CFR Călători informează că astăzi 11 iunie a.c, în jurul orei 16.30, două vagoane aflate în compunerea trenului IR 1596 Craiova – București Nord au deraiat la intrarea în stația Atârnați.
Cei aproximativ 200 de pasageri sunt în siguranță, urmând a – și continua călătoria spre destinația finală.
La fața locului se deplasează reprezentanții autorităților care vor ancheta și stabili cu exactitate cauzele producerii acestui incident, precum și echipele de specialiști care vor interveni pentru eliberarea gabaritului.
Circulația în zona afectată se va desfășura pe celălalt fir de circulație conform dispozițiilor administratorului de infrastructură CNCF CFR SA, urmând ca pasagerii trenului IR 1596 să fie preluați de trenul R 9006 Roșiori Nord–București Basarab.
Pasagerii care au bilete la trenul afectat şi vor să renunţe la călătorie, vor primi, la cerere, contravaloarea pentru parcursul neefectuat, conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Mai multe detalii despre condiţiile de restituire a tarifelor de transport sunt disponibile pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea Tarife în țară.
CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru incident şi le mulţumeşte pentru înţelegere.
Rugăm pasagerii ca înainte de călătorie, să solicite informaţii despre modificările produse în traficul feroviar la numărul de telefon 021/9521, să se adreseze personalului nostru din stații sau să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcălători.ro.