Tren Interregio suplimentar pe ruta București Nord – Constanţa în perioada 6 – 8 iulie 2019

Bucureşti,  5 iulie 2019

CFR Călători informează că pentru adaptarea capacităţii de transport la cererea crescută a publicului călător, în perioada 6 – 8 iulie a.c,  va circula suplimentar un tren interregio pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa, cu plecare din Bucureşti Nord la ora 11.15 şi sosire în Constanţa la ora 13.37.

Înainte de efectuarea călătoriei, rugăm pe toți pasagerii să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.

 Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon din stațiile CFR, 021/9521 (pentru traficul intern plecări/sosiri din București Nord) sau să se adreseze personalului nostru din stații.

Modificări temporare în circulația trenurilor IR 1832 şi IR 1833

Bucureşti,  3 iulie 2019

CFR Călători informează că pentru efectuarea unor lucrări de către CNCF CFR SA la infrastructura feroviară dintre stațiile Nimigea –Salva – Năsăud şi respectiv Grădiniţa – Larion, vor avea loc următoarele modificări:

în zilele de 23 şi 24 iulie 2019

  • trenul IR 1832/-1 Cluj Napoca – Dej Călători – Ilva Mică – Suceava – Paşcani – Iaşi – Bârlad – Tecuci – Lieşti – Galaţi va fi anulat.
  • trenul IR 1833/-2 Iaşi – Paşcani – Suceava – Ilva Mică– Dej Călători – Cluj Napoca – Oradea – Timişoara Nord va fi anulat.

în zilele de 23/24 şi 24/25 iulie 2019

  • în locul trenului IR 1832/-1 va circula trenul IR 12832/-1 pe ruta Cluj Napoca (pl. 50) – Dej Călători – Ilva Mică – Suceava – Paşcani – Iaşi – Bârlad – Tecuci – Lieşti – Galaţi (sos. 01.13).
  • în locul trenului IR 1833/-2 va circula trenul IR 12833/-2 pe ruta Iaşi (pl. 08.57)  – Paşcani – Suceava – Ilva Mică– Dej Călători – Cluj Napoca – Oradea – Timişoara Nord (sos. 00.42).

Înainte de efectuarea călătoriei, rugăm pe toți pasagerii să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.

Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon din stațiile CFR, 021/9521 (pentru traficul intern plecări/sosiri din București Nord) sau să se adreseze personalului nostru din stații.

 

 

Cu trenurile CFR Călători la Festivalul Electric Castle de la Bonțida

București,  2 Iulie 2019

 

Pentru preluarea traficului feroviar de călători estimat cu prilejul Festivalului Electric Castle care se desfășoară în apropiere de Cluj, în perioada 17 – 21 iulie 2019, trenurile InterRegio ale CFR Călători vor avea programată o oprire suplimentară la BONȚIDA

 

 

Trenurile InterRegio care au programată o oprire suplimentară la BONȚIDA

PERIOADA TREN RUTA
16/17 – 20/21 iulie IR 1765 Iași – Timișoara Nord
17/18 – 21/22 iulie IR 1766 Timișoara Nord – Iași
17 – 21 iulie IR 1831 Galați – Cluj Napoca
IR 1834 Timișoara Nord – Iași
 

17 – 22 iulie

IR 1639 și IR 1638 Dej Călători – Cluj Napoca și retur
IR 1746 și IR 1745 Baia Mare – București Nord și retur
IR 1832 Cluj Napoca – Galați
IR 1545 și IR 1546 Baia Mare – Cluj Napoca și retur
IR 1833 Iași – Timișoara Nord
21 iulie IR 1543 Baia Mare – Cluj Napoca
16/17 și 21/22 iulie IR 406 și IR 407 Brașov – Cluj Napoca – Episcopia Bihor – Biharkeresztes

și retur

IR 1838 și IR 1837 Timișoara Nord – Iași și retur

Studenţii călătoresc în baza legii HG 42/2017, cu procurarea biletelor de la casele de bilete din gări.

Un bilet de tren pentru un adult de la București Nord la Bonțida cu tren InterRegio, clasa a 2-a este 100,90 lei, iar pentru un elev este de 50,45 de lei. Pe distanța Cluj Napoca – Bonțida, un bilet pentru un adult la tren Regio este de 4,40 lei.

Modalități de cumpărare bilete de tren:

Comuna Bonțida, aflată la 30 km distanță de Cluj și la 17 km de Gherla, este străbătută de magistrala feroviară 401 care asigură legătura între Cluj Napoca și nodul feroviar Dej Călători, comuna fiind deservită de stațiile CFR Bonțida și Răscruci.

Festivalul Electric Castle se desfășoară în perioada 17-21 iulie 2019 și este primul festival din România care a mutat muzica electronică și concertele live pe scenele indoor sau în aer liber ale unui castel, desfășurându-se în incinta Castelului Banffy din Bonțida.

Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei cfrcalatori.ro , să ne contacteze la numărul de telefon 021/9521 sau să se adreseze personalului nostru din stații.

Despre CFR Călători:

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de transport feroviar de pasageri de calitate, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

 

Circulația trenurilor CFR Călători de pe magistrala 900 – afectată de furtuni

Update ora 11.00, reluare trafic feroviar în partea de vest a țării
CFR SA informează că traficul feroviar a fost reluat la ora 11.00 pe secția CF Caransebeș – Orșova.
Toate trenurile oprite în gări, în intervalul orar necesar desfășurării operațiunilor de intervenție pentru reluarea traficului în condiții de siguranță, vor tranzita segmentul Slatina – Timiș – Teregova, cu locomotivă Diesel.
———

București, 28 iunie 2019

Ca urmare a furtunilor violente din vestul țării ce au condus la căderi de arbori pe linia de contact sau pe calea ferată, sunt afectate mai multe trenuri care circulă pe magistrala 900 și liniile aferente.

Echipele de intervenție CFR SA lucrează pentru deblocarea liniilor și asigurarea gabaritelor de trecere.

CFR Călători a dispus oferirea de pachete alimentare și apă în stațiile Caransebeș, Craiova și București Nord pentru călătorii din trenurile afectate. De asemenea, se asigură asistarea călătorilor din aceste trenuri și s-au luat măsuri suplimentare de igienizare a garniturilor în parcurs.

Din data de 27 iunie ora 20:20 și până la acest moment, trenurile CFR Călători a căror circulație este afectată, sunt:

  • Trenul IR 1922 Arad – Mangalia
  • Trenurile R 9172 și R 9159 Reșița Sud – Caransebeș și retur (sosite)
  • Trenul IR 1693 București Nord – Timișoara Nord
  • Trenul IR 1696 Timișoara Nord – București Nord
  • Trenul R 9551 Orșova – Crușovăț
  • Trenul IR 1695 București Nord – Timișoara Nord
  • Trenul IR 1692 Timișoara Nord – București Nord
  • Trenul IR 1991 Mangalia – Timișoara Nord

Intrucât situația este în evoluție, întârzierile trenurilor variază în acest moment de la 100 la 500 de minute.

Pentru zonele feroviare afectate, CFR Călători a pus la dispoziția gestionarului de infrastructură, locomotive Diesel.

Restituire contravaloare bilete, renunțare la călătorie

Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie, vor primi, la cerere, contravaloarea pentru parcursul neefectuat, conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Mai multe detalii despre condiţiile de restituire a tarifelor de transport sunt disponibile pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea Tarafic intern.

CFR Călători cere scuze călătorilor pentru disconfort şi îi asigură că toate măsurile operative întreprinse de angajaţii feroviari au ca principal scop realizarea circulaţiei feroviare în condiţii de deplină siguranţă.

Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon din stațiile CFR (https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/), 021/9521 (pentru traficul intern plecări/sosiri din București Nord) sau să se adreseze personalului nostru din stații.

De asemenea, pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web http://cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/4023-camere-web-2 din gările București Nord, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor, precum și programul trenul meu http://cfr.ro/index.php/cauta-tren  care oferă informații în timp real cu privire la localizarea trenurilor înscrise în circulație.

Circulația trenurilor CFR Călători pe Valea Jiului  – afectată de furtuni

București,  28  iunie 2019

În cursul nopții (27/28 iunie 2019), vremea nefavorabilă a afectat circulația trenurilor CFR Călători de pe segmentul feroviar Lainici – Pietrele Albe, de pe secția Târgu Jiu – Pietroșani.

CFR SA a intervenit pentru eliberarea căii ferate de arborii prăbușiți de pe versanți în gabaritul căii, iar traficul feroviar a fost redeschis la ora 03:00 cu tracțiune Diesel pe zona afectată.

Până la acest moment trenurile care au înregistrat/ înregistrează întârzieri, sunt:

  • R 2024 Simeria – Târgu Jiu (sosit)
  • IR 1835 București Nord – Cluj Napoca
  • R 2023 Târgu Jiu – Simeria
  • IR 1922 Arad – Mangalia.

Călătorilor din trenul IR 1922 le-au fost oferite alimente și apă în stația Craiova, urmând ca în stația București Nord să primească din nou alimente și apă, iar garnitura să fie supusă unor igienizări suplimentare.

Restituire contravaloare bilete, renunțare la călătorie

Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie, vor primi, la cerere, contravaloarea pentru parcursul neefectuat, conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Mai multe detalii despre condiţiile de restituire a tarifelor de transport sunt disponibile pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea Tarafic intern.

CFR Călători cere scuze călătorilor pentru disconfort şi îi asigură că toate măsurile operative întreprinse de angajaţii feroviari au ca principal realizarea circulaţiei feroviare în condiţii de deplină siguranţă.

Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon din stațiile CFR (https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/), 021/9521 (pentru traficul intern plecări/sosiri din București Nord) sau să se adreseze personalului nostru din stații.

De asemenea, pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web http://cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/4023-camere-web-2 din gările București Nord, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor, precum și programul trenul meu http://cfr.ro/index.php/cauta-tren  care oferă informații în timp real cu privire la localizarea trenurilor înscrise în circulație.

 

Programul estival de transport “Trenurile Soarelui 2019”

București, 12  iunie 2019

CFR Călători informează că, începând cu data de 14/15 iunie  2019, va lansa programul estival de transport Trenurile Soarelui”. Timp de aproape trei luni, până la data de 8/9 septembrie, peste 40 de trenuri vor asigura zilnic legături directe din toată țara cu staţiunile de la Marea Neagră și Delta Dunării.

Pentru ca toate regiunile ţării să poată fi conectate cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate în perioada verii:

  • 22 trenuri directe (11 tur/11 retur) și ramurile aferente care pornesc din principalele orașe vor avea ca destinație Constanța/ Mangalia și retur. Numai 6 dintre acestea (3 tur/3 reutr) nu vor tranzita Bucureștiul;
  • 32 de trenuri (16 tur/16 retur) vor asigura legătura Capitalei cu litoralul și retur, 14 din ele (7 tur/7 retur) ajungând până la Mangalia și retur, restul oprindu-se la Constanța. Durata de parcurs între București și Constanța, pentru trenurile IR fără oprire, este de 1 oră și 58 de minute.
  • 2 trenuri directe (1 tur/1 retur) vor asigura zilnic legătura București Nord – Tulcea Oraș și retur, pentru a facilita accesul turiștilor la Delta Dunării. De asemenea, în fiecare zi, 4 trenuri (2 tur/2 retur) vor continua să circule între Medgidia și Tulcea.

Detalii despre trenuri și orare plecări/sosiri:

Trenurile Soarelui 2019 Vezi

Între Constanța și Mangalia vor exista legături frecvente cu trenul, fiind astfel deservite toate stațiunile de pe litoral.

Trenurile InterRegio sunt dotate cu instalații de climatizare, iar trenurile de lung parcurs au în compunere vagoane de dormit și cușetă.

tarife

Biletele de tren sunt accesibile tuturor prin gama variată de oferte comerciale. Acestea sunt prezentate în detaliu pe www.cfrcalatori.ro, la secțiunea Trafic intern/ Oferte.  Pentru serviciile cuprinse în programul special estival sunt valabile toate facilitățile de călătorie acordate prin legi sau hotărâri de guvern în vigoare.

Tariful pentru o călătorie București – Constanța, fără  nicio ofertă comercială, este 59,6 lei la tren IR, clasa a 2-a. Dacă se achiziționează un bilet dus-întors călătorul beneficiază deja de 10% reducere, iar dacă biletul este achiziționat online se mai adaugă o reducere de 5%. De asemenea, pentru cumpărarea biletelor cu cel puțin 21 de zile în avans reducerea este de 25% din tariful de transport. Cu oferta Minigrup 2-5 reducerile acordate sunt de până la 30% dacă achiziționarea se face online.

facilități pentru persoanele cu dizabilități

Persoanele cu dizabilități motorii au posibilitatea de a se deplasa mai ușor cu trenul spre și dinspre litoral, beneficiind din partea CFR Călători de servicii gratuite de asistență (rezervarea locurilor speciale, însoțire în incinta stației, asistență la urcare/coborâre în/din tren și asistență la bordul trenului). Pentru a beneficia de aceste servicii, pasagerii trebuie să completeze, cu minimum 48 ore înainte de plecare, un formular care este disponibil online și la casele de bilete, pentru trenuri care au plecări/sosiri din/în marile gări. Toate detaliile pentru accesarea acestor servicii gratuite pot fi găsite pe www.cfrcalatori.ro, la secțiunea Asistență PMR.

modificări în circulația altor trenuri

Odată cu intrarea în vigoare a programului de transport estival, unele trenuri Regio vor avea programul de circulație adaptat la noul program de mers al trenurilor estivale, iar modificările vor fi anunţate la nivel local, în gări.

canale cumpărare bilete

Recomandăm tuturor călătorilor să își procure biletele de tren cu ANTICIPAȚIE și ONLINE de pe site-ul www.cfrcalatori.ro, în special pentru trenurile de lung parcurs, care au în compunere vagoane de dormit și cușetă.

Biletele pot fi achiziționate:

 recomandări

Înainte de efectuarea călătoriei, rugăm pe toți pasagerii să se asigure că au bilet, pentru evitarea taxării suplimentare în tren corespunzătoare rangului de tren și zonei kilometrice și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.

Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon 021/9521 (pentru traficul intern), 021.314.5528 (pentru traficul internațional Gara de Nord București) sau să se adreseze personalului nostru din stații.

Despre CFR Călători:

Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de calitate de transport feroviar de pasageri, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.