12 ianuarie 2022
Referitor la articolul cu titlul “Trenul groazei. CFR Călători i-a ținut trei ore în ger pe călătorii pe drumul Cluj – Oradea, după ce s-a defectat la Piatra Craiului” publicat de Foaiatransilvană.ro în data de 12 ianuarie 2022, privind circulația trenului IR 1539 Cluj Napoca – Timișoara Nord, CFR Călători face următoarele precizări:
În stația Piatra Craiului, mecanicul trenului IR 1539 Cluj Napoca – Timișoara Nord a primit un mesaj de eroare de la calculatorul care gestionează funcționarea automotorului. Conform instrucțiunilor specifice în această situație, mecanicul a procedat conform reglementărilor, fără a opri furnizarea agentului termic în tren pe toată perioada staționării, așa cum este precizat în articolul menționat.
Pentru continuarea călătoriei în condiții de siguranță, securitate și confort, a fost trimis un automotor de rezervă de la Cluj Napoca care a preluat pasagerii. Trenul a plecat din stația Piatra Craiului cu 115 minute întârziere și nu cu 3 ore așa cum este precizat în articol.
S-a dispus efectuarea unui dosar de cercetare cu privire la această neregulă.
CFR Călători cere scuze călătorilor pentru neplăcerile întâmpinate.