Circulaţia trenurilor între staţiile Valea Sadului – Lainici este perturbată de vremea nefavorabilă

22 august 2022

Update ora 19.30

Începând cu ora 19:25 circulația feroviară a fost reluată în relația Valea Sadului – Lainici.

Ca urmare a lipsei de tensiune în linia de contact între staţiile Valea Sadului – Lainici, trenul IR 1823 Bucureşti Nord – Deva staţionează de la ora 16.02 în linia curentă Valea Sadului – Meri.

CFR Călători a pus la dispoziția managerului de infrastructură – CFR SA, locomotive diesel.

Este posibil să se înregistreze și alte întârzieri în circulația trenurilor de călători care străbat această zonă.

Programul de circulație în zona afectată se va desfășura în continuare în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA.

CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile create de acest incident şi le mulţumește  pentru înţelegere.

Restituire contravaloare bilete, renunțare la călătorie

Pasagerii care au bilete la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie, vor primi, la cerere, contravaloarea pentru parcursul neefectuat, conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Mai multe detalii despre condiţiile de restituire a tarifelor de transport sunt disponibile pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea Trafic Intern.

Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la:

  • 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
  • numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
  • în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
  • pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web http://cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/4023-camere-web-2 din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
  • pe site-ul pe www.cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern.
  • la personalul nostru din staţii.

Actualizare 21.08.2022 – Circulația trenului IR 1996, Mangalia – București Nord – Craiova, din data de 20.08.2022

21 august 2022

Trenul 1996, cu circulația pe ruta Mangalia – Buucrești Nord – Craiova, din data de 20.08.2022, a fost expediat conform graficului din Mersul de tren, din stația Mangalia, la ora 12:43, fiind compus din 12 vagoane.
Din cauza întârzierilor altor trenuri (IR 1994 și ale operatorilor privați) care au ca punct terminus stația Mangalia, circulația trenului IR 1996 a suferit modificări. Astfel, acesta a staționat în stația Neptun 24 minute pentru eliberarea liniei între Neptun și Costinești ocupată de trenul IR 1994.
După plecarea trenului IR 1994 din stația Neptun, trenul IR 1996 și-a continuat mersul conform graficului până la stația Costinești unde a așteptat eliberarea liniei Costinești Eforie Sud circa 7 minute, continuându-și mersul pâna la stația Constanța, acumulând la gararea în stația Constanța o întârziere de 30 de minute. În stația Constanța, conform procesului tehnologic, s-a efectuat schimbul mijloacelor de remorcare, fiind înlocuită locomotiva diesel cu o locomotivă electrică.
Plecarea din stația Constanța a fost temporizată cu 10 minute deoacere un călător, în vârsta de aproximativ 70 de ani, a reclamat o stare de rău fiind solicitată ambulanța prin serviciul de urgență 112. După intervenția personalului medical al ambulanței sosită la tren, persoana respectivă a refuzat transportul către unitatea UPU Constanța, continuând călătoria cu trenul, care a fost expediat în condiții de siguranța circulației și confort (toate instalațiile de climatizare în funcțiune). S-a acumulat astfel o întarziere de 40 de minute față de graficul normal de circulatie.
În stația Fetești, personalul specializat al Reviziei de vagoane a intervenit la solicitarea șefului de tren și au facut o nouă verificare a instalației de climatizare a trenului. Această acțiune a adaugat încă 14 minute la întârzierea trenului deja existentă, trenul circulând cu instalația de climatizare în funcție.
La stația Ciulnița, a fost sesizat serviciul de urgență 112, pentru același călător, care la stația Constanța a refuzat transportul către unitatea UPU. Acesta a refuzat internarea după transportul la spital.
Trenul a fost expediat din stația Ciulnița cu o întârziere de 76 de minute (după staționarea suplimentara de 15 minute pentru preluarea călătorului). La plecarea din București Nord avea o întârizere de 98 minute ca urmare a verificărilor suplimentare efectuate în stație de către o echipă tehnică a CFR Călători, verificările fiind efectuate pe fondul sesizărilor referitoare la funcționarea instalației de climatizare în condițiile temperaturilor exterioare ridicate. Îndrumarea trenului din stația București Nord a fost facută cu instalația în stare de funcționare. Trenul și-a continuat drumul către stația de destinație Craiova, unde a garat la ora 22 :52 cu o întârziere de 124 minute. Minutele suplimentare acumulate față de cele 98 cu care trenul a plecat din Gara de Nord, se datorează atât restricțiilor de viteză impuse de gestionarul căii ferate cât și afluenței de călători pentru îmbarcare și debarcare.

=====

actualizare 20 august 2022 – Circulația trenului IR 1755 București Nord – Suceava

Trenul IR  1755, care circulă în relația București Nord – Suceava,  înregistrează o întârziere de 81 de minute la plecarea din stația București Nord pentru preluarea unui grup de călători.

====

20 august 2022 – Circulația trenului IR 1996 Mangalia – București – Craiova

Trenul IR 1996, cu circulație în relația Mangalia – București – Craiova, are o întârizere de 98 minute la îndrumarea din București Nord ca urmare a verificărilor suplimentare efectuate în stația București Nord de către o echipă tehnică a CFR Călători, verificările fiind efectuate pe fondul unor sesizări referitoare la funcționarea instalației de climatizare în conditiile temperaturilor exterioare ridicate. Îndrumarea trenului din stația București Nord a fost facută cu instalația în stare de funcționare.  Funcționarea cu intermitență în parcurs a instalației are ca și cauze avariile temporare care pot apare pe fondul temperaturilor de peste 35 grade coroborat cu întreruperile în funcționarea instalației la trecerea prin zonele de neutre ale rețelei.

CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate și le mulțumește pentru înțelegere.

Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile utilizând:

Circulația trenului RE 9035 București Nord – Craiova

CFR Călători informează că astăzi, 20 august a.c., pe fondul temperaturilor ridicate, în stația Bradu de Sus a intervenit o problemă tehnică  la automotorul care formează trenul RE 9035 București Nord – Craiova și va ajunge la destinație cu peste 120 minute întârziere.

Trenului i-a fost asigurată o locomotivă de ajutor de la Pitești, acesta urmând să își reia circulația în condiții de siguranță, după realizarea tuturor procedurilor aferente unei astfel de situații (acțiuni de manevră, atașare, proba frânei, etc).

CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile create de acest incident şi le mulţumește  pentru înţelegere.

Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la:

Circulația trenului IR 75 Budapesta – Curtici – Brașov

20 august 2022

Trenul IR 75, cu circulație pe ruta Budapesta – Curtici – Brașov, va ajunge astăzi în stația Brașov cu întârziere. Urmare circulației pe teritoriul Ungariei, trenul IR 75 a sosit la Curtici cu 80 minute  de întârziere.

CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate și le mulțumește pentru înțelegere.

Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile utilizând:

 

Circulația trenurilor pe secția Livezeni –Târgu Jiu

20 august 2022

În circulația trenurilor de pe secția Livezeni –Târgu Jiu se înregistrează întârzieri ca urmare a defecțiunii unui tren de marfă între haltele de mișcare Pietrele Albe și Lainici. La acest moment este afectată circulația următoarelor trenuri de călători:
– IR 1824 Deva – București Nord
– R 2082 Petroșani – Craiova

Programul de circulație în zona afectată se va desfășura în continuare în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA.

Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile utilizând:

Circulația trenului IR 1736 Cluj Napoca – București Nord

19 august 2022

CFR Călători informează că astăzi, 19 august a.c., în stația Augustin a intervenit o problemă tehnică  la locomotiva trenului IR 1736 Cluj Napoca – București Nord și va ajunge la destinație cu peste 100 minute întârziere.

Trenului i-a fost asigurată o locomotivă de ajutor ce va sosi de la Brașov, acesta urmând să își reia circulația în condiții de siguranță, după realizarea tuturor procedurilor aferente unei astfel de situații (acțiuni de manevră, detașare/atașare, proba frânei, etc).

În stația Brașov, pasagerii vor primi apă.

CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile create de acest incident şi le mulţumește  pentru înţelegere.

Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la: