6 aprilie 2022
În contextul articolelor apărute în mass-media în ultima perioadă, CFR Călători face următoarele precizări:
Ordinul de ministru privind termenele de reparații ale materialui rulant este aplicabil tuturor operatorilor de transport feroviar de călători, nu numai operatorului feroviar de stat și este în conformitate cu reglementările existente în domeniul întreținerii parcului și siguranței circulației.
Ritmul reparațiilor aferente parcului de material rulant CFR Călători nu este și nu va fi afectat. Industria reparatoare care are contracte de reparații cu CFR Călători este și va fi alimentată constant cu material rulant.
Asemenea ordine au mai fost date începând cu 2014. CFR Călători asigură publicul călător că siguranța și securitatea pasagerilor nu sunt afectate. Deciziile luate de către CFR Călători pun pasagerii pe primul loc, pentru ca ei să beneficieze de confort, siguranță și securitate pe calea ferată.
Ordinul de ministru, în contextul existent de pe piața transportului feroviar de călători, a apropierii Sărbătorilor Pascale și a sezonului estival este necesar pentru a face posibilă acoperirea eventualelor vârfuri ce pot să apară, dar și pentru a reduce impactul negativ al contestațiilor apărute la actualele proceduri.
Fondurile aferente reparațiilor, prevăzute în BVC-ul aprobat al CFR Călători sunt destinate creșterii efective a parcului de material rulant disponibil, inclusiv efectuării reparațiilor de tip R7 și R9.