Update 17 martie, ora 00:00

S-a redeschis circulația  trenurilor pe distanța  Ghimeş – Palanca.

16 martie 2018 / preluare informare CFR SA ( CFR Infrastructură)

 

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că două vagoane din compunerea unui tren de marfă au deraiat de câte un boghiu, în timpul manevrelor de regarare peste macazul nr. 1 din stația Ghimeş. 

Trenul care aparține operatorului național de transport feroviar de marfă avea în compunere 12 vagoane încărcate cu fier vechi şi asigura transportul pe relaţia Siculeni – Ghimeş.

Menţionăm faptul că, la fața locului s-au deplasat comisiile de cercetare ale CFR SA, CFR Marfă și AGIFER, precum și echipele de intervenție din cadrul Regionalei CF Galaţi pentru demararea procedurilor necesare repunerii pe şină a celor două vagoane şi restabilirii circulaţiei feroviare în condiţii de siguranţă.

Până la redeschiderea traficului feroviar, călătorii din trenurile care tranzitează staţia Ghimeş vor fi transbordaţi cu mijloace auto pe relaţia Ghimeş – Palanca, staţii de unde îşi vor putea continua călătoria cu celelalte trenuri aflate în circulaţie.