Brașovul te așteaptă la cel mai deosebit eveniment al orașului – Coborârea Junilor în Cetate – o tradiție veche de mai bine de 300 ani, la care participă 7 cete de juni și peste 200 de călăreți!
Sărbătoarea debutează vineri, 21 aprilie, în Piața Unirii, cu “Aruncatul în țol” și continuă  duminică, 23 aprilie (Duminica Tomii) cu “Coborârea în Cetate” – defilarea călare a Junilor.
Parada Junilor va începe la ora 11:00, în  Piața Unirii și va fi deschisă de fanfară, va continua până în Piața Sfatului, unde vor fi prezentate publicului cele șapte cete de juni și se va termina la Pietrele lui Solomon.
Aici va avea loc un prânz de sărbătoare în aer liber, “La masă cu Junii”,  la care sunt așteptați, deopotrivă, brașoveni și turiști.
La ora 18:00, Junii vor coborî de la Pietrele lui Solomon și vor merge în Piața Unirii.
De la eveniment nu va lipsi „Hora Junilor” sau aruncarea buzduganului.
Tot în acest weekend, în Piața Sfatului vor avea loc două târguri, unul de artă tradițională și meșteșuguri, celălalt al producătorilor brașoveni, precum și un spectacol folcloric.
Detalii despre eveniment, aici!

Orașul Brașov te așteaptă să îl descoperi!
Obiective turistice de top:
– Piața Sfatului – cu Casa Sfatului, vechea primărie a orașului, azi, Muzeul de Istorie Brașov, Casa Mureșenilor, Casa Negustorilor – monument de arhitectură din secolul al XVI-lea, Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului
– Biserica Neagră
– simbolul orașului Brașov, cu hramul Sfintei Maria, care a luat acest nume  în urma incendiului din secolul al XVII-lea; este cea mai mare biserică gotică din România și are una dintre cele mai mari orgi din Europa
– Muzeul de Artă Brașov – care se află într-o clădire construită în stil neobaroc
– Biserica Sfântul Bartolomeu – cea mai veche biserică și totodată cea mai veche clădire din Brașov, construită în secolul al XIII-lea
– Strada Republicii (în trecut, Strada Porții) –  stradă pietonală din zona comercială a centrului istoric al Brașovului, cu Casa Jekelius – una din cele mai vechi clădiri din Brașov, precum și cu clădirea în care a funcționat Banca Naţională Săsească
– Strada Mureșenilor –
care se numea inițial strada Vămii
– Strada Sforii
  –  stradă pietonală din centrul istoric, care face legătura între străzile Cerbului și Poarta Șchei; este cea mai îngustă stradă a orașului Brașov, cu o lățime între 1,11 și 1,35 m
– Brașovechi sau Brașovul Vechi – cartier declarat monument istoric sub numele de Ansamblul urban „Brașovul Vechi”
– Biserica Adormirea Maicii Domnului – biserică ortodoxă din cartierul Brașovechi
– Bastioanele brașovene –
ridicate de bresle:  Bastionul Țesătorilor (azi, Muzeul Fortificațiilor din Țara Bârsei), Bastionul Fierarilor, Bastionul Graft
– Șcheii Brașovului – cartierul românesc al Brașovului vechi, cu Biserica „Sfântul Nicolae” – cea mai veche biserică ortodoxă din municipiul Brașov, Muzeul „Prima școală româneascăˮ, aflat în interiorul curții Bisericii Sfântul Nicolae
– Sinagoga Neologă – în stil neogotic cu accente maure, Sinagoga Ortodoxă – în stil maur
– Clădirea Cercului Militar sau Casa Armatei – situată în centrul orașului
– Turnurile Cetății: Turnul Alb – situat pe Dealul Straja, Turnul Negru – construit în afara zidurilor cetății, la mică distanță de Bastionul Fierarilor
– Cetățuia de pe Strajă – situată pe Dealul Cetății (Dealul Straja), care avea rol de apărare
– Cetatea Brașovia – care se află pe vârful Tâmpei.

Călătoreşte cu CFR Călători la Brașov!

Cumpără bilet de tren aici!