Informare de presă

5 martie 2022

Actualizare ora 9:00

CFR Călători adaptează constant garniturile de tren la nevoile de circulație actuale. Astfel, vagoanele cu refugiați de la trenul 13603 sunt transportate cu trenurile în circulație la stația Pașcani, de unde vor fi preluate de trenul IR 1752 Suceava – București Nord și vor ajunge în București Nord in jurul orei 14:52.

======

În această dimineață trenul CFM a ajuns în România la ora 7:31 cu aproximativ 765 de refugiați. Pentru preluarea acestora din stația Cristești Jijia a fost pusă în circulație garnitura trenului 13603, format din 10 vagoane, care va prelua refugiații din stația Cristești Jijia spre stația Iași. În funcție de timpul de îmbarcare, vagoanele cu pasageri străini vor fi atașate unui tren în circulație.

Un nou tren cu refugiați din Republica Moldova va intra mâine dimineață în România

4 martie 2022

Trenul căilor ferate moldovene vine cu un număr de 10 vagoane și se așteaptă să ajungă în România în jurul orei 5:30. Pentru acesta CFR Călători va pune la dispoziție un tren cu 10 vagoane, de la Cristești Jijia, ca acest aflux de persoane refugiate să fie preluat încă din momentul sosirii lor pe teritoriul României.

În funcție de numărul de călători se va lua decizia formării unui tren special pentru această situație sau atașarea de vagoane la un tren în circulație cu destinația București Nord.

Un tren din Republica Moldova cu aproximativ 400 de refugiați a sosit în România

4 martie 2022

Un trenul al căilor ferate moldovene a sosit în România în stația Cristești Jijia de unde a fost făcută transbordarea călătorilor către Iași – București. Trenul 13601 a plecat din Cristești Jijia ora 14:50 și a ajuns la Iași la ora 15:14. În tren sunt aproximativ 400 de călători cu destinația București. Din stația Iași vagoanele trenului 13601 se vor atașa trenului IR 1664 care va pleacă din Iași la ora 16:00 și va sosi în București Nord la ora 22:10.

Cei aproximativ 400 de pasageri, cetățeni străini care provin din Ucraina, călătoresc gratuit pe teritoriul României.

Facilități suplimentare pentru persoanele refugiate

4 martie 2022

Pentru simplificarea tranzitului persoanelor refugiate din Ucraina și pentru a veni în sprijinul acestora, CFR Călători a deschis în Gara de Nord din București o casă de bilete prioritară.

Această casă funcționează 7 zile din 7,  conform programului caselor de bilete din Gara de Nord.

Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la:

Purtarea măștii de protecție la bordul trenurilor CFR Călatori este obligatorie pe toată durata călătoriei.

Despre CFR Călători:

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de calitate de transport feroviar de pasageri, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

Precizare

4 martie 2022

 

 

Referitor la postarea din social media a unui Domn Deputat din Parlamentul României cu privire la refuzul casierei de a elibera bilete gratuite  unor persoane refugiate din Ucraina, CFR Călători face următoarele precizări:

CFR Călători a restituit Domnului Deputat suma de 384,33 lei, reprezentând călătoria pe parcursul CFR, având în vedere că acest mod este cel aferent acordării gratuității și cel mai probabil  este și motivul care a generat această situație nedorită.

O verificare a biletelor de călătorie la casa de bilete, la primirea acestora, ar fi condus la evitarea acestei situații si transmiterea ei spre zona politică. Menționăm că la casele de bilete sunt afișate informații cu privire la necesitatea verificării datelor înscrise pe biletele de călătorie.

Încă de la momentul în care au sosit pe teritoriul României primii refugiați, CFR Călători s-a organizat astfel încât să poată răspunde cât mai bine situației create prin acest exod.

Chiar și în condițiile legale în ceea ce privește transportul pe calea ferată, CFR Călători a înțeles situația deosebită care nu comporta amânare și a dispus măsuri în consecință pentru preluarea la transport a acestor grupuri de refugiați.

CFR Călători are convingerea că nu există niciun refugiat care să nu fi avut acces la trenurile CFR Călători sau a cărui călătorie să fie întreruptă/ condiționată de documentele de transport prezentate.

De asemenea, au fost făcute demersuri pentru crearea unui cadru de reglementări care să îmbunătățească modul de acces la transport și să reducă la maximum posibil aspectele de ordin biroctratic, dar în același timp să asigure conformitatea cerințelor Regulamentului de transport.

Facem mențiunea că CFR Călători nu poate dispune modalitatea de tarifare cu atât mai mult pentru trenurile care exced ca circulație teritoriul național.