Accident la trecerea la nivel cu calea ferată

24 iunie 2026

CFR Călători informează că astăzi, 24 iunie a.c., între stațiile LC Barlad – Tutova la o trecere la nivel cu calea ferată, șoferul unui TIR s-a angajat în traversarea căii ferate fără să se asigure și a intrat în coliziune cu locomotiva trenului IR 1660 Iași – București Nord.

Menționăm că pasagerii aflați în tren nu s-au aflat în pericol, iar evenimentul s-a soldat fără leziuni semnificative pentru personalul feroviar implicat.

În urma impactului, locomotiva a fost avariată.

La fața locului se deplasează reprezentanții autorităților care vor ancheta și stabili cu exactitate cauzele producerii acestui incident, precum și echipele de specialiști care vor interveni pentru eliberarea gabaritului și se îndrumă locomotivă de ajutor.

Informații despre circulația trenurilor:

  • la telefon 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
  • la numerele de telefon din stațiile CFR ce sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
  • în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), se introduce numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Se obțin informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
  • pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
  • pe site-ul www.cfrcalatori.ro la Mers tren trafic intern.
  • de la personalul nostru din staţii.

Circulația trenurilor ca urmare rupere pantograf

23 iunie 2026

CFR Călători informează că în stația Grădinari s-a produs avarierea pantografului la trenul IR 1825 București Nord – Târgu Jiu. Cauzele incidentului vor fi stabilite ulterior.

Pentru remedierea deranjamentului se așteaptă să fie îndrumată drezina pantograf de către administratorul managerul infrastructurii feroviare “CFR” SA.

Circulația în zona afectată se desfășoară în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA.

Detalii despre aspecte referitoare la intervențiile ce au loc ca urmare a întreruperii circulației (timp de remediere și reluarea acesteia) pot fi solicitate la managerul infrastructurii feroviare – CFR SA, cel care organizează şi dirijează circulaţia tuturor trenurilor pe calea ferată.

CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate.

CFR Călători extinde vânzarea biletelor electronice în traficul internațional: biletele online către Germania pot fi prezentate direct de pe telefon

18 iunie 2026

CFR Călători continuă dezvoltarea serviciilor digitale dedicate călătorilor și extinde vânzarea biletelor electronice în traficul internațional.

Începând din această lună, prin intermediul butonului Cumpără bilete de tren online din secțiunea trafic internațional, disponibil pe www.cfrcalatori.ro, călătorii pot cumpăra bilete electronice pentru deplasările dintre România și Germania. Biletul poate fi utilizat direct de pe telefonul mobil, fără a mai fi necesară tipărirea acestuia sau ridicarea lui din stațiile de cale ferată.

Până în prezent, biletul electronic era disponibil doar pentru relațiile internaționale dintre România și următoarele țări: Ungaria, Austria, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Moldova și Ucraina.

Biletul ajunge direct pe e-mail

După finalizarea achiziției online și generarea biletului din contul de utilizator, călătorii primesc biletul electronic pe adresa de e-mail, sub forma unui document PDF.

Acesta poate fi prezentat direct de pe un dispozitiv electronic (telefon mobil, tabletă, laptop) sau tipărit.

Astfel, călătorii se pot prezenta direct la tren, fără alte formalități în stația de plecare.

Ce documente trebuie prezentate la control

Biletele electronice sunt nominale. La verificarea legitimațiilor de călătorie în tren, călătorii trebuie să prezinte:

  • biletul electronic afișat direct pe un dispozitiv electronic sau în format tipărit;
  • documentul de identitate, în original (carte de identitate sau pașaport).

Achiziționarea biletelor online pentru destinații internaționale este disponibilă pe www.cfrcalatori.ro, prin aplicația „Cumpără bilete de tren online / Trafic internațional” sau direct la https://bileteinternationale.cfrcalatori.ro.

 

Despre CFR Călători:

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de transport feroviar de pasageri de calitate, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

 

 

 

 

 

Modificări în circulația trenurilor de călători pe secția Constanța – Mangalia și retur

8 iunie 2026

Urmare a comunicării primite de la managerul infrastructurii feroviare, CNCF CFR SA, privind redeschiderea circulației pe secția Hm Costinești – Mangalia pe întreaga distanță, vă informăm că, în perioada 13–30 iunie 2026, trenurile de călători nu vor avea oprire în stația Costinești Tabără, conform solicitării CNCF CFR SA.

Menționăm că trenurile de călători vor opri în stația Costinești.

De asemenea, rugăm pasagerii care au achiziționat deja bilete cu plecare din sau sosire în stația Costinești Tabără să utilizeze stația Costinești.

Restituire contravaloare bilete

Pasagerii care au bilete la trenurile afectate pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie.

Informații despre circulația trenurilor:

  • la telefon 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
  • la numerele de telefon din stațiile CFR, ce sunt publicate pe https://www.cfrcalatori.ro/la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
  • în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), se introduce numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Se obțin informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
  • pe site-ul companiei http://www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
  • pe site-ul  www.cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern.
  • de la personalul nostru din staţii.

 

Despre CFR Călători:

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de transport feroviar de pasageri de calitate, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

 

CFR Călători reia din iunie circulația trenului direct către Varna, Sofia și Istanbul/Halkali

28 mai 2026

CFR Călători anunță reluarea circulației trenului internațional „România”, care va asigura, în perioada 12 iunie – 12 octombrie 2026, legături directe zilnice între București și destinații din Bulgaria și Turcia.

Astfel, din 12 iunie 2026, călătorii vor putea ajunge direct la Varna, iar din 13 iunie vor fi disponibile și conexiunile directe către Sofia și Istanbul/Halkali.

Prin aceste rute internaționale directe, CFR Călători vine în sprijinul pasagerilor care aleg să își petreacă vacanțele sau concediile în Bulgaria și Turcia, oferind o variantă de călătorie confortabilă și accesibilă.

Program de circulație și tarife

VARNA

  • Trenul internațional „România” 461 (461/9623): București Nord (plecare 10:46) – Varna (sosire 19:56), circulă în perioada 12.06 – 11.10.2026;
  • Trenul internațional „România” 460 (9620/460): Varna (plecare 09:30) – București Nord (sosire 16:56), circulă în perioada 13.06 – 12.10.2026.

Prețul unui bilet București Nord – Varna (sau retur), la clasa a 2-a, este de 27 euro.

 SOFIA

  • Trenul internațional „România” 461: București Nord (plecare 10:46) – Sofia (sosire 20:41), circulă în perioada 13.06 – 12.10.2026;
  • Trenul internațional „România” 460 (20231/460): Sofia (plecare 07:00) – București Nord (sosire 16:56), circulă în perioada 13.06 – 12.10.2026.

Prețul unui bilet București Nord – Sofia (sau retur), la clasa a 2-a, este de 33,6 euro.

 ISTANBUL / HALKALI

  • Trenul internațional „România” 461 (461/465/493/12504): București Nord (plecare 10:46) – Istanbul/Halkali (sosire 09:56), circulă în perioada 13.06 – 12.10.2026;
  • Trenul internațional „România” 460 (12503/492/464/460): Istanbul/Halkali (plecare 20:00) – București Nord (sosire 16:56), circulă în perioada 11.06 – 10.10.2026.

Prețul unui bilet București Nord – Istanbul/Halkali (sau retur), la vagon cușetă cu 4 locuri, este de 57,8 euro.

Biletele pentru călătoriile internaționale pot fi cumpărate cu până la 90 de zile în avans din stațiile și agențiile CFR Călători deschise traficului internațional, precum și online, direct de pe www.cfrcalatori.ro, din secțiunea de cumpărare în trafic internațional – https://bileteinternationale.cfrcalatori.ro/ro/booking/search

Pentru destinațiile din Bulgaria și Turcia, biletele pot fi ridicate din gară sau livrate prin curier pe teritoriul României. În cazul călătoriilor către Bulgaria, biletele pot fi primite și în format PDF (A4RT), direct pe telefonul mobil.

De asemenea, pentru călătoriile în Bulgaria și Turcia poate fi utilizată și oferta Interrail, atât în varianta continuă, cât și flexi. Biletele Interrail sunt disponibile la casele de bilete din stațiile și agențiile CFR Călători cu vânzare în trafic internațional.

Informații despre circulația trenurilor sunt disponibile pe www.cfrcalatori.ro , la numărul de telefon 021 9521 (trafic intern), la 021 314 55 28 (trafic internațional – Gara de Nord București) sau direct în stațiile CFR Călători.

 

Despre CFR Călători:

Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de calitate de transport feroviar de pasageri, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

 

CFR Călători lansează programul estival „Trenurile Soarelui” 2026

21 mai 2026

CFR Călători informează că în perioada 12/13 iunie – 6/7 septembrie 2026 intră în circulație programul special de transport estival „Trenurile Soarelui” dedicat călătoriilor spre litoralul Mării Negre. Programul este conceput să asigure legături feroviare directe din întreaga țară către mare, pe durata sezonului de vară.

Conexiuni directe și frecvență sporită

Timp de trei luni, în sezonul estival 2026, turiștii vor avea la dispoziție 60 de trenuri directe (30 dus/30 întors) zilnic către litoralul Mării Negre, dintre care 28 sunt suplimentare (14 dus/14 întors), iar restul fac parte din circulația obișnuită.

Trenurile directe suplimentare sunt disponibile din:

  • Nord-Vest: Oradea, Satu Mare/Baia Mare
  • Vest: Arad, Timișoara Nord, Reșița Nord
  • Centru: Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Sibiu
  • Nord-Est / Est: Suceava Nord, Iași, Galați
  • Sud: Craiova, București

Aceste trenuri includ opriri intermediare și posibilități de îmbarcare în numeroase stații de pe traseu, facilitând accesul turiștilor către litoralul Mării Negre, precum și către Delta Dunării, prin conexiunea spre Tulcea Oraș via Medgidia.

Pe lângă aceste trenuri, pasagerii din întreaga țară au la dispoziție numeroase conexiuni din București, întrucât pe magistrala București Nord – Constanța trenurile circulă în regim cadențat, cu plecări distribuite pe tot parcursul zilei. Această frecvență ridicată oferă flexibilitate în alegerea orei de călătorie, iar durata călătoriei pe distanța București Nord – Constanța este una redusă, de aproximativ 2 ore pentru trenurile InterCity și 2 ore și 20 de minute pentru InterRegio, ceea ce face deplasarea către litoral mai rapidă și mai confortabilă.

Atenție! În perioada 13 – 30 iunie 2026, circulația trenurilor pe secția Constanța – Mangalia se va desfășura în contextul redeschiderii liniei Hm Costinești – Mangalia pe întreaga distanță, fără oprire în stația Costinești Tabără, la solicitarea CFR SA. Pentru accesul în stațiunea Costinești, călătorii pot utiliza stația Costinești. De asemenea, pasagerii care au deja bilete achiziționate cu plecare sau sosire în stația Costinești Tabără sunt rugați să utilizeze stația Costinești.

Trenurile Soarelui 2026 – SPRE litoral                                                                     Vezi
Trenurile Soarelui 2026 – DINSPRE litoral                                               Vezi

Noutăți și confort sporit pentru călătoriile de vară

Pentru a asigura condiții optime de călătorie, CFR Călători pune la dispoziția pasagerilor vagoane climatizate, precum și facilități pentru trenurile de lung parcurs (vagoane de dormit și cușetă).

Un element important al acestui sezon îl reprezintă utilizarea unui număr semnificativ de vagoane și locomotive modernizate prin fonduri PNRR, precum și a noilor rame electrice Alstom Coradia Stream, aflate deja în circulație pe relația București – Constanța, care oferă condiții moderne de călătorie și servicii îmbunătățite pentru pasageri.

De asemenea, programul estival include legături directe cu trenuri Regio între Constanța și Mangalia și retur, facilitând deplasarea între stațiunile de pe litoral și oferind turiștilor o alternativă comodă la transportul rutier.

Canale de vânzare a biletelor, tarife, reduceri și facilități de călătorie

CFR Călători oferă tarife și opțiuni de călătorie adaptate diferitelor nevoi și bugete.

În trafic intern, legitimaţiile de călătorie pot fi achiziţionate cu anticipație de până la 30 de zile, utilizând următoarele canale de vânzare:

  • online, pe www.cfrcalatori.ro;
  • aplicația mobilă „CFR Călători bilete online” (Google Play, App Store, Huawei AppGallery);
  • automatele de bilete din stații;
  • casele de bilete din gări și agențiile de voiaj CFR Călători;
  • în tren de la personalul de tren, numai bilete de călătorie valabile la trenul curent și eventual la următorul tren de legătură, în următoarele situații: stația de care ferată de urcare nu este deschisă activității de vânzare; stația de care ferată de urcare nu este deservită de personal propriu; îmbarcarea se face în afara orelor de program de la casa de bilete a stației.

De exemplu, pentru ruta București – Constanța, tariful unui bilet la clasa a II-a cu loc rezervat este de:

  • 48,50 lei – tren Regio (R);
  • 92,00 lei – tren InterRegio (IR);
  • 105,00 lei – tren InterCity (IC).

Pentru încurajarea planificării călătoriilor, sunt disponibile și oferte și reduceri comerciale la achiziția biletelor:

  • emise cu anticipație – reducere de 10% pentru biletele cumpărate cu cel puțin 11 zile înainte de plecare, reducere 5% pentru bilete cumpărate  cu anticipație de la 6 la 10 zile;
  • Oferta Dus–Întors – reducere de 10% la achiziționarea simultană a biletelor de dus și întors.

De asemenea, sunt menținute toate facilitățile la transportul feroviar pentru anumite categorii de persoane prevăzute de legislația în vigoare (de exemplu elevi, pensionari etc.)

Pentru detalii privind tarifele, ofertele și facilitățile, pasagerii pot accesa www.cfrcalatori.ro, secțiunea Trafic intern/ Oferte/ Facilități.

Recomandăm tuturor pasagerilor să se asigure, înainte de urcarea în tren, că dețin bilet valabil și documentele aferente pentru transport, pentru evitarea taxării suplimentare în tren sau amenzi conform reglementărilor în vigoare.

Informații despre circulația trenurilor

  • la telefon 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
  • la numerele de telefon din stațiile CFR ce sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
  • în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), se introduce numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Se obțin informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
  • pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
  • pe site-ul www.cfrcalatori.ro la Mers tren trafic intern.
  • de la personalul nostru din staţii.