Câștigătorii premiului lunar al campaniei “Străbate România cu TRENUL” – iunie 2017

Mulțumim tuturor participanților care au împărtășit cu noi cele mai interesante experiențe pe care le-au avut călătorind cu TRENUL!

În luna iunie 2017 câștigătorii premiului lunar sunt:

– pentru categoria “cea mai frumoasa fotografie”: Rusu Mario-Daniel; Buziaș, jud. Timiș – vezi aici.
– pentru categoria “cea mai frumoasa poveste”:Pieloiu Ana; Timisoara, jud. Timiș – vezi aici.
– pentru categoria “cel mai frumos video”: Poiana Cipolin; Vaslui, jud. Vaslui

.

Cei care nu au câstigat luna acesta un premiu rămân inscrisi în concurs pentru lunile viitoare.

Vă multumim pentru participare …  revenim cu vești luna viitoare!

Felicitări!

Trenurile Soarelui 2017

Timp de trei luni, până la data de 10 septembrie, peste 40 de trenuri vor asigura legături din toată țara către Delta Dunării şi staţiunile de la Marea Neagră.

trenuri suplimentare

CFR Călători a pregătit un program special al trenurilor pentru ca toate regiunile ţării să poată fi conectate cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate în perioada verii.  Astfel, trenurile  suplimentare vor fi introduse, treptat în circulaţie, conform ANEXA – TRENURILE SOARELUI (plecări/sosiri), iar o parte dintre acestea vor avea ruta prelungită până la Constanța/ Mangalia și retur.

De asemenea, majoritatea trenurilor care sosesc din țară vor avea legături frecvente cu trenuri care circulă între Constanța și stațiuni.

condiții de călătorie

Trenurile InterRegio sunt dotate cu instalații de climatizare și alte facilități. De asemenea, în unele vagoane din Trenurile Soarelui pasagerii pot beneficia de wifi gratuit și de servicii bar-bistro (înghețată, cafea, bauturi alcoolice și nealcoolice, snacks-uri).

tarife

Biletele de tren sunt accesibile tuturor prin gama variată de reduceri disponibile. Pentru serviciile cuprinse în programul special estival sunt valabile toate facilitățile de călătorie acordate prin legi sau hotărâri de guvern în vigoare.

O călătorie București – Constanța, fără reduceri, este 59,6 lei la tren IR. Dacă se achiziționează un bilet dus-întors călătorul beneficiază de 10%reducere, iar dacă biletul este achiziționat online se mai adaugă o reducere de 5%. De asemenea, pentru cumpărarea biletelor cu cel puțin 21 de zile în avans reducerea este de 25% din tariful de transport. Cu oferta Minigrup 2-5 reducerile acordate sunt de până la 30% dacă achiziționarea se face online.

durata de parcurs

Trenurile Litoral, care circulă cu viteză sporită fără opriri intermediare între București Nord – Constanța și retur, ajung la destinație în aproximativ două ore. Durata călătoriei cu celelalte trenuri InterRegio, pe ruta București – Constanța, este în medie de circa 2 ore și 20 minute.

cadența

33 de trenuri (16 tur/ 17 retur) vor pleca zilnic din București spre Constanța și retur, din care 14 (7 tur/ 7 retur) cu destinația Mangalia și cu opriri în  stațiunile de la Malul Mării și retur. În intervalul orar 07:30 – 10:30 cadența este de aproximativ un tren la fiecare 30 de minute, iar în intervalele orare 02:55-07:30 / 13:00-17:00 frecvența plecărilor este de aproximativ un tren pe oră.

Trenurile Tineretului, în cadrul programului Trenurile Soarelui

În acest sezon, Trenurile Tineretului (Sibiu – Pitești/ București Nord/ Mangalia și retur) vor circula din 9 iunie ca trenuri InterRegio, cu tarife accesibile, de Regio. Plecarea din Sibiu este la ora 18:34, din Râmnicu Vâlcea la 21:05, din Piteşti la 00:55, din București Nord la 02:55, iar sosirea în Constanța la 06:05. În Mangalia ajunge la ora 07:53. Pentru întoarcere, trenul are plecare la 18:20 din Mangalia, la 20:10 din Constanța, la 23:15 din București Nord și cu sosire în Pitești la 01:13, în Râmnicu Vâlcea la 04:48 și în Sibiu la 07:20.

conexiunea cu Delta Dunării

Pentru a facilita accesul turiștilor la Delta Dunării, un tren direct InterRegio va circula suplimentar pe ruta București Nord – Tulcea Oraș și retur. De asemenea, în fiecare zi, 4 trenuri (2 dus/ 2 întors) vor continua să circule între Medgidia și Tulcea.

facilități pentru persoanele cu dizabilități

Persoanele cu dizabilități motorii au posibilitatea de a se deplasa mai ușor cu trenul spre și dinspre litoral, beneficiind din partea CFR Călători de servicii gratuite de asistență (rezervarea locurilor speciale, însoțire în incinta stației, asistență la urcare/coborâre în/din tren și asistență la bordul trenului). Pasagerii trebuie să completeze, cu minimum 48 ore înainte de plecare, un formular care este disponibil online și la casele de bilete, pentru trenuri care au plecări/sosiri din/în marile gări. Toate detaliile pentru accesarea acestor servicii gratuite pot fi găsite pe https://cfrcalatori.ro/ro/serv.

modificări în circulația altor trenuri

Odată cu intrarea în vigoare a programului de transport estival, unele trenuri Regio vor avea programul de circulație adaptat la noul mers al trenurilor estivale, iar modificările vor fi anunţate la nivel local în gări.

canale cumpărare bilete

Recomandăm tuturor călătorilor să își procure bilete de tren din timp pentru evitarea aglomerației de la casele de bilete, în special pentru trenurile de lung parcurs, care au în compunere vagoane de dormit și cușetă.

Biletele pot fi achiziționate:

În ziua plecării trenului, în stațiile mari sunt disponibile și servicii de “rezervare telefonică„ a locurilor: Bucureşti Gara de Nord – la numărul 021/9522; Constanţa – la numărul 0727 999 952; Cluj Napoca   – la numărul  0731 990520; Timişoara – la numărul 0256 200 457; Braşov  – la numărul 0268 421 700; Iaşi – la numărul 0232 202 777; Galaţi – la numărul 0236 496 000.

recomandări

Înainte de efectuarea călătoriei, rugăm pe toți pasagerii să se asigure că au bilet, pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.

Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon 021/9521 (pentru traficul intern), 021.314.5528 (pentru traficul internațional Gara de Nord București) sau să se adreseze personalului nostru din stații.

Descarcă ANEXA – TRENURILE SOARELUI

Străbate ROMÂNIA cu TRENUL!

Străbate ROMÂNIA cu TRENUL și poți câștiga un set de călătorie sau marele premiu un Card TrenPlus!

TRENUL este mai mult decât o modalitate de călătorie, el aduce oamenii laolaltă și poartă poveștile lor de viață de la un capăt la altul al țării. Totodată călătoria cu trenul poate fi un prilej de reverie, de lectură sau de a surprinde de la fereastra trenului momente speciale…un apus…un rasarit … un peisaj pe care să îl imortalizezi într-o fotografie …

Împărtășește cu noi cele mai interesante experiențe pe care le-ai avut călătorind cu trenul și vei putea câștiga premiul lunar sau marele premiu.

Poți fi premiat trimițându-ne:

  • cea mai frumoasă poveste
  • cea mai frumoasă fotografie
  • cel mai frumos filmuleț (video) … despre călătoria ta cu trenul.

Premiul lunar constă într-un set de călătorie, care conține 1 rucsac + 1 umbrelă + 1 adaptor / încărcător telefon backup + 1 agendă + 1 pix, personalizate CFR Călători.

Premiul cel mare constă în acordarea unui Card TrenPlus.

Dacă nu ești deja înscris la newsletter te poți înscrie! Urmărește newsletterele noastre și participă la campanie.

Perioada de desfășurare a campaniei este 01 iunie – 30 Septembrie 2017.

Străbate România cu TRENUL și descoperă locuri de poveste…. cunoaște oameni noi ….. surprinde momente speciale!

Te așteptăm cu cea mai frumoasă fotografie, cea mai frumoasă poveste sau cel mai frumos filmuleț din timpul călătoriei tale cu trenul pentru a te premia!

Citește Termenii și Condițiile de participare la campanie.

Iți dorim călătorii frumoase, oriunde te-ar duce trenul, spre București, Craiova, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Galați, Constanța sau către orice altă destinație din țară

Termeni și condiții Campania Străbate ROMÂNIA cu TRENUL!

1.Organizatorul Campaniei

1.1 Campania “Străbate ROMÂNIA cu TRENUL!”” este organizată de către SNTFC CFR Călători SA, cu sediul social în B-dul Dinicu Golescu nr.38, sector 1, București, cod 010873, marketing.calatori@cfrcalatori.ro.

1.2. Campania se va derula conform prevederilor prezentului regulament, fiind obligatoriu pentru toți Participanții.

1.3 Regulamentul Oficial este întocmit și este făcut public conform legislației aplicabile din România.Organizatorul, SNTFC CFR Călători SA, iși rezervă dreptul de a modifica Regulamentul pe parcursul desfasurarii Campaniei, modificari ce vor fi facute publice în cadrul acestui articol cu mențiunea !Modificat.

1.4 SNTFC CFR Călători SA se obligă să le respecte Participanților drepturile prevazute de lege și va utiliza baza de date pentru a trimite corespondența și pentru a realiza rapoarte statistice.

1.5 Perioada de desfășurare a campaniei este 01 iunie – 30 Septembrie 2017.

2. Tematica concursului este călătoria cu trenul în țară și posibilitatea de a ajunge cu trenul în diverse zone cu potențial turistic.

3. Categoriile Campaniei

Se premiază:

  • cea mai frumoasă poveste (eseu)
  • cea mai frumoasă fotografie
  • cel mai frumos video … care respectă tematica concursului și anume călătoria cu trenul.

4. Participanții și condițiile de participare

4.1 Pentru a participa la Campanie, participanții trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

– 1 bilet de tren scanat care să dovedească călătoria cu trenul a participantului

– cel puțin o poveste (eseu) / o imagine / un video cu tema “Străbate România cu TRENUL!”, în funcție de categoria la care concurează.

Materialele trimise trebuie să respecte tematica concursului, și anume călătoria cu trenul. (ex. fotografii de la fereastra trenului, fotografii din timpul călătoriei, poveste cu experința ta din timpul călătoriei cu trenul, video din timpul călătoriei etc)

– subiectul mesajului să fie “poveste” sau “imagine” sau “video” (sau orice combinatie din cele 3) , in functie de categoria/categoriile la care concurează.

– în mesajul transmis sa fie precizate: numele și prenumele concurentului , precum și localitatea și judetul de resedință

  • să fie înscris / să fie de acord cu înscrierea la newsletterul de pe site-ul CFR Călători

4.2 Transmiterea acestui mail va constitui acceptul participanților pentru ca CFR Călători să utilizeze ulterior eseul (povestea) / imaginea / video in materialele sale de promovare fară să presupună obligații de nicio natură din partea CFR Călători.
4.3 Un concurent se poate considera înscris în corcurs în momentul în care a primit un email de confirmare de la organizator “Felicitări! Sunteți înscris în concurs la categoria ….”
4.4 Un concurent poate participa la una, doua sau la toate categoriile de concurs.
4.5 Un concurent care a participat și nu a câstigat în luna respectivă rămâne automat înscris pentru lunile următoare.

4.6 La Campanie NU pot participa angajații Organizatorului, SNTFC CFR Călători SA, precum și rudele de gradul I (copii și parinți) și soțul /soția celor mentionați mai sus.

5. Premiul Campaniei

5.1. Premiul lunar – set călătorie (3 seturi / lună ) – câte un premiu lunar acordat pentru fiecare categorie

  • 1 rucsac personalizat CFR Călători
  • 1 umbrelă personalizată CFR Călători
  • 1 adaptor / încărcător telefon backup personalizat CFR Călători
  • 1 agendă personalizată CFR Călători
  • 1 pix personalizat CFR Călători

5.2 Premiul final – Cardul TrenPlus (3 bucăți / câte un card pentru câștigătorul fiecărei categorii) care ofera o reducere de 25% la calatoria cu trenul , pe o perioada de 1 an (la clasa I si a 2-a) .

6. Atribuirea premiului

6. 1 Câștigătorii vor fi desemnați de o comisie formată din reprezentanți ai CFR Călători, pe baza puctelor obținute.

6.2 Câștigatorii vor fi anunțați pe adresa de email de pe care s-au primit materialele participante, pe site-ul CFR Călători în cadrul unui articol postat la categoria Noutăți / Informații importante, dar și pe pagina de facebook a societății De asemenea tot prin aceleasi căi de comunicare se va transmite numele stației de unde se poate ridica premiul.

6.3 Câstigatorii premiilor lunare vor fi anuntați până la data de 15 a lunii în curs pentru luna anterioară, iar câstigătorii marelui premiu vor fi anunțati pe data de 16 octombrie 2017

6.4 Premiul va fi ridicat de câstigător de la reprezentanții CFR Călători din statia de cale ferata (care are personal CFR Călători) din cea mai apropiată localitate față de localitatea de resedință.

6.5 Dacă un participant la concurs va obține premiul lunar la mai multe categorii, i se va acorda câte un premiu pentru fiecare categorie la care este câștigător, iar dacă va obține premiul cel mare la mai multe categorii , i se va acorda un singur card Tren Plus (fiind nominal) .

6.6 !Modificat În cazul în care câștigătorul premiului cel mare Cardul TrenPlus beneficiază deja de o reducere acordată în baza unui act normativ (ex.studenti,  etc) mai mare decât cea a cardului 25%, premiul va fi acordat urmatorului participant din listă.

7. DISPOZIȚII FINALE

Participanții la acest concurs sunt de acord cu prevederile prezentului Regulament.
Orice nerespectare a regulamentului de concurs duce la anularea automată a câștigurilor.

8. ÎNCETAREA CONCURSULUI

Prezentul concurs poate înceta înainte de data menționată in prezentul Regulament (30 septembrie 2017) numai în cazul apariției unui eveniment ce constituie forță majoră conform legislației în vigoare, inclusiv în cazul imposibilității Organizatorului de a continua prezentul concurs din motive independente de voința sa.

9. LITIGII

Eventualele litigii apărute între Organizator și participanții la prezentul Concurs se vor rezolva pe cale amiabilă sau în cazul în care aceasta nu va fi posibilă, litigiile vor fi soluționate de instanțele judecătorești române competente.

Pentru nelămuriri vă rugăm să ne scrieți la adresa campanie.cfrcalatori@gmail.com .

Târgul de Turism Vacanța 2017, Constanța

În perioada Târgului de Turism Vacanța CFR Călători Constanța a fost prezentă în incinta VIVO Mall Constanța.

Vizitatorii standului s-au bucurat de ofertele CFR Călători.

• Reducere 45% la cumpărarea biletelor de tren emise la standul CFR Călători (detalii aici);
• Voucher Reducere 45 %, la biletele de tren trafic intern (detalii aici).

FELICITĂRI!!!!!!!

Targul de Turism Vacanta ConstantaTargul de Turism Vacanta Constanta

 

 

 

 

 

 

 

Mai multe detalii și fotografii găsiți pe pagina de facebook a evenimentului.

Targul de Turism Oltenia,

Târgul de Turism Oltenia 2017, Craiova

În perioada Târgului de Turism Oltenia, CFR Călători Craiova a fost prezentă la standul 03 din incinta Centrului Multifuncțional Craiova.

Vizitatorii s-au bucurat de ofertele CFR Călători la cumpărarea biletelor de tren:

• Reducere 45% la cumpărarea biletelor de tren emise la standul CFR Călători
• Voucher Reducere 45 %, la biletele de tren trafic intern.

FELICITĂRI!!!!!!!

Targul de Turism Oltenia

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto. Ionut Mihaiescu

Mai multe detalii și fotografii găsiți pe pagina de facebook a evenimentului.

Mulțumim celor care au fost alături de noi și vă așteptăm în 2018 cu noi surprize!

Târgul de Turism Vacanța 2017, Timișoara

În perioada 03 – 05 martie 2017 CFR Călători  Timișoara a participat la Târgul de Turism Vacanța din cadrul Centrului Regional de Afaceri Timișoara

Au fost prezenți cu reduceri la biletele de tren:
• Reducere 45% la cumpărarea biletelor de tren emise la standul CFR Călători
• Voucher Reducere 45 %, la biletele de tren trafic intern

Târgul de Turism Vacanța 2017, Timișoara

Târgul de Turism Vacanța 2017, Timișoara

 

 

 

 

 

Târgul de Turism Vacanța 2017, TimișoaraTârgul de Turism Vacanța 2017, Timișoara

 

 

 

 

Felicitari!!!!!!

Mai multe detalii și fotografii găsiți pe pagina de facebook a evenimentului