Modificări temporare în circulația trenurilor

29 martie 2022

La solicitarea CFR SA –  managerul căii ferate,  de realizare a unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Vatra Dornei și Hm Roșu, în circulația trenurilor vor interveni următoarele modificări: 

În perioada 05 aprilie – 08 aprilie 2022, trenul IR 1833 Iași – Cluj Napoca – Timișoara Nord va circula ca tren IR 12833 în relația Iași (plecare ora 08.10) – Pașcani –  Suceava – Stroești – Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei – Larion–  Ilva Mică – Beclean pe Someș – Dej Călători – Cluj Napoca – Aleșd – Oradea – Ciumeghiu – Arad – Șag – Timișoara Nord (sosire ora 01.01).

De asemenea, intervin modificări și în circulația unor trenuri regio pe ruta Vatra Dornei – Ilva Mică și retur care vor fi anunțate la nivel local, în stațiile de cale ferată.

Pasagerii care au bilete la aceste trenuri în trafic intern și doresc să renunțe la călătorie pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie.

Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la:

Despre CFR Călători:

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional de transport feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de calitate de transport feroviar de pasageri, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

Degajare de fum

actualizare informare  – 28 martie 2022

Trenul Regio 9023 a pleacat din stația Golești la ora 12:15, cu o întârziere de 116 minute.

======

Astăzi, 28 martie 2022, la trenul Regio 9023 pe ruta București Basarab – Pitești s-a produs o degajare de fum la locomotivă în stația Golești.

Personalul feroviar a acționat conform procedurilor aferente unor asemenea situații, intervenind pentru decuplarea locomotivei de vagoane și a avizat serviciul 112. O echipă de intervenție s-a deplasat la fața locului și a luat toate măsurile necesare pentru limitarea efectelor degajării de fum.

Siguranța și securitatea pasagerilor și a personalului propriu nu au fost puse în pericol.  Cei 10 călători care se mai aflau în tren au fost preluați cu alte mijloace pentru continuarea călătoriei până la destinație.

Cauzele care au generat degajarea de fum vor fi stabilite de comisia de cercetare.

CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate și le mulțumește pentru înțelegere.

Duminică, transportul feroviar de călători trece la ora de vară

CFR Călători informează că începând cu data de 27 martie 2022, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de vară, ora 03:00 devenind ora 04:00.

Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia se va efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor.

Trenurile operate de CFR Călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 26/27 martie a.c. la ora 03:00, care va deveni ora 04.00. După ora 04.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.

Trenurile operate de CFR Călători aflate în circulație după ora 03:00, care devine ora 04:00, își vor continua mersul până la stația de destinație, iar în cazul în care orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 04.00 – 05.00, trenurile vor pleca în ordinea rangului.

Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea la ora de vară se face în aceeaşi zi de duminică, 27 martie 2022, între staţiile de frontieră cu țările vecine, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare.

 

Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la:

 

Despre CFR Călători:

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de calitate de transport feroviar de pasageri, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

Circulația trenurilor urmare deraiere tren marfă

Circulația feroviară între stațiile Ciucea -Piatra Craiului a fost redeschisă la ora 23:30.

=====

Actualizare 24 martie 2022, ora 22:00
În zona feroviară afectată de deraierea trenului de marfă se acționează cu mijloace specifice pentru asigurarea gabaritului de trecere.
Până la redeschiderea circulației în condiții de siguranță, traficul de călători se desfășoară cu transbordare peste zona afectată de deraiere.

=====

24 martie 2022

Ca urmare a întreruperii traficului feroviar între stațiile CF Ciucea -Piatra Craiului, din cauza deraierii astăzi, 24 martie 2022, în jurul orei 19:00, a unui tren aparținând unui operator de transport feroviar de marfă privat, la acest moment este afectată circulația următoarelor trenuri de călători:

– IR 1742, Satu Mare – București Nord

– R 3075, Cluj Napoca – Oradea

Programul de circulație în zona afectată se va desfășura în continuare în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA.

Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile utilizând:

Modificări temporare în circulația tenurilor pe ruta București Nord – Aeroport Henri Coandă

24 martie 2022

Pentru realizarea unor lucrări la infrastructura feroviară pe ruta București Nord – Parc Mogoșoaia – Aeroport Henri Coandă, la solicitarea CFR SA – managerul căii ferate, în perioada 28-30 martie 2022, un număr de 12 trenuri ale CFR Călători din intervalul orar 09:00 – 14:30 nu vor circula: RE 7925, RE 7926, RE 7923, RE 7927, RE 7928, RE 7930, RE 7929, RE 7932, RE RE 7931, RE 7934, RE 7933 si RE 7936.

Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la:

Despre CFR Călători:

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de calitate de transport feroviar de pasageri, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

Precizare CFR Călători referitor declarații sindicat feroviar

21 martie 2022

Referitor la declarațiile Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România care anunță proteste programate pentru această săptămână la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, pentru o informare corectă a opiniei publice, CFR Călători face următoarele precizări cu privire la revendicările față de companie:

Actualul CCM este valabil încă 90 de zile de la data încetării stării de alertă, Bugetul pe anul 2022 nu este încă aprobat, iar derularea procedurii de negociere se va realiza în termenul legal. De asemenea, în Proiectul de Buget pe anul 2022 aflat pe circuitul de avizare, compania a prevăzut creșteri salariale la nivelul indicelui prețurilor de consum, în conformitate cu prevederile Legii Bugetului de stat nr. 317 pe anul 2022.

În ceea ce privește propunerile legate de creșterea perioadei de derulare a contractelor de prestări de servicii publice ce sunt în atribuțiile Autorității pentru Reformă Feroviară, acestea urmează de asemenea să fie soluționate în mod echidistant.

Administrația CFR Călători se implică și îşi menţine deschiderea pentru un dialog transparent cu toţi partenerii sociali semnatari ai CCM, astfel încât să se poată găsi o cale comună de soluționare a problemelor ridicate, precum şi un cadru normal şi legal de funcţionare a activităţii companiei pe termen lung.

Conducerea companiei este în permanență în contact cu reprezentanţii sindicatelor feroviare privind îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, continuarea programelor de modernizare a materialului rulant şi asigurarea unor relaţii de muncă echitabile într-un mod constructiv.

Interesul este comun în aceeaşi măsură, iar soluţiile găsite trebuie să fie soluţii de perspectivă, adică soluţii pentru siguranţa locului de muncă şi desfăşurarea activităţii în condiţii de echilibru economic.