19 februarie 2020

Referitor la ştirile apărute în mass media privind amenzile aplicate de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) ca urmare a acţiunilor de control efectuate în perioada 06 – 07 februarie 2020, CFR Călători face următoarele precizări:

Totalul amenzilor aplicate de ANPC tuturor celor controlaţi (peste 200 de operatori economici) se ridică la o suma totală de 1. 213.500, companiei CFR Călători fiindu-i aplicată o amendă totală în valoare de 12000 lei, ceea ce reprezintă sub 1% din totalul amenzilor aplicate. Asa cum a mentionat și conducerea ANPC, majoritatea problemelor au fost semnalate în anii trecuți, iar cuantumul redus al amenzilor din acest an, confirmă faptul că o parte semnificativă a acestora a fost deja soluționată.

CFR Călători face eforturi să îmbunătăţească condiţiile de călătorie şi să ridice standardele serviciilor oferite pentru a răspunde nevoilor de confort şi mobilitate ale pasagerilor săi. În prezent, compania derulează programe de reparaţii planificate şi de modernizare a parcului de material rulant, ce se realizează doar din fonduri proprii.