29 august 2020
Referitor la materialele de presă apărute astăzi, 29 august 2020, în spațiul public despre faptul ca ar fi izbucnit un incendiu în apropiere de halta Dârza în care s-ar fi folosit 16 extinctoare iar călătorii au fost evacuați, facem precizarea că informațiile sunt false.
Rugăm instituțiile mass-media ca în momentul în care primesc informații despre eventuale incidente legate de trenurile CFR Călători să solicite companiei informații lămuritoare.
Ne rezervăm dreptul să acționăm în instanță instituțiile mass-media care ne afectează imaginea și activitatea prin știri mincinoase.
Rugăm să nu mai preluați aceste informații false.
27 august 2020
Odată cu începerea noului an școlar la data 14 septembrie 2020, CFR Călători va reintroduce în circulație trenurile de navetă destinate elevilor pentru a facilita transportul acestora spre/dinspre centrele de învățământ.
Totodată, compania face eforturi continue de adaptare la nevoile și solicitările călătorilor și agenților economici, și repune în circulație o serie de trenuri utile pentru cei care își reiau activitatea după perioada concediilor de vară.
Lista trenurilor Regio și InterRegio repuse în circulație:
Data reluării
circulației |
Tren |
Ruta |
14.09.2020 |
R 9436 |
Târgoviște – Titu |
14.09.2020 |
R 9105 |
București Nord – Târgoviște |
14.09.2020 |
R 9110 |
Târgoviște – București Nord |
14.09.2020 |
R 2207 |
Arad – Curtici |
14.09.2020 |
R 2210 |
Curtici – Arad |
14.09.2020 |
R 2232 |
Timișoara Nord – Remetea Mică |
14.09.2020 |
R 2233 |
Remetea Mică – Timișoara Nord |
14.09.2020 |
R 2606 |
Arad – Timișoara Nord |
14.09.2020 |
R 2703 |
Subcetate – Simeria |
14.09.2020 |
R 2704 |
Simeria – Petroșani |
14.09.2020 |
R 2709 |
Petroșani – Simeria |
14.09.2020 |
R 2711 |
Petroșani – Simeria |
14.09.2020 |
R 2724 |
Simeria – Subcetate |
14.09.2020 |
R 9612 |
Buziaș – Timișoara Nord |
14.09.2020 |
R 9665 |
Timișoara Nord – Stamora Moravița |
14.09.2020 |
R 9666 |
Stamora Moravița – Timișoara Nord |
14.09.2020 |
R 2188 |
Lugoj – Margina |
14.09.2020 |
R 2420 |
Mirecurea Sibiu Hm – Sibiu |
14.09.2020 |
R 2421 |
Sibiu – Mirecurea Sibiu Hm |
14.09.2020 |
R 2422 |
Mirecurea Sibiu Hm – Sibiu |
14.09.2020 |
R 2423 |
Sibiu – Mirecurea Sibiu Hm |
14.09.2020 |
R 2594 |
Copșa Mică – Sibiu |
14.09.2020 |
R 2595 |
Sibiu – Copșa Mică |
14.09.2020 |
R 4583 |
Brașov – Sfântu Gheorghe |
14.09.2020 |
R 4584 |
Sfântu Gheorghe – Brașov |
14.09.2020 |
R 6503 |
Ungheni Prut HM – Iași |
14.09.2020 |
R 6504 |
Iași – Ungheni Prut HM |
14.09.2020 |
R 5504 |
Suceava Nord – Pașcani |
14.09.2020 |
R 5505 |
Pașcani – Suceava Nord |
15.09.2020 |
R 5710 |
Vatra Dornei – Câmpulung Moldovenesc |
14.09.2020 |
R 6451* |
Ciurea HM – Iași |
14.09.2020 |
R 6452* |
Iași – Ciurea HM |
14.09.2020 |
R 6453* |
Ciurea HM – Iași |
14.09.2020 |
R 6454* |
Iași – Ciurea HM |
14.09.2020 |
R 6455* |
Ciurea HM – Iași |
14.09.2020 |
R 6456* |
Iași – Ciurea HM |
14.09.2020 |
R 6457* |
Ciurea HM – Iași |
14.09.2020 |
R 6458* |
Iași – Ciurea HM |
14.09.2020 |
R 6459* |
Ciurea HM – Iași |
14.09.2020 |
R 6460* |
Iași – Ciurea HM |
14.09.2020 |
R 6461* |
Ciurea HM – Iași |
14.09.2020 |
R 6462* |
Iași – Ciurea HM |
14.09.2020 |
R 6463* |
Ciurea HM – Iași |
14.09.2020 |
R 6464* |
Iași – Ciurea HM |
14.09.2020 |
R 6465* |
Ciurea HM – Iași |
14.09.2020 |
R 6466* |
Iași – Ciurea HM |
31.08.2020 |
R 4533 |
Târgu Mureș – Războieni |
31.08.2020 |
R 4544 |
Târgu Mures – Deda |
31.08.2020 |
R 4545 |
Deda – Târgu Mureș |
31.08.2020 |
R 4552 |
Târgu Mureș – Deda |
14.09.2020 |
R 2481 |
Câineni – Sibiu |
14.09.2020 |
R 2482 |
Podu Olt – Lotru |
14.09.2020 |
R 4142 |
Bistrița Nord – Deda |
14.09.2020 |
R 4143 |
Deda – Bistrița Nord |
14.09.2020 |
R 5711 |
Câmpulung Moldovenesc – Ilva Mică |
14.09.2020 |
R 5712 |
Ilva Mică – Vatra Dornei |
14.09.2020 |
R 5103 |
Buzău – Mărășești |
14.09.2020 |
R 5301 |
Mărășești – Comănești |
14.09.2020 |
R 5306 |
Comănești – Mărășești |
14.09.2020 |
R 7570 |
Galați – Mărășești |
14.09.2020 |
R 3642 |
Bratca – Huedin |
14.09.2020 |
R 3643 |
Huedin – Piatra Craiului HM |
14.09.2020 |
R 4061 |
Marghita – Jibou |
14.09.2020 |
R 4062 |
Jibou – Marghita |
14.09.2020 |
R 4065 |
Săcuieni Bihor – Jibou |
14.09.2020 |
R 4066 |
Jibou – Săcuieni Bihor |
14.09.2020 |
R 4318 |
Apa HM – Satu Mare |
14.09.2020 |
R 4321 |
Satu Mare – Apa HM |
14.09.2020 |
R 4322 |
Apa HM – Satu Mare |
14.09.2020 |
R 4407 |
Satu Mare – Halmeu |
14.09.2020 |
R 4408 |
Halmeu – Satu Mare |
14.09.2020 |
R 4073 |
Sărmășag – Jibou |
14.09.2020 |
R 4071 |
Zalău Nord – Jibou |
14.09.2020 |
R 4074 |
Jibou – Sărmășag |
14.09.2020 |
R 4076 |
Jibou – Zalău Nord |
14.09.2020 |
R 4702 |
Beclean pe Someș – Ilva Mică |
14.09.2020 |
R 4703 |
Ilva Mică – Cluj Napoca |
14.09.2020 |
R 4361 |
Sărmășag – Jibou |
14.09.2020 |
R 4365 |
Zalău Nord – Jibou |
14.09.2020 |
R 4483 |
Ilva Mică – Beclean pe Someș |
14.09.2020 |
R 4484 |
Dej Călători – Ilva Mică |
14.09.2020 |
R 4109 |
Bistrița Nord – Dej Călători |
06.09.2020 |
R 4134 |
Sighetu Marmației – Cluj Napoca |
14.09.2020 |
R 4305 |
Dej Călători – Cluj Napoca |
14.09.2020 |
R 4307 |
Dej Călători – Cluj Napoca |
14.09.2020 |
R 4308 |
Cluj Napoca – Dej Călători |
14.09.2020 |
IR 1748 |
Cluj Napoca – Târgu Mureș |
15.09.2020 |
IR 1749 |
Târgu Mureș – Cluj Napoca |
14.09.2020 |
IR 1501 |
București Nord – Buftea |
14.09.2020 |
IR 1502 |
Buftea – București Nord |
14.09.2020 |
IR 1503 |
București Nord – Buftea |
14.09.2020 |
IR 1504 |
Buftea – București Nord |
14.09.2020 |
IR 1505 |
București Nord – Buftea |
14.09.2020 |
IR 1506 |
Buftea – București Nord |
14.09.2020 |
IR 1507 |
București Nord – Buftea |
14.09.2020 |
IR 1508 |
Buftea – București Nord |
04.10.2020 |
IR 1851 |
Bacău – Iași |
02.10.2020 |
IR 1852 |
Iași – Bacău |
*cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică |
Masca de protecție la bordul trenurilor CFR Călatori este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum și în zonele de așteptare a trenurilor – stații de cale ferată, peroane, săli de așteptare.
Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport, inclusiv a persoanelor care au abonamente și autorizații și pentru a ne putea astfel dimensiona cât mai bine capacitatea trenurilor la numărul de locuri solicitat, recomandăm tuturor călătorilor noștri procurarea biletelor din timp.
Biletele pot fi achiziționate de pe următoarele canale:
- online de pe www.cfrcalatori.ro;
- de la automatele de vânzare bilete din gări;
- și dacă nu este posibil altfel, direct de la casele de bilete din gări și distribuitori autorizați (agenții de turism), unde este recomandată păstrarea distanței față de celelalte persoane.
Recomandăm cumpărarea ONLINE a biletelor de tren pentru a evita aglomerația la ghișee/casele de bilete și manipularea banilor în numerar. La ghișeu, este indicată efectuarea plății cu card bancar sau telefon, în punctele de vânzare unde este posibil acest lucru.
Vă rugăm informați-vă doar din surse oficiale! Nu dați curs informațiilor, părerilor sau opiniilor nefundamentate!
Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la:
actualizare ora 08:15 – 24 august 2020
Traficul feroviar s-a redeschis, iar trenurile își reiau circulația treptat.
24 august 2020
Din cauza unui incendiu izbucnit la locomotiva unui tren privat de marfă din zona Timișul de Sus, județul Brașov, traficul feroviar pe secția Brașov – București Nord și retur este oprit de la ora ora 3:40 până la acest moment.
Următoarele trenuri ale CFR Călători sunt oprite temporar în stații:
IR 1642 Baia Mare – București Nord staționează în Timișul de Sus
R 3002 Brașov – București Nord staționează în Dârste
IR 1630 Brașov – București Nord staționează în Brașov
IR 1742 Satu Mare – București Nord staționează în Timișul de Sus
IR 1644 Cluj Napoca/Sighetul Marmației – București Nord staționează în Brașov
R 3004 Brașov – București Nord staționează în Brașov
IR 1928 Sibiu – București Nord – Constanța staționează în Brașov
Circulția feroviară va fi reluată în condiții normale și de siguranță la momentul la care linia va fi eliberată/degajată.
Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie.
Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la:
- 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
- numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
- în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries sau pe http://www.cfr.ro/index.php/cauta-tren), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
- pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web http://cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/4023-camere-web-2 din gările București Nord, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
- pe site-ul pe www.cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern.
- la personalul nostru din staţii.
București, 12 august 2020
Pentru realizarea unor lucrări de către CFR SA la infrastructura feroviară vor interveni modificări în circulația trenurilor în perioada 24 august – 4 septembrie 2020, după cum urmează:
Urmare lucrărilor ce se efectuează între stațiile Larion și Silhoasa (secția Suceava – Ilva Mică):
- în perioada 24 – 31 august 2020, trenul 1833 Iași – Pașcani – Suceava – Ilva Mică – Dej Călători – Cluj Napoca – Oradea – Timișoara Nord este anulat și în locul lui circulă trenul IR 12833 în perioada 24/25 august – 31 august/01 septembrie, cu orar modificat, pe ruta Iași (plecare 08.57) – Pașcani – Suceava – Ilva Mica– Dej Călători – Cluj Napoca – Oradea – Timișoara Nord (sosire 00.53).
- în perioada 24 – 31 august 2020, trenul IR 1832 Cluj Napoca – Dej Călători – Ilva Mică – Suceava – Pașcani – Iași – Bârlad – Tecuci – Barboși – Galați este anulat și în locul lui circulă trenul IR 12832, cu orar modificat, pe ruta Cluj Napoca (plecare 10.22) – Dej Călători – Ilva Mică – Suceava – Pașcani – Iași – Bârlad – Tecuci – Barboși – Galați (sosire 23.59).
- în perioada 24 – 31 august 2020, intervin modificări și în circulația trenurilor Regio din zona afectată de lucrări, acestea fiind anunțate la nivel local, în stațiile de cale ferată.
Urmare lucrărilor ce se efectuează între stațiile Dej Călători și Dej Triaj (secția Dej Călători – Beclean pe Someș):
- în perioada 01 – 04 septembrie 2020, trenul IR 1832 Cluj Napoca – Dej Călători – Ilva Mică – Suceava – Pașcani – Iași – Bârlad – Tecuci – Liești – Galați este anulat și în locul lui circulă trenul IR 12832 cu orar modificat pe ruta Cluj Napoca (plecare 10.22) – Dej Călători – Ilva Mică – Suceava – Pașcani – Iași – Bârlad – Tecuci – Liești – Galați (sosire 23.59).
Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la:
București, 12 august 2020
Pentru realizarea unor lucrări de către CFR SA la infrastructura feroviară între stațiile Hm Pojogeni și Hm Copăcioasa (pe secțiunea Cărbunești –Târgu Jiu), vor interveni modificări în circulația trenurilor în perioada 25- 28 august 2020, după cum urmează:
- în zilele de 25/26, 26/27 și 27/28 august 2020, trenul IR 1922 Arad – Simeria – Petroșani – Târgu Jiu -Cărbunești – Filiași – Craiova – București Nord – Constanța – Mangalia va circula pe rută deviată prin Turceni, ca tren IR 12922 Arad (plecare 18:00) – Simeria – Petroșani – Târgu Jiu –Turceni –Filiași – Craiova – București Nord – Constanța – Mangalia (sosire 11:09). Pe distanța Cărbunești – Târgu Jiu și retur se va asigura transbordarea călătorilor pentru/de la trenul IR 12922.
- în zilele de 25/26, 26/27 si 27/28 august 2020, trenul IR 1921 Mangalia – Constanța – București Nord – Craiova – Filiași – Cărbunești – Târgu Jiu – Simeria – Arad va circula pe rută deviată prin Turceni, ca tren IR 12921 Mangalia (plecare 19:12) – Constanța – București Nord – Craiova – Filiași – Turceni –Târgu Jiu – Simeria – Arad (sosire 12:01). Pe distanța Cărbunești – Târgu Jiu și retur se va asigura transbordarea călătorilor pentru/de la IR 12921.
- în zilele de 25, 26 si 27 august 2020, trenul IR 1727 Caracal – Craiova – Cărbunești – Târgu Jiu pe distanța Caracal – Craiova va circula conform graficului de circulație, iar pe distanța Craiova – Cărbunești – Târgu Jiu se va anula.
- la data de 28 august 2020, trenul IR 1729 Caracal – Craiova – Cărbunești – Târgu Jiu – Petroșani, pe distanța Craiova – Cărbunești – Târgu Jiu – Petroșani se va anula și va circula conform graficului de circulație pe distanța Caracal – Craiova.
- în zilele de 25, 26 și 27 august 2020, trenul IR 1726 Târgu Jiu – Cărbunești – Caracal – Craiova pe distanța Târgu Jiu – Cărbunești – Craiova se va anula și va circula conform graficului de circulație pe distanța Craiova – Caracal.
- în zilele de 25, 26, 27 și 28 august 2020, trenul IR 1824 Simeria – Târgu Jiu – Cărbunești – Filiași – Craiova – București Nord va circula pe rută deviată prin Turceni, ca tren IR 12824 Simeria (plecare 07:14) – Târgu Jiu – Turceni – Filiași – Craiova – București Nord (sosire 16:08). Pe distanța Cărbunești – Târgu Jiu și retur se va asigura transbordarea călătorilor pentru/de la tren IR
- în zilele de 25, 26, 27 și 28 august 2020, trenul IR 1836 Cluj Napoca – Teiuș – Simeria – Petroșani – Târgu Jiu – Cărbunești – Filiași – Craiova va circula pe rută deviată prin Turceni, ca tren IR 12836 Cluj Napoca (plecare 07:40) – Teiuș – Simeria – Petroșani – Târgu Jiu – Turceni – Filiași – Craiova (sosire 17:04). Pe distanța Cărbunești – Târgu Jiu și retur se va asigura transbordarea călătorilor pentru/de la tren IR
- în zilele de 25/26, 26/27 și 27/28 august 2020, trenul IR 1835 București Nord – Craiova – Filiași – Cărbunești – Târgu Jiu – Simeria – Teiuș – Cluj Napoca va circula pe rută deviată prin Turceni, ca tren IR 12835 București Nord (plecare 16:35) – Craiova – Filiași – Turceni – Târgu Jiu – Simeria – Teiuș – Cluj Napoca (sosire 05:00). Pe distanța Cărbunești – Târgu Jiu și retur se va asigura transbordarea călătorilor pentru/de la tren IR
- în perioada 25 – 28 august 2020, intervin modificări și în circulația trenurilor Regio din zona afectată de lucrări, acestea fiind anunțate la nivel local, în stațiile de cale ferată.
Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate de modificări și doresc să renunțe la călătorie vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie.
Înainte de efectuarea călătoriei, rugăm călătorii să se informeze despre circulaţia trenurilor la personalul nostru din staţii sau:
Despre CFR Călători:
Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de calitate de transport feroviar de pasageri, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.
București, 4 august 2020
CFR Călători s-a autosesizat cu privire la nerespectarea măsurilor de protecție individuală de către un angajat.
În urma cercetării interne conform reglementărilor legale în vigoare, comisia de disciplina a decis ca șeful de tren să fie retrogradat profesional, astfel încât să nu mai intre în contact cu publicul călător.
De asemenea, din funcția de șef de tren a fost trecut pe un post inferior, de manevrant vagoane. În același timp, salariul i-a fost diminuat corespunzator,
CFR Călători face precizarea că nu tolerează astfel de comportamente în rândul personalului propriu.
Masca de protecție este obligatorie la bordul trenurilor CFR Călători, atât pentru personalul propriu cât și pentru călători. Orice abatere de la această regulă va fi sancționată ferm conform reglementărilor în vigoare.
În plus, purtarea măștii de protecție a devenit obligatorie și în zonele de așteptare a trenurilor – stații de cale ferată, peroane, săli de așteptare.
Despre CFR Călători:
Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de calitate de transport feroviar de pasageri, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.