7 aprilie 2021

Referitor la postarea din data de 7 aprilie 2021 a Asociației Pro Infrastructură legată de noul serviciu – vagoane de dormit sau cușetă la trenuri de zi introdus de CFR Călători, pentru corecta informare a opiniei publice, facem următoarele precizări:

Pentru a face analize pertinente, apreciem că mai întâi trebuie cunoscut pe de o parte domeniul feroviar și structura parcului de vagoane al CFR Călători, iar pe de altă parte gradul de încărcare al fiecărui tren respectiv vagon de dormit și cușetă pe intervale de timp din cursul unui an calendaristic.

Apreciem orice critică dacă este constructivă și nu este bazată pe păreri personale.

Cușetele pot fi transformate și adaptate la traficul de zi. La cererea călătorilor, însoțitorul de vagon poate ridica paturile, astfel încât cabina se poate transforma după dorință în “locuri pe scaun” sau în paturi de dormit.

De asemenea, în extrasezon, compania dispune de un excedent de vagoane de dormit și cușetă, fapt pentru care dorim să valorificăm aceste vagoane. CFR Călători are un sistem de urmărire a vânzărilor, astfel încât compunerea trenurilor este adaptată operativ zilnic în funcție de cerere. De asemenea, și sistemul de tarifare este adaptat în funcție de segmentele de piață.

Chiar dacă uzanța de până acum trimitea la utilizarea în compunerea trenurilor de lung parcurs a vagoanelor de dormit și cușetă pe timp de noapte, aceasta nu înseamnă că o eventuală nișă de trafic pentru trenurile de lung parcurs, pe timp de zi (circa 14 ore) nu trebuie satisfăcută.

Tocmai posibilitatea de a crește confortul pe timp de zi a determinat compania să introducă acest tip de serviciu, având în vedere că aceste cușete pot fi transformate atât în scaun cât și în pat, în funcție de preferința călătorului. Vagoanele nou introduse nu afectează compunerea trenurilor de noapte. Trenurile de noapte care circulă în acest moment au în compunere vagoane de dormit și cușetă în conformitate cu cererea.

Pentru trenurile de noapte cu circulație Iași/Suceava – Constanța și retur, structura de public și cererea nu justifică la acest moment circulația unui vagon de dormit sau cușetă. Însă, în momentul în care crește traficul, spre exemplu în sezonul estival va fi introdus un vagon cușetă la trenurile de Iași și Suceava cu destinația litoral.

Precizăm de asemenea faptul că, la trenurile IR 1641/ RE 4112 şi RE 4113/IR 1642/ care circulă pe ruta București Nord – Sighetu Marmației pe timp de noapte aplicăm o ofertă tarifară specială – suplimentul de pat 20 lei – la vagonul de dormit cu două locuri în cabină, similară celei de la trenurile IR 1745/RE 4005 și RE 4006/ IR 1746 București Nord – Baia Mare, astfel încât călătoria să fie accesibilă pentru un număr cât mai mare de pasageri. Compunerea trenurilor este corect adaptată traficului de călători înregistrat. În acest moment cererea de transport nu justifică introducerea celui de-al doilea vagon special.

De asemenea, există vagon de dormit și vagon cușetă care deservesc secția București- Suceava și retur, cu tren de noapte.

Măsura CFR Călători de a introduce vagon de dormit sau cușetă la trenuri de zi aduce câteva avantaje: oferă doritorilor posibilitatea unei călătorii cât mai confortabile și crește încasările prin utilizarea parcului de vagoane speciale tot timpul anului.

Creșterea parcului de vagoane reprezintă o prioritate permanentă pentru noi – CFR Călători, pentru a răspunde cerințelor de trafic și confort.

Numai în anul trecut a crescut parcul între sezoane cu 30%, în condițiile în care media europeană de creștere a parcului de vagoane într- un an este de 2%.

Între anii 2012 – 2020, CFR Călători nu a mai beneficiat de niciun fel de compensație pentru achiziția de vagoane noi, astfel că modernizarea și reconstrucția de vagoane a fost realizată din fonduri proprii.

Dorințele și nevoile pasagerilor noștri sunt importante pentru noi, iar călătorul se află întotdeauna în centrul deciziilor noastre.

Vă rugăm să aveţi în vedere o informare obiectivă, corectă a publicului, pentru a nu dezavantaja operatorii de transport, indiferent care este modul de transport deservit.

Poftiți în vagoane!