20 mai 2022 La solicitarea CFR SA – managerul căii ferate, de realizare a unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Ucea – Hm Arpaș, în circulația trenurilor vor interveni modificări, după cum urmează: în perioada 23 – 29 mai 2022 trenul IR 75 Budapesta – Brașov va fi anulat pe distanța Sibiu – Brașov și va circula conform graficului de circulație în relația Budapesta – Lokoshaza – Curtici – Arad – Sibiu. în perioada 23/24 – 29/30 mai 2022 trenul IR 472 București Nord – Budapesta va circula ca tren IR 12472 pe ruta deviată București Nord (pl.ora 17.45) – Ploiești Vest – Brașov– Sighișoara – Copșa Mică – Coșlariu – Vințu de Jos – Simeria – Radna – Curtici ( sos. ora 05.05)…
Citește mai mult
20 mai 2022 În contextul apropierii vacanței de vară, pentru facilitarea călătoriei elevilor și studenților cu trenurile CFR Călători, reamintim că: În conformitate cu legislația în vigoare, adeverințele emise de unitățile de învățământ de apartenență care atestă calitatea de elev, precum și adeverințele emise de unitățile de învățământ de apartenență care atestă calitatea de student își mențin valabilitatea până la data de 06.06.2022 inclusiv, cu excepția adeverințelor care atestă calitatea de elev pentru elevii de la clasele pregătitoare, care rămân valabile pe tot parcursul anului școlar. După această dată, emiterea și verificarea în tren a legitimațiilor de călătorie pentru elevi se vor face pe baza carnetului de elev vizat pe anul școlar în curs sau pentru elevii de la clasele pregătitoare pe baza adeverinței care…
Citește mai mult
18 mai 2022 La solicitarea CFR SA – managerul căii ferate, de realizare a unor lucrări la infrastructura feroviară pe secția Simeria – Orăștie și în stația Simeria, în circulația trenurilor vor interveni următoarele modificări, astfel: în perioada 21 mai – 4 iunie 2022, trenul IR 1823 va circula conform graficului din mersul trenurilor pe distanța București Nord – Craiova – Târgu Jiu și va fi anulat pe distanța Târgu Jiu – Deva. Pe distanța Târgu Jiu – Deva se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto. în perioada 22 mai – 5 iunie 2022, trenul IR 1824 Deva – Simeria – Târgu Jiu – Craiova – București Nord va circula conform graficului din mersul trenurilor pe distanța Târgu Jiu – București Nord și va fi anulat…
Citește mai mult
13 mai 2022 Vă informăm ca în perioada 16 – 22 mai, lucrările la infrastructura feroviară care se desfășoară între staţiile Buzău – Buzău Sud, vor permite circulația trenurilor menționate mai jos conform mersului actual, fără întârzieri. IR 12571 Bucureşti Nord – Galați IR 1732 Galați – Braşov IR 12573 Bucureşti Nord – Galați IR 1572 Galați – Bucureşti Nord IR 1575 Bucureşti Nord – Galați IR 12574 Galați – Bucureşti Nord R 8201 Buzău – Constanţa R 13762 Galați – Buzău R 8202 Constanţa – Buzău R 13706 Galați – Adjud R 13704 Mărăşeşti – Galați R 13763 Buzău – Galați R 8203 Buzău – Constanţa R 13764 Galați – Buzău Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, vă rugăm să consultați pagina de internet a…
Citește mai mult
Actualizare 17 mai 2022 Începând de astăzi, 17 mai 2022, perioada maximă de vânzare cu anticipație a biletelor la trenurile din programul estival „Trenurile Soarelui”, este de 30 zile. Mulțumim! ======= 12 mai 2022 Începând de astăzi, 12 mai 2022, perioada maximă de vânzare cu anticipație a biletelor la trenurile din programul estival „Trenurile Soarelui” este diminuată din motive tehnice, de la 30 zile, la 25 de zile. Perioada de vânzare cu anticipație pentru restul trenurilor din programul de circulație rămâne neschimbată, de 30 de zile. Menționăm că primele trenuri din programul estival de transport intră în circulație în data de 10/11 iunie și ulterior din 11 și 11/12 iunie 2022. Mulțumim pentru înțelegere! Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la: 0219521 – INFO CFR…
Citește mai mult