10 februarie 2023

Actualizare, ora 15.08

Începând cu ora 15.00, circulația feroviară a fost reluată pe secţia Sighişoara – Braşov.

Urmare unor probleme la infrastructura feroviară de pe secţia Sighişoara – Braşov (circulaţie închisă din cauza unei şine rupte), următoarele trenuri ale CFR Călători staţionează şi înregistrează întârzieri semnificative:

  • IR 347 Viena – Bucureşti Nord
  • IC 532 Cluj Napoca/Arad – Bucureşti Nord
  • IR 1735 Bucureşti Nord – Baia Mare

Menţionăm că se asigură tensiunea în firul de contact, ceea ce permite încălzirea garniturilor. Totodată pasagerilor din aceste trenuri li se vor oferi produse preambalate şi apă.

CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate şi le mulţumește  pentru înţelegere.

Se înregistrează întârzieri şi în circulația altor trenuri de călători care străbat această zonă.

Programul de circulație în zona afectată se va desfășura în continuare în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA.

Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la: