CFR Călători îți propune să descoperi destinații turistice interesante și evenimente culturale de top!

În această săptămână îți recomandăm două evenimente și două destinații, fiecare cu specificul său:

  • Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva și Sărbătorile Iașului – până pe 15 octombrie
  • Oradea Festifall – zilele orașului, 13-15 octombrie.

Alege să călătorești cu trenul și poți beneficia de ofertele CFR Călători:

  • reducerea de grup
    – pentru grup 20 – 40 persoane, reducerea* este de 15%
    – pentru grup 41 – 80 persoane, reducerea* este de 20%
    – pentru grup mai mare de 80 persoane, reducerea* este de 25%.
    Detalii, aici.
  • reducerea la cumpărarea cu anticipație
    – la cumpărarea cu anticipație de la 11 zile (inclusiv) până la 30 zile față de data de plecare, reducerea* este de 10%
    – la cumpărarea cu anticipație de la 6 zile până la 10 zile față de data de plecare, reducerea* este de 5%.
    Detalii, aici.
  • bilet dus-întors – la cumpărarea cu minim o zi înainte de efectuarea călătoriei, reducerea* este de 10%. Detalii, aici.
  • cardul TrenPlus – la achiziționarea unui card reducerea* este de 25% pentru un număr nelimitat de bilete de tren, cu date de călătorie aflate în perioada de valabilitate a cardului (timp de 1 an). Detalii, aici.

Notă: *Reducerile se aplică la tariful de transport! Tariful de rezervare a locului la vagon clasă sau suplimentul de pat la vagon de dormit/cușetă se achită integral!

Ca în fiecare an, în preajma zilei de 14 octombrie credincioșii sunt așteptați la Iași pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei. Pelerinajul va avea loc până în data de 15 octombrie (inclusiv), iar slujba de hram va fi oficiată în aer liber, pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane.
Pelerinii sunt așteptați de gazde cu Ceaiul pelerinilor – zilnic și cu Masa Pelerinilor – în 14 octombrie.

Scurt istoric:
Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost aduse la Iași în anul 1641 de către domnitorul Vasile Lupu și depuse în ctitoria sa, Biserica Sfinţilor Trei Ierarhi, iar în anul 1889 au fost mutate la Catedrala Mitropolitană.

Cu această ocazie au loc și Sărbătorile Iașului, eveniment care va marca împlinirea a 615 ani de la prima atestare documentară a orașului.
Oaspeții și ieșenii sunt așteptați la târguri cu produse de artizanat și hand made, la Sărbătoarea Vinului, la spectacole și evenimente artistice.
Sărbătorile Iașului se încheie duminică, 15 octombrie, cu tradiționalul concert din Piața Palatului Culturii. Pe scenă vor urca renumiții „3 tenori ieșeni” (Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu, Florin Guzgă), Gheorghe Zamfir, Elena Moșuc, Eugen Doga, Gabriel Croitoru (cu vioara Guarnieri), Andra Botez și Bogdan Ota, acompaniați de Orchestra Operei Române Iași și dirijați de maestrul Daniel Jinga, Corul Marii Unirii, Corul de Copii al Municipiului Iași și Muzica Militară a Brigăzii 15 Mecanizate „Podul Înalt“ Iași.
Spectacolul se va încheia cu un foc de artificii.

Programul detaliat al evenimentului, aici.

Orașul celor 7 coline – Iași, te așteaptă să îi descoperi comorile materiale și spirituale! Obiective turistice de top:
Piața Palatului Culturii:
Palatul Culturii – simbol al orașului, ridicat pe locul Palatului Domnesc din secolul al XIX-lea; clădirea, inaugurată în 1925, a servit inițial ca Palat Administrativ și de Justiție, iar în prezent adăpostește Complexul Muzeal Național „Moldova”
                    ♦ Turnul cu Ceas al Palatului Culturii – ceasul redă la fiecare oră fixă melodia „Hora Unirii“
Statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare, situată în fața Palatului Culturii
Parcul Palas, situat lângă Palatul Culturii, pe locul grădinilor fostei Curți Domnești
Biserica Sfântul Nicolae Domnesc, ctitorie a lui Ștefan cel Mare
Casa Dosoftei sau Casa cu Arcade, unde ar fi locuit Mitropolitul Dosoftei
Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt (fosta Uliță Mare):
Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi – ctitoria lui Vasile Lupu, care a adăpostit în trecut moaștele Sf. Parascheva; în incinta mănăstirii se află un muzeu și bustul lui Mihai Eminescu
Biserica romano-catolică Adormirea Maicii Domnului, cunoscută și sub numele de Catedrala veche
Catedrala romano-catolică, Sfânta Fecioară Maria, Regină – o construcție modernă, finalizată în 2005
Catedrala Mitropolitană unde se află moaștele Sf. Parascheva; la demisolul clădirii se află Muzeul Mitropolitan
Primăria – fostul Palat Roznovanu, refăcut în prima jumătate a secolului al XIX-lea
Teatrul Național “Vasile Alecsandri” – clădirea a fost inaugurată în 1896
Piața Unirii – locul unde s-a jucat pentru prima dată Hora Unirii, cu:
Monumentul lui Alexandru Ioan Cuza
Grand Hotel Traian – proiectat de Gustave Eiffel, care a ridicat și Turnul Eiffel din Paris
Palatul Braunstein – construit la începutul secolului al XX-lea, care adăpostește “Galeriile Cupola”, sala de expoziții a Uniunii Artiștilor Plastici
Strada Alexandru Lăpușneanu (fosta Uliță Sârbească):
Muzeul Unirii (Casa Catargiu) – în apropierea Pieței Unirii; clădirea a fost construită la începutul secolului al XIX-lea și a fost reședință a lui Alexandru Ioan Cuza și a lui Ferdinand I
Piața Mihai Eminescu:
Palatul Fundațiunii Universitare „Regele Ferdinand I”, cunoscut azi ca Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, ridicat în perioada interbelică
Statuia lui Mihai Eminescu
În apropiere:
Esplanada Elisabeta – situată în zona denumită Râpa Galbenă, este o lucrare de amenajare a spațiului public, de la începutul secolului XX-lea, declarată monument istoric
Bulevardul Carol I:
– În apropiere, Muzeul Vasile Pogor – Casa Junimii, locul unde se întâlneau junimiștii
Palatul Universității „Alexandru Ioan Cuza” – inaugurat în 1897 și extins în perioada interbelică, unde nu trebuie ratate:
                ♦ Sala Pașilor Pierduți, cu cele 19 picturi murale de Sabin Bălașa și
                ♦ Biblioteca Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi”, votată în 2015 ca “cea mai frumoasă bibliotecă din lume”
Parcul sau Grădina Copou – cel mai vechi parc din Iași, situat pe Dealul Copoului; în centrul parcului se află Teiul lui Eminescu și Muzeul Mihai Eminescu; tot aici, Obeliscul cu Lei și busturile junimiștilor și ale altor personalități culturale
Alte obiective turistice:
Bojdeuca lui Ion Creangă din cartierul Țicău, este prima casă memorială din România
Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”
Palatul Calimachi, fostă reședință domnească, ridicată la sfârșitul secolului al XVIII-lea; a fost primul sediu al Universității din Iași, iar in prezent este sediul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”
Mănăstirea Golia – cu hramul “Înălțarea Domnului”, ridicată în secolul al XVII-lea în Târgul Cucu; în incintă se mai păstrează casa unde a locuit Ion Creangă cât timp a fost diacon la Golia
Sinagoga Mare – datează de la sfârșitul secolului al XVII-lea
Mănăstirea Galata – cu hramul “Înălțarea Domnului”, ridicată în secolul al XVI-lea pe Dealul Galata
Mănăstirea Frumoasa – cu hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil  și Adormirea Maicii Domnului, amplasată în apropierea Dealului Cetățuia
Mănăstirea Cetățuia – cu hramul Sf. Apostoli Petru și Pavel, ridicată în secolul al XVII-lea pe Dealul Cetățuia
Grădina Botanică „Anastasie Fătu”.

Vino cu CFR Călători la Sărbătorile Iașului și la Sărbătoarea Sfintei Parascheva!

În perioada 13-15 octombrie ești așteptat la aniversarea orașului – Oradea Festifall, cea mai mare ediție de până acum, care va avea loc, în premieră, în 5 locații și pe 3 scene! Vor fi peste 100 de spectacole și concerte și peste 400 de artiști și invitați din țară și străinătate.
Pe cele trei scene din Piața Unirii, Piața Ferdinand și Strada Libertății vor avea loc concerte și spectacole, pietonala Vasile Alecsandri va fi animată de artiști stradali, iar Palatul Episcopal Greco-Catolic va deveni Palatul Creativ – un spațiu dedicat expozițiilor.
În premieră la Oradea Festifall vor veni artiști internaționali – Richard Clayderman, trupa Nouvelle Vague și Compania Aerial Strada, care va prezenta spectacolul “Sylphes”, o combinație între dans, acrobație la înălțime și muzică.
Din țară vor fi prezenți la sărbătoare Loredana, Mădălina Pavăl și Orchestra, Moonlight Breakfast, NOR și Celelalte Cuvinte.
În Piața Ferdinand se vor asculta Dinsubsol și dj-i invitați, iar pe Strada Libertății, un program muzical colorat, cu world music și jazz.
Te vor încânta spectacolele stradale de sunet și lumină, spectacolul de drone, concertul simfonic “Armonii Festifall” susținut de Filarmonica de Stat Oradea, momentele artistice susținute de elevi, dar și Târgul producători locali. Iar copiii vor avea de ales între ateliere de pictură pe sticlă, pictură pe față, ateliere de tâmplărie, de cusut, activități cu drone, activități de programare și robotică sau treasure hunt.
Sărbătoarea se va încheia cu un spectacol de artificii.

Accesul la toate evenimentele este gratuit!
Programul detaliat, aici!

Descoperă Oradea, declarată în anul 2022, “cea mai frumoasă destinație Art-Nouveau din Europa”!

Obiective turistice de top:
– Piața Unirii, cunoscută și sub numele de Piața Mică, centrul cultural-istoric al orașului, cu Palatul Primariei și Turnul Primăriei – de unde se poate admira orașul, Palatul Episcopal Greco-Catolic – în stil eclectic, Palatul Vulturul Negru – emblema orașului, cel mai reprezentativ monument Art Nouveau din Oradea, a cărui denumire provine de la vitraliul care înfățisează un vultur negru, Palatul Moskovits Adolf și fiii – în stil secession, Biserica cu Lună – biserică ortodoxă în stil baroc, renumită datorită ceasului din turn, care indică fazele Lunii
– Piața Regele Ferdinand I, cu Casa Poynar – în stil Art Nouveau, Teatrul de Stat Regina MariaPalatul Sztarill, în prezent, Grand Hotel Astoria – în stil neogotic cu elemente secession, Hotel Transilvania (Pannónia)
– Calea Republicii
 – cea mai frumoasă stradă pietonală a orașului, cu Palatul Rimanoczy Kálmán-senior – arhitectură de influență venețiană, Palatul Rimanóczy Kálmán junior – în stil eclectic, Palatul Moskovits Miksa – în stil Art Nouveau, Palatul Stern și Palatul Apollo
– Str. Vasile Alecsandri 
– o altă stradă pietonală, care pornește din Piața Unirii și duce spre Parcul 1 Decembrie, cu clădirea Magazinului de sticlărie Deutsch – în stil secession
– Cetatea Oradea – 
cu o istorie de aproape 1000 de ani, recent renovată, punctul central al evenimentelor culturale orădene
– Complexul Baroc – cel mai mare ansamblu baroc de pe teritoriul României, constituit din Palatul Baroc (Palatul Episcopiei Romano-Catolice) – care are circa 100 camere și 365 ferestre, Catedrala Romano-CatolicăȘirul Canonicilor – un complex de 10 clădiri în stil baroc, unite de un coridor lung de peste 250 metri, constituit din 57 arcade
– Grădina Palatului Episcopal Romano-Catolic – care este arie naturală protejată
– Parcul Libertății și Promenada de pe Crișul Repede
– Sinagoga Neologă Sion 
– a treia ca mărime din Europa, cu o arhitectură inspirată din stilul maur
– Casa Darvas – La Roche – construită în stil Art Nouveau-Secession, care găzduiește acum Muzeul Art Nouveau
– Muzeul Țării Crișurilor –  care are una dintre cele mai mari colecții de obiecte de arheologie, artă și etnografie din România.

Hai cu CFR Călători la Oradea Festifall să te bucuri de cea mai frumoasă sărbătoare a orașului!

Călătorește cu CFR Călători și beneficiază de cele mai bune oferte de transport!

Cumpară bilete ONLINE în trafic intern

Cumpără