – Iaşi – Bârlad – Tecuci – Lieşti – Galaţi va fi anulat. trenul IR 1833/-2 Iaşi – Paşcani – Suceava – Ilva Mică– Dej Călători – Cluj Napoca – Oradea – Timişoara Nord va fi anulat. în zilele de 23/24 şi 24/25 iulie 2019 în locul trenului IR 1832/-1 va circula trenul IR 12832/-1 pe ruta Cluj Napoca (pl. 50) – Dej Călători – Ilva…

Citește comunicatul
Comunicat de presă

Cu trenurile CFR Călători la Festivalul Electric Castle de la Bonțida

3 minute de citit

București,  2 Iulie 2019   Pentru preluarea traficului feroviar de călători estimat cu prilejul Festivalului Electric Castle care se desfășoară în apropiere de Cluj, în perioada 17 – 21 iulie 2019, trenurile InterRegio ale CFR Călători vor avea programată o oprire suplimentară la BONȚIDA     Trenurile InterRegio care au programată o oprire suplimentară la BONȚIDA PERIOADA TREN RUTA 16/17 – 20/21 iulie IR 1765 Iași – Timișoara Nord 17/18 – 21/22 iulie IR 1766 Timișoara Nord – Iași 17 – 21 iulie IR 1831 Galați – Cluj Napoca IR 1834 Timișoara Nord – Iași   17 – 22 iulie IR 1639 și IR 1638 Dej Călători – Cluj Napoca și retur IR 1746 și IR 1745 Baia Mare – București Nord și retur IR 1832 Cluj…

Citește comunicatul
Comunicat de presă

Circulația trenurilor CFR Călători de pe magistrala 900 – afectată de furtuni

3 minute de citit

Update ora 11.00, reluare trafic feroviar în partea de vest a țării CFR SA informează că traficul feroviar a fost reluat la ora 11.00 pe secția CF Caransebeș – Orșova. Toate trenurile oprite în gări, în intervalul orar necesar desfășurării operațiunilor de intervenție pentru reluarea traficului în condiții de siguranță, vor tranzita segmentul Slatina – Timiș – Teregova, cu locomotivă Diesel. ––– București, 28 iunie 2019 Ca urmare a furtunilor violente din vestul țării ce au condus la căderi de arbori pe linia de contact sau pe calea ferată, sunt afectate mai multe trenuri care circulă pe magistrala 900 și liniile aferente. Echipele de intervenție CFR SA lucrează pentru deblocarea liniilor și asigurarea gabaritelor de trecere. CFR Călători a dispus oferirea de pachete alimentare și…

Citește comunicatul
Comunicat de presă

Circulația trenurilor CFR Călători pe Valea Jiului  – afectată de furtuni

2 minute de citit

București,  28  iunie 2019 În cursul nopții (27/28 iunie 2019), vremea nefavorabilă a afectat circulația trenurilor CFR Călători de pe segmentul feroviar Lainici – Pietrele Albe, de pe secția Târgu Jiu – Pietroșani. CFR SA a intervenit pentru eliberarea căii ferate de arborii prăbușiți de pe versanți în gabaritul căii, iar traficul feroviar a fost redeschis la ora 03:00 cu tracțiune Diesel pe zona afectată. Până la acest moment trenurile care au înregistrat/ înregistrează întârzieri, sunt: R 2024 Simeria – Târgu Jiu (sosit) IR 1835 București Nord – Cluj Napoca R 2023 Târgu Jiu – Simeria IR 1922 Arad – Mangalia. Călătorilor din trenul IR 1922 le-au fost oferite alimente și apă în stația Craiova, urmând ca în stația București Nord să primească din nou…

Citește comunicatul
Comunicat de presă

Programul estival de transport “Trenurile Soarelui 2019”

5 minute de citit

București, 12  iunie 2019 CFR Călători informează că, începând cu data de 14/15 iunie  2019, va lansa programul estival de transport “Trenurile Soarelui”. Timp de aproape trei luni, până la data de 8/9 septembrie, peste 40 de trenuri vor asigura zilnic legături directe din toată țara cu staţiunile de la Marea Neagră și Delta Dunării. Pentru ca toate regiunile ţării să poată fi conectate cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate în perioada verii: 22 trenuri directe (11 tur/11 retur) și ramurile aferente care pornesc din principalele orașe vor avea ca destinație Constanța/ Mangalia și retur. Numai 6 dintre acestea (3 tur/3 reutr) nu vor tranzita Bucureștiul; 32 de trenuri (16 tur/16 retur) vor asigura legătura Capitalei cu litoralul și retur, 14 din ele (7 tur/7…

Citește comunicatul