17 august 2023

În cursul acestei dimineți, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, între stațiile Armeniș și Slatina Timiș, s-a produs un deranjament la infrastructura feroviară (căderi copaci/ lipsă de tensiune în linia de contact) ce a condus la întreruperea temporară a circulației, fiind afectate următoarele trenuri:

  • R 9551 Orșova – Caransebeș
  • IR 78 București Nord – Budapesta

În stația Caransebeș, călătorii trenului IR 78 vor primi apă și produse preambalate.

CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate.

Echipa de intervenție CFR SA lucrează la remedierea firului de contact. CFR Călători a pus la dispoziția managerului de infrastructură -CFR SA, locomotivă diesel în cazul în care este necesară.

Circulația în zona afectată se va desfășura în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA. Detalii despre reluarea circulaţiei pot fi solicitate la managerul infrastructurii feroviare – CFR SA, cel care organizează şi dirijează circulaţia tuturor trenurilor pe calea ferată.