Circulația trenurilor urmare accident la trecerea la nivel cu calea ferată pe secția CF Buzău – Făurei

București, 15 aprilie 2019

CFR Călători informează că astăzi  15 aprilie, în jurul orei 21.25,  ca urmare a neasigurării  de către conducătorul auto, la trecerea la nivel cu calea ferată între stațiile Cilibia și C.A Rosetti,  s-a produs lovirea unui microbuz de către trenul IR 1579 București Nord – Galați.

Pasagerii şi personalul feroviar din trenul IR 1579 nu s-au aflat în pericol.

Imediat după redeschiderea circulației  feroviare, pasagerii din trenul IR 1579 vor fi preluați de trenul IR 1731.

Pasagerii  din trenurile afectate de acest incident,  au fost informați asupra cauzelor generatoare.

Personalul  CFR Călători este permanent  contact cu publicul călător.

Restituire contravaloare bilete, renunțare la călătorie

Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie, vor primi, la cerere, contravaloarea pentru parcursul neefectuat, conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Mai multe detalii despre condiţiile de restituire a tarifelor de transport  sunt disponibile pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea Tarife în țară.

CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru incident şi le mulţumeşte  pentru înţelegere.

Rugăm pasagerii ca înainte de călătorie, să solicite informaţii despre modificările produse în traficul feroviar la numărul de telefon 021/9521, să se adreseze personalului nostru din stații sau să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcălători.ro.

 Modificări temporare în circulația trenurilor

8 aprilie 2019

Pentru efectuarea de către CFR SA de lucrări la infrastructura feroviară, CFR Călători informează că în zilele de 13 și 14 aprilie 2019 între staţiile Sâncrăieni – Miercurea Ciuc, vor interveni următoarele modificări în circulaţia trenurilor:

  • trenul IR  1645 București Nord – Târgu Mureș va circula ca tren IR 12645 pe ruta București Nord (pl. 12:15) – Ploiești Vest – Brașov – Sâncrăieni (sos. 16:33). Între stațiile Sâncrăieni – Miercurea Ciuc se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto. Pe distanța Miercurea Ciuc (pl. 17:15) – Târgu Mureș (sos. 21:18) va circula ca tren IR 12649.
  • trenul IR  1646 Târgu Mureș  – București Nord va circula ca tren IR 12646 pe ruta Târgu Mureș (pl. 12:59) – Miercurea Ciuc (sos. 16:51). Între stațiile Miercurea Ciuc – Sâncrăieni se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto. Pe distanța Sâncrăieni (pl. 17:35) – Brașov – Ploiești Vest – București Nord (sos. 22:00) va circula ca tren IR 12648.

De asemenea, intervin modificări și în circulația trenurilor Regio din zonă, acestea fiind anunțate la nivel local în stațiile de cale ferată.

Înainte de efectuarea călătoriei, rugăm pe toți pasagerii să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.

Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon din stațiile CFR, 021/9521 (pentru traficul intern plecări/sosiri din București Nord) sau să se adreseze personalului nostru din stații.

Despre CFR Călători:

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de transport feroviar de pasageri de calitate, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

Modificări privind validarea legitimațiilor de călătorie, în tren

 28 martie 2019

 CFR Călători informează că, începând cu data de 1 aprilie a.c., sunt operate anumite modificări în procedura de validare a legitimațiilor de călătorie, în tren. 

Pentru îmbarcările din stații cu ghișee de vânzare deservite de personal CFR Călători, biletul emis pentru un anumit tren NU mai poate fi validat de către personalul de tren în situația în care se dorește efectuarea călătoriei cu alt tren din aceeași zi, ce este programat să circule mai devreme sau mai târziu.

În acest caz este obligatoriu să se solicite de către călător, la casele de bilete, viza de modificare/validare a legitimației de călătorie pentru noul tren, până cel târziu la o oră după ora de plecare a trenului înscrisă pe bilet. Modificarea se va putea realiza numai în măsura în care mai sunt locuri disponibile, atât la trenurile Interregio (în limita locurilor disponibile), cât și la trenurile Regio în limita capacității maxime acceptate la transport.

Atenție! În situația în care călătorul se urcă în tren fără ca biletul să aibă viza de modificare/validare, la controlul documentelor de transport, acesta va fi considerat fără legitimație de călătorie și personalul de tren îi va emite bilet la tarif de taxare în tren.

EXCEPȚIE fac cazurile în care îmbarcarea se face dintr-o stație nedeservită de personal CFR Călători ori în afara programului de lucru al acestuia, caz în care validarea legitimațiilor de călătorie (pentru situațiile prezentate mai sus) se face la personalul de tren.

**

Înainte de efectuarea călătoriei, rugăm pe toți pasagerii să se asigure că au bilet, pentru evitarea taxării suplimentare în tren corespunzătoare rangului de tren și zonei kilometrice și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.  Pasagerii care urcă din punctele de oprire unde nu sunt case de bilete, conform reglementărilor în vigoare au obligaţia de a se prezenta imediat după urcarea în tren la personalul feroviar pentru a-şi cumpăra bilete, la un tarif similar celui de la casa de bilete.

Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numărul de telefon 021/9521 (pentru traficul intern) sau să se adreseze personalului nostru din stații.

Despre CFR Călători:

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de calitate de transport feroviar de pasageri, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

Duminică, transportul feroviar de călători trece la ora de vară

28 martie 2019

CFR Călători informează că începând cu data de 31 martie 2019, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de vară, ora 03:00 devenind ora 04:00.

Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia urmând a se efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor.

Trenurile de călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 30/31 martie a.c. la ora 03:00, care va deveni ora 04.00. După ora 04.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.

Trenurile de călători aflate în circulație după ora 03:00, care devine ora 04:00, își vor continua mersul până la stația de destinație, iar în cazul în care orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 04.00 – 05.00, trenurile vor pleca în ordinea rangului.

Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea la ora de vară se face în aceeaşi zi de duminică, 31 martie 2019, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare.

Înainte de călătorie, recomandăm tuturor pasagerilor să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon 021/9521 (pentru plecări/sosiri București Nord), 021.314.5528 (pentru traficul internațional Gara de Nord București) sau să se adreseze personalului nostru din stații.

Sursa FOTO: Chirila Alexandru, ZLM 2016

 

Despre CFR Călători:

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de calitate de transport feroviar de pasageri, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

Călătorii cu trenul în Europa – Reduceri de 10% la oferta Interrail Pass

7 martie 2019

Pentru cei care doresc să călătorească vara aceasta cu trenul în Europa, la prețuri accesibile, CFR Călători recomandă oferta Interrail Pass care vine cu o nouă reducere de 10%, dacă biletul este cumpărat în perioada 7 martie – 9 aprilie 2019.

Oferta promoţională cu reducere este pusă în vânzare în perioada mai sus menționată, iar prima zi de valabilitate poate începe din data achiziţiei până la data de 9 iulie 2019.

Interrail Pass se adresează tuturor categoriilor de călători: tineri, adulţi, copii, seniori şi reprezintă o variantă avantajoasă şi relaxantă de a explora diverse țări din Europa, la preţuri atractive. Copiii de până la 12 ani beneficiază de gratuitate (însotiti de un adult), iar tinerii (vârsta până în 28 de ani), adulţii şi seniorii (vârsta peste 60 de ani) dispun, de asemenea, de tarife reduse.

Spre deosebire de alte variante de călătorie, Interrail Pass permite o mai mare flexibilitate, ţinâd cont că această ofertă dă posibilitatea efectuării de călătorii nelimitate în 31 de ţări europene (Interrail Global Pass) sau doar într-o ţară la alegere (Interrail One Country Pass), în timpul perioadei de valabilitate.

Oferta Interrail Global Pass este valabilă şi pe parcursul ţării de rezidenţă, pentru o călătorie dus-întors.

Detalii despre tarife și alte informații sunt disponibile pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea Trafic Internațional / Interrail și pe  http://www.interrail.eu/.

Oferta Interrail Pass este vândută în birourile CFR Călători – staţii şi agenţii CFR Călători deschise traficului internaţional. Pentru informații despre circulația trenurilor internaţionale, călătorii pot solicita informaţii la telefon 021.314.5528 (trafic internațional Gara de Nord București).

 

Despre CFR Călători:

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de calitate de transport feroviar de pasageri, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

Modificări temporare în circulația unor trenuri

5  martie 2019

CFR Călători informează că în perioada următoare, pentru efectuarea de către CNCF CFR SA a unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Țânțăreni – Gilort (pe secția Filiași – Cărbunești – Târgu Jiu), vor interveni modificări în circulația unor trenuri, astfel:

În zilele de 12 și 13 martie 2019

  • IR 1727, Caracal – Craiova – Filiasi – CĂRBUNEȘTI – Târgu Jiu, se anulează pe distanța Craiova – Filiași – CĂRBUNEȘTI – Târgu Jiu și circulă doar pe distanța Caracal – Craiova;
  • IR 1726, Târgu Jiu – CĂRBUNEȘTI – Filiasi – Craiova – Caracal, se anulează pe distanța Târgu Jiu – CĂRBUNEȘTI – Filiasi – Craiova și circulă doar pe distanța Craiova – Caracal;
  • IR 1824, Simeria -Târgu Jiu – CĂRBUNEȘTI – Filiasi – Craiova – București Nord, circulă ca tren IR 12824 pe ruta Simeria (plecare 07.20) – Târgu Jiu – TURCENI – Filiași – Craiova – București Nord (sosire 15.43) și se asigură transbordarea pasagerilor cu mijloace auto pe distanțele Cărbunești – Filiași și Târg Jiu –Cărbuneşti.
  • IR 1836, Cluj Napoca – Teiuș – Simeria- Petroșani -Târgu Jiu – CĂRBUNEȘTI – Filiasi – Craiova – București Nord, circulă ca tren IR 12836 pe ruta Cluj Napoca (plecare 07.25) – Teiuș – Simeria – Petroșani – Târgu Jiu – TURCENI – Filiași – Craiova – București Nord (sosire 21.03) și se asigură transbordarea pasagerilor cu mijloace auto pe distanțele Cărbunești – Filiași și Târg Jiu –Cărbuneşti.

În zilele de 12/13 și 13/14 martie 2019

  • IR 1822, Arad – Simeria – Petroșani -Târgu Jiu – CĂRBUNEȘTI – Filiasi – Craiova – București Nord, circulă ca tren IR 12822 pe ruta Arad (plecare 18.40) – Simeria – Petroșani – Târgu Jiu – TURCENI – Filiași – Craiova – București Nord (sosire 06.16) și se asigură transbordarea pasagerilor cu mijloace auto pe distanțele Cărbunești – Filiași și Târg Jiu –Cărbuneşti.
  • IR 1821, București Nord – Craiova – Filiași – CĂRBUNEȘTI – Târgu Jiu – Petroșani – Simeria– Arad, circulă ca tren IR 12822 pe ruta București Nord (plecare 23.40) Craiova – Filiași – CĂRBUNEȘTI – Târgu Jiu – Petroșani – Simeria – Arad (sosire 11.31) și se asigură transbordarea pasagerilor cu mijloace auto pe distanțele Cărbunești – Filiași și Târg Jiu –Cărbuneşti.
  • IR 1835, București Nord – Craiova – Filiași – CĂRBUNEȘTI – Târgu Jiu – Petroșani – Simeria– Teiuș – Cluj Napoca, circulă ca tren IR 12835 pe ruta București Nord (plecare 16.25) Craiova – Filiași – CĂRBUNEȘTI – Târgu Jiu – Petroșani – Simeria – Teiuș – Cluj Napoca (sosire 04.34) și se asigură transbordarea pasagerilor cu mijloace auto pe distanțele Cărbunești – Filiași și Târg Jiu –Cărbuneşti.

De asemenea, intervin modificări și în circulația trenurilor Regio din zonă, acestea fiind anunțate la nivel local în stațiile de cale ferată.

Înainte de efectuarea călătoriei, rugăm pe toți pasagerii să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.

Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon din stațiile CFR, 021/9521 (pentru traficul intern plecări/sosiri din București Nord) sau să se adreseze personalului nostru din stații.

 

Despre CFR Călători:

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de transport feroviar de pasageri de calitate, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.