16 iunie 2025
Referitor la situația financiară a CFR Călători și constrângerile existente în acest moment, un punct de vedere a fost deja prezentat prin comunicatul de presă din data de 14 iunie 2025 (link către comunicat: https://short-link.me/10Ak3 ).
Urmare a problemelor reclamate de companie care au fost prezentate public în comunicatul de presă din 14 iunie, în cursul zilei de astăzi vor avea loc mai multe întâlniri la care, alături de CFR Călători, vor participa și reprezentanții celorlalte autorități de resort.
Conducerea CFR Călători are convingerea că se vor găsi modalitățile prin care se vor asigura resursele financiare necesare pentru a nu fi afectată activitatea în desfășurare a companiei la acest moment. Sigur, situații dificile au mai existat de-a lungul timpului, dar de fiecare dată au fost identificate modalitățile prin care acestea sa fie depășite. Nu este o opinie, este o certitudine reliefată prin activitatea de transport feroviar de călători dintotdeauna.
Referitor la anumite abordări existente în prezent în spațiul public menționăm că NU se pune problema sistării activității companiei sau falimentul CFR Călători. Mențiunea de ”faliment” se regăsește în acest comunicat numai pentru a fi foarte clar că NU există un astfel de pericol.