3 iunie 2024
Conducerea CFR Călători vă invită marți, 4 iunie 2024, ora 13:00, în Gara de Nord București – peronul 14, la prezentarea a cinci vagoane și a două locomotive modernizate din fondurile proprii ale companiei.
Modernizarea parcului de material rulant este o prioritate a CFR Călători care vizează dezvoltarea capacității de transport și a gradului de confort oferit clienţilor săi.
Cele cinci vagoane ce vor fi expuse în Gara de Nord fac parte dintr-un lot de șase vagoane de călători clasa a II-a, modernizate în conformitate cu standardele UE, la SC Atelierele CFR Grivița, prin programul investițional derulat în regim propriu de către CFR Călători.
Aceste vagoane vor fi introduse în compunerea trenurilor de călători în trafic intern și internațional, contribuind astfel la creșterea capacității de preluare a cererii zilnice de trafic.
Modernizarea unui vagon de călători constă în:
- Mobilier nou, fotolii cu spătare rabatabile asemenea celor din avion.
- Sistem de informare a pasagerilor, cu display-uri atat in interiorul vagonului, cât și în exteriorul vagonului;
- Dispozitiv SOS – respectiv călătorul poate lua legătura cu mecanicul de locomotivă în situații de urgență.
- Sistem de detecție a incendiilor (detector de fum și stingător).
- Uși laterale cu sistem de închidere/deschidere selectiva (deblocarea selectivă a ușilor de către mecanicul de locomotivă, pe partea cu peronul, similar cu sistemul închidere/deschidere a ușilor de la metrou). Acest sistem se va regăsi și pe materialul rulant al CFR Călători modernizat prin programul de investiții finanțat din fonduri PNRR (139 de vagoane și 75 de locomotive).
- Instalație de climatizare.
- Toalete ecologice.
- Viteza maximă de circulație este de 200 Km/h.
Alături de cele șase vagoane nou modernizate, CFR Călători a finalizat și lucrările la două locomotive electrice: una de tip EC de 34000 KW prin modernizare, realizată de către SCRL Brașov și alta de tip EA de 5100KW prin reparație planificată, efectuată de către Reloc Craiova.
Caracteristici tehnice:
Locomotiva electrică tip EC de 3400 KW
- Viteza maximă de circulație 160km/h;
- Reglaj pe joasă tensiune (fără sistem graduator-selector);
- Convertizoare statice pentru alimentare servicii auxiliare;
- Automat programabil (calculator de bord) comandă tracțiune și servicii auxiliare;
- Instalație supraveghere video interior-exterior;
- Instalație pentru deschiderea selectivă a ușilor.
Locomotiva electrică tip EA de 5100KW
- Viteza maximă de circulație 200 Km/h;
- Reglaj pe joasă tensiune (fără sistem graduator-selector);
- Convertizoare statice pentru alimentare servicii auxiliare;
- Automat programabil (calculator de bord) comandă tracțiune și servicii auxiliare.
Toate programele de investiţii derulate de CFR Călători prin fonduri proprii sunt licitate transparent, prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice – SICAP conform procedurilor legale în vigoare şi sunt adjudecate de către întreprinderile de profil din România.
CFR Călători este ferm angajată în realizarea de investiţii pentru creşterea şi modernizarea parcului de vehicule feroviare pe care îl deţine, în paralel cu îmbunătăţirea serviciilor oferite călătorilor.
Despre CFR Călători:
Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de calitate de transport feroviar de pasageri, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.