Actualizare  – 23 august 2021

Începând cu ora 15:02, CFR SA a redeschis linia curentă Balota -Valea Alba cu restricții de viteză în zona afectată, ceea ce generează în cursul zilei de astăzi întârzieri în mersul trenurilor interregio care tranzitează zona și trenurilor regio care circulă la nivel local.

========

23 august 2021

Ca urmare a întreruperii traficului feroviar în stația Balota din județul Mehedinți, din cauza deraierii astăzi, 23 august 2021, în jurul orei 11, a unui vagon din compunerea unui tren de marfă privat, la acest moment este afectată circulația următoarelor trenuri:

  • IR 72 București Nord – Balota – Orșova – Budapesta: pe distanța Balota – Orșova se va asigura transbordarea pasagerilor cu mijloace auto de la trenul IR 72 la tren suplimentar care va circula pe distanța Orșova – Timișoara Nord – Budapesta.
  • R 9014 Drobeta Turnu Severin – Balota – București Nord: este anulat pe distanța Drobeta Turnu Severin – Balota și va circula conform graficului din mersul trenurilor pe distanța Balota – București Nord.

Programul de circulație în zona afectată se va desfășura în continuare în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA.  De asemenea, transbordarea pasagerilor cu mijloace auto va fi asigurată de către CFR SA care coordonează și realizează circulația trenurilor inclusiv în cazul întreruperilor accidentale ale circulației feroviare (accidente feroviare, linii blocate, timp nefavorabil etc.), în conformitate cu prevederile art 10, alin (8) din Regulamentul de Transport pe Căile Fertate din România din 20.01.2005, cu modificările și completările ulterioare.

În situația întârzierilor mari, CFR Călători poate oferi pasagerilor din tren apă sau produse preambalate, după caz, în prima stație mare unde această activitate se poate desfășura. În situația dată, CFR Călători va oferi pasagerilor din trenul IR 72 apă și produse preambalate în stația Caransebeș.

Info utile

Restituire contravaloare bilete

Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate, vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie.

Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile utilizând:

Purtarea măștii de protecție bordul trenurilor CFR Călători este obligatorie pe toată durata călătoriei.

Despre CFR Călători:

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de calitate de transport feroviar de pasageri, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.