Astăzi, 30 decembrie 2021, în cursul dimineții s-a produs întreruperea traficului feroviar între stațiile LC Cilibia – CA Rosseti din cauza defectării unui tren de marfă. Pentru reluarea mai rapidă a traficului feroviar CFR Călători a pus la dispozitie o locomotivă diesel pentru tractarea trenului de marfă.

Au fost afectate 5 trenuri care tranzitau zona și care au înregistrat întârzieri între 60 și 200 de minute. Circulația a fost redeschisă în zona începând cu ora 8:28, iar programul de circulație în zona afectată se va desfășura în continuare în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA

Informațiile referitoare la circulația trenurilor afectate se pot obtine de la CFR SA managerul infrastructurii din România

RESTITUIRE contravaloare bilete, renunțare la călătorie:

Pasagerii care au bilete la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie, vor primi, la cerere, contravaloarea contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie.

Purtarea măștii de protecție la bordul trenurilor CFR Călatori este obligatorie pe toată durata călătoriei.

Despre CFR Călători:

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de calitate de transport feroviar de pasageri, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.