30 mai 2023
În cursul acestei după-amiezi, 30 mai 2023, circulația trenurilor CFR Călători pe relaţia Valea Sadului – Parângu este întreruptă temporar din cauza unui tren de marfă defect în linie curentă şi a lipsei de tensiune în linia de contact.
Trenurile afectate până în prezent sunt:
- IR 1836 Cluj Napoca – București Nord staționează în Valea Sadului
- IR 1823 București Nord – Deva staționează în Parângu
Echipele de intervenție ale CFR SA lucrează la deblocarea căii ferate și remediere pentru realimentarea cu energie electrică.
Circulația în zona afectată se va desfășura în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA.
CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate și îi asigură că face toate operațiunile necesare pentru asigurarea unui transport în siguranță.
Restituire contravaloare bilete, renunțare la călătorie
Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie, vor primi, la cerere, contravaloarea pentru parcursul neefectuat, conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Mai multe detalii despre condiţiile de restituire a tarifelor de transport sunt disponibile pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea Trafic Intern.
Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la:
- 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
- numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
- în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
- pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web http://cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/4023-camere-web-2 din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
- pe site-ul pe www.cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern.
- la personalul nostru din staţii.