6 noiembrie 2023
Pentru realizarea de către SC Informatică Feroviară SA a unor lucrări de mentenanță la echipamentele de comunicații, în intervalul 6 noiembrie 2023, ora 23:00 – 7 noiembrie 2023, ora 04:00, vor fi afectate următoarele servicii informatice:
- emiterea legitimațiilor de călătorie la casele de bilete în intervalele menționate se va face fără rezervare şi fără anticipaţie;
- emiterea legitimațiilor de călătorie în tren se va face fără rezervarea locului;
- emiterea legitimațiilor de călătorie prin sistemul online va fi întreruptă atât pentru traficul local cât și internațional;
- cumpărarea biletelor de la automatele de vânzare din gări se va putea face doar pentru trenuri fără regim de rezervare;
- va fi temporar suspendată emiterea Cardurilor „Tren Plus”;
- site-ul cfrcalatori.ro nu va funcționa.
Cerem scuze pasagerilor pentru eventualele neplăceri care pot apărea.
Activitatea de informare și vânzare bilete va fi realizată prin personalul nostru de la casele de bilete din gări. Informații despre circulația trenurilor pot fi obținute și telefonic la numărul 021/9521.
Le recomandăm tuturor clienţilor noştri să achiziţioneze bilete în afara acestui interval orar şi le mulţumim pentru înţelegere.