4 august 2020

Vă reamintim că masca de protecție este obligatorie la bordul trenurilor CFR Călători, atât pentru personalul propriu cât și pentru călători.

În plus, purtarea măștii de protecție a devenit obligatorie și în zonele de așteptare a trenurilor  – stații de cale ferată, peroane, săli de așteptare.

În baza legislației în vigoare privind măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, cât și HG Nr. 37/28.07.2020 privind stabilirea unor măsuri de limitare a răspândirii infecțiilor cu SARS-Cov-2 la nivelul spațiilor/ activităților unde există un risc crescut de infectare, Comitetele Judetene/al Municipiului București  pentru Situații de Urgență din unele județe și Municipiul București  au emis Hotărâri  prin care au stabilit obligativitatea purtării măștii de protecție în zonele de așteptare a mijloacelor de transport în comun (stații și/sau peroane CFR, etc.), care au intrat în vigoare de la data aducerii la cunoștință a publicului prin orice mijloc.