10 septembrie 2021
Pentru realizarea de lucrări la infrastructura feroviară între stațiile București Nord – Pajura – Mogoșoaia, la solicitarea CFR SA – managerul căii ferate, următoarele trenuri ale CFR Călători nu vor circula în perioada 13 – 17 septembrie 2021:
- RE 10751 București Nord (pl 09:50) – Aeroport Henri Coandă (sos 10:11)
- RE 10752 Aeroport Henri Coandă (pl 10:32) – București Nord (sos 10:57)
- RE 10753 București Nord (pl 11:10) – Aeroport Henri Coandă (sos 11:31)
- RE 10754 Aeroport Henri Coandă (pl 11:52) – București Nord (sos 12:17)
Restituire contravaloare bilete
Pasagerii care au bilete/abonamente la aceste trenuri vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie.
Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon din stațiile CFR, 021/9521 (pentru traficul intern) sau să se adreseze personalului nostru din stații.
Informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire se pot obține utilizând aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), unde introduceţi numărul exact al trenului – în care vă aflați – în căsuţa indicată şi click pe Informații tren.
Pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web http://cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/4023-camere-web-2 din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Cluj Napoca, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.