19 martie 2020

Pentru combaterea răspândirii infecției cu Covid-19, coroborat cu adaptarea capacității de transport la traficul de călători rezultat în urma deciziei companiilor/societăților de a promova munca de la domiciliu pentru angajații lor, CFR Călători a luat măsuri de suspendare temporară a unor trenuri în trafic intern pentru perioada 20 martie – 16 aprilie 2020, cu posibilitatea de prelungire, fără a afecta însă posibilitatea de mobilitate a pasagerilor. Mai jos găsiți lista cu trenurile suspendate temporar.

Facem mențiunea că la momentul prezent, CFR Călători nu are secții închise la operare. A fost redus numai numărul de trenuri pe anumite rute, fără afectarea nevoilor de deplasare.

În funcție de evoluția situației, măsurile de suspendare temporară a unor trenuri vor fi luate astfel încât să se asigure în continuare mobilitatea pasagerilor și să se adapteze cât mai bine cerințelor de trafic pe intervalele orare cele mai solicitate ale unei zile. Orice modificare în graficul de circulație a trenurilor va fi anunțată public. Precizăm că măsurile luate în această perioadă de companie au ca scop restrângerea răspândirii infecției cu Covid-19, protecția, siguranța și securitatea călătorilor și a personalului propriu.

Recomandăm pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să se informeze despre posibilele modificări survenite în circulaţia trenurilor la personalul nostru din staţii sau:

RESTITUIRE contravaloare bilete

Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile cu circulație suspendată în trafic intern vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie.

CFR Călători solicită pasagerilor săi respectarea atât a setului de reguli de igienă și comportament emis de Ministerul Sănătăţii în vederea restrângerii răspândirii infecției cu Covid-19 și a efectelor acesteia pe teritoriul ţării noastre, cât și respectarea deciziilor luate de către Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență și organele competente.

Pentru restrângerea efectelor, protecția, siguranța și securitatea călătorilor/ partenerilor de călătorie și a personalului propriu, rugăm toți călătorii:

  • să își planifice din timp călătoria;
  • să îşi procure cu anticipație legitimaţiile de călătorie, de preferat online;
  • să respecte Setul de reguli emis de Ministerul Sănătăţii și deciziile organelor abilitate;
  • să mențină distanța de cel puțin 1 metru față de celelalte persoane din punctele de vânzare bilete;
  • să efectueze plata cu cardul acolo unde este posibil în punctele de vânzare bilete.

Vă reamintim Setul de 10 reguli pentru a preveni răspândirea infecţiei cu Covid-19 emis de Ministerul Sănătăţii:

  1. Spălați-vă mâinile de multe ori;
  2. Evitați contactul cu persoane care sunt suspecte de infecții respiratorii acute;
  3. Nu vă atingeți ochii, nasul şi gura cu mâinile;
  4. Acoperiți-vă gura și nasul dacă strănutați sau tușiți;
  5. Nu luați medicamente antivirale şi nici antibiotice decât în cazul în care vă prescrie medicul;
  6. Curățați toate suprafețele cu dezinfectanți pe bază de clor sau alcool;
  7. Utilizați masca de protecție doar în cazul in care suspectați că sunteți bolnav sau în cazul în care acordați asistență persoanelor bolnave;
  8. Produsele ”MADE in CHINA” sau pachetele primite din China nu sunt periculoase;
  9. Sunați la 112 dacă aveți febră, tușiți sau v-ați întors din China sau zonele în carantina din Europa de cel puțin 14 zile;
  10. Animalele de companie nu transmit coronavirus.

Despre CFR Călători:

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de calitate de transport feroviar de pasageri, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

 

Suspendare temporară circulație trenuri Regio în perioada 20 martie – 16 aprilie 2020Suspendare temporară circulație trenuri InterRegio în perioada 21 martie – 16 aprilie 2020
Nr.Tr.Relatia pe care se suspendăNr.Tr.Relatia pe care se suspendă
Statie plecare Statie Sosire Statie plecareStatie Sosire
3004BraşovBucureşti Nord1509Bucureşti NordBuftea
3009Bucureşti NordBraşov1510BufteaBucureşti Nord
2024PetroşaniTargu Jiu1511Bucureşti NordBuftea
2027SimeriaTimişoara Nord1512BufteaBucureşti Nord
2028Timişoara NordSimeria1528BraşovBucureşti Nord
2043SimeriaArad1529BraşovSibiu
2044AradSimeria1551Bucureşti NordPloieşti Sud
2188LugojMargina1555Bucureşti NordPloieşti Sud
2203AradCurtici1556Ploieşti SudBucureşti Nord
2206CurticiArad1571Bucureşti NordGalaţi
2704SimeriaPetroşani1574GalaţiBucureşti Nord
2707SimeriaIlia1595Bucureşti NordCraiova
2708IliaSimeria1631Bucureşti NordBraşov
2709PetroşaniSimeria1636BraşovBucureşti Nord
2711PetroşaniSimeria1682ConstanţaBucureşti Nord
3747AradChişineu Criş1683Bucureşti NordConstanţa
9161CaransebesReşiţa Sud Hm.1698Timişoara NordCaransebes
9162Reşiţa Sud Hm.Caransebes1699CaransebesTimişoara Nord
9166Reşiţa Sud Hm.Caransebes1726Târgu JiuCraiova
9554CaransebesOrşova1727CraiovaTârgu Jiu
9557OrşovaDomasnea Cornea Hm.1728PetroşaniCraiova
9571LugojTimişoara Nord1729CraiovaPetroşani
9580Timişoara NordLugoj1748Cluj NapocaTârgu Mureş
9668Stamora MoraviţaTimişoara Nord1749Târgu MureşCluj Napoca
9669Timişoara NordStamora Moraviţa1750SuceavaBucureşti Nord
5103BuzăuMărăşeşti1753Bucureşti NordSuceava Nord
5109BuzăuMărăşeşti1785Bucureşti NordPiteşti
5110MărăşeştiBuzău1786PiteştiBucureşti Nord
5301MărăşeştiComăneşti1811SibiuTimişoara Nord
5306ComăneştiMărăşeşti1812Timişoara NordSibiu
7375FăureiGalaţi1818Timişoara NordTârgu Mureş
7381BrăilaGalaţi1819Târgu MureşTimişoara Nord
7570GalaţiMărăşeşti1823Bucureşti NordSimeria
7586TecuciMărăşeşti1824SimeriaBucureşti Nord
7587MărăşeştiTecuci1837IaşiTimişoara Nord
7031Bucureşti NordUrziceni1838Timişoara NordIaşi
7036UrziceniBucureşti Nord1851BacăuIaşi
7040MogoşoaiaBucureşti Nord1852IaşiBacău
9436TârgovişteTitu1861ConstanţaIaşi
8395ConstanţaMangalia1862IaşiConstanţa
8398MangaliaConstanţa1895Bucureşti NordCraiova
8580CiulniţaSlobozia Veche12738Cluj NapocaRâmnicu Vâlcea
8581Slobozia VecheCiulniţa12739Râmnicu VâlceaCluj Napoca
 12745Cluj NapocaBaia Mare
 12746Baia MareCluj Napoca