Informare de presă referitoare la trenul R 3116
8 mai 2023 Referitor la informațiile apărute în spațiul public despre trenul R 3116 din data de 07.05.2023, CFR Călători face următoarele precizări pentru o informare corectă a opiniei publice: Trenul R 3116 din data de 7.05.2023 s-a oprit ca urmare a unei defecțiuni la aproximativ 100 de metri de peronul stației Timișoara Nord. Mecanicul a coborât din automotor pentru a face revizia exterioară, moment în care călătorii au coborât din tren pe propria răspundere, fără ca acest lucru să le fie indicat de către personalul de tren. După oprire, trenul a fost tras la peron și apoi în depou cu o locomotiva de ajutor, la aproximativ 15 minute de la momentul opririi necomandate. Personalul feroviar care deservea trenul a adus la cunoștința călătorilor situația…






